ICCJ. Decizia nr. 5595/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5595
Dosar nr. 16193/54/200.
Şedinţa publică din 11 septembrie 2007
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 13iulie 2006 reclamantul F.D. a formulat în contradictoriu cu primarul municipiului Craiova o contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 10869 din 26 iunie 2006 solicitând anularea punctului 2 al acesteia prin care: s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru pomii fructiferi şi plantaţia de viţă de vie nobilă de 0,75 ha constând din 6400 butuci de vie, 640 spalieri de susţinere din beton şi 16.000 metri lineari sârmă de susţinere a plantaţiei.
Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr. 1308 din 19 octombrie 2006 a respins contestaţia constatând că în cauză bunurile pentru care s-au cerut despăgubiri nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, ele nemaiexistând la data apariţiei acestei legi.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 136 din 1 martie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.
Instanţa de apel a constatat că dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost corect aplicate de instanţa de fond, reglementarea Legii nr. 10/2001 neacoperind toate categoriile de bunuri definite de Codul civil în art. 462-465, art. 471, art. 468-470. Legea şi-a limitat aplicarea numai la categoria de bunuri imobile prin destinaţie reglementată de art. 463 C. civ.
S-a mai reţinut că în mod corect s-a stabilit că terenul pe care au fost amplasate plantaţiile a făcut obiectul legii fondului funciar, reclamantul beneficiind de măsuri de reconstrucţie a dreptului de proprietate şi deci conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
Reclamantul a declarat în termen legal recurs împotriva deciziei Curţii de apel invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În fapt, în esenţă, s-a criticat împrejurarea că instanţele au făcut o discriminare între instalaţiile mecanice şi cele manuale cum sunt spalierii plantaţi şi sârma întinsă pentru susţinerea plantaţiei, aceasta din urmă fiind o instalaţie perpetuă pentru asigurarea unei bune exploatări, toate fiind bunuri abuziv preluate de regimul comunist.
S-a mai criticat interpretarea art. 6 din Legea nr. 10/2001 în sensul excluderii din categoria de bunuri prevăzută de lege, a plantaţiilor de vie şi pomi.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs în raport de probele administrate în cauză se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „prin imobile, în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii.
Alineatul (2) al aceluiaşi articol, prevede şi o derogare de la regula de mai sus, în sensul că „măsurile reparatorii privesc şi utilajele preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul când acestea au fost înlocuite, casate sau distruse".
Ca urmare regula înscrisă în alin. (7) al art. 6 se referă numai la o categorie expres prevăzută de mobile, cele devenite imobile prin încorporare.
Sintagma „în aceste construcţii" prevăzută de legiuitor după termenul „încorporare" exclude în mod evident plantaţiile care în mod inevitabil se încorporează în teren şi nu în construcţii.
Nici sub aspectul excepţiei la care se referă alin. (2) al acestui articol „utilaje şi instalaţii", sfera bunurilor mobile care ar putea fi restituite sub formă de reparaţii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu se lărgeşte pentru a include plantaţiile sau alte anexe ale acestora, din diverse materiale tehnice sau făcute de mâna omului, cum se identifică ele în cererea cu care au fost investite instanţele în cauza de faţă.
În primul rând acele anexe sau lucrări instalatorii privesc plantaţia „legată" de teren şi deci exclud o încorporare la construcţiile aflate pe teren, cu excepţia ipotezei când instalaţiile prin natura lor pot fi tratate de sine stătător ca o construcţie ceea ce nu este cazul în speţă.
În al doilea rând, condiţia impuse de textul art. 6 alin. (2) pentru restituire este ca acele instalaţii sau utilaje să fi fost preluate odată cu imobilul, de stat sau alte persoane juridice şi să nu fi fost casate, înlocuite sau distruse, în alţi termeni acestea nu mai există în materialitatea lor, la momentul discutării măsurilor reparatorii.
Or, în cauză nu s-au produs probe în sensul că bunurile pretinse îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 6 din lege mai sus citat. De altfel situaţia de fapt constatată, inexistenţa în materialitatea lor în prezent a acestor bunuri, nu a fost contestată.
Ca urmare, se constată că în mod corect s-a respins acţiunea şi, respectiv, apelul reclamantului care nu poate beneficia, în temeiul Legii nr. 10/2001 de măsuri reparatorii pentru bunurile solicitate.
Pentru considerentele arătate şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte a respins recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul F.D. împotriva deciziei nr. 136 din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5603/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5137/2007. Civil → |
|---|
