ICCJ. Decizia nr. 5130/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5130
Dosar nr. 3298/46/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. 5571/2005, reclamanţii S.V.A. şi S.F.M. au contestat dispoziţia nr. 3529/2005 emisă de primarul municipiului Piteşti prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului în suprafaţă de 167 mp situat în Piteşti, pe numele pârâtei S.G.
În motivarea cererii s-a arătat că notificările au fost formulate de tatăl lor, S.T., dar după decesul acestuia s-a emis dispoziţia pe numele pârâtei, ca soţie, cu încălcarea drepturilor lor de unici descendenţi, de moştenitori legali şi rezervatari.
Prin sentinţa nr. 63 din 13 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi s-a respins contestaţia, dispunându-se obligarea acestora la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate, faţă de care s-au reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3529/2005 emisă de primarul municipiului Piteşti a fost admisă în parte cererea formulată prin notificările nr. 31400 şi 13652 din 3 septembrie 2001 depuse de S.T. prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Piteşti, compus din teren în suprafaţă de 320 mp şi construcţii în suprafaţă de 138,47 mp, în sensul că s-a dispus să se restituie moştenitoarei notificatorului, S.G., terenul în suprafaţă de 167 mp pe amplasamentul fostei proprietăţi. Se mai arată în dispoziţie că imobilul ce se restituie a fost preluat prin expropriere în baza Decretului nr. 94 din 21 martie 1987 iar în prezent este afectat de garaje proprietate privată construite în baza unei autorizaţii provizorii. Prin aceeaşi decizie s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 49 mp şi a construcţiei de 138,47 mp şi s-a propus acordarea de titluri de despăgubire în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru terenul de 49 mp şi construcţie în suprafaţă de 138,47 mp.
Din cuprinsul deciziei sus arătate rezultă că aceasta a fost emisă în urma notificărilor formulate de S.T. care ulterior a decedat la 31 martie 2003.
În ceea ce priveşte pe contestatoarea S.A.V., s-a constatat că cererea acesteia este neîntemeiată întrucât prin sentinţa civilă nr. 4373 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Piteşti s-a consfinţit, în temeiul art. 271 C. proc. civ., înţelegerea părţilor numită tranzacţie, în cuprinsul căreia se face menţiunea despre faptul că pârâta, contestatoare în cauza de faţă, a renunţat la moştenirea autorului S.T.; ca atare, în raport de prevederile art. 696 C. civ., eredele care a renunţat se consideră că nu a fost niciodată erede. De altfel, contestatoarea nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că îşi însuşeşte notificările înaintate Primarului în temeiul Legii nr. 10/2001 de autorul său, după cum nu a depus nici alte dovezi din care să rezulte susţinerile din cererea de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte pe contestatorul S.F.M., nu rezultă că acesta a formulat cerere din care să rezulte că îşi însuşeşte notificările formulate de autorul său în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv dovezi din care să rezulte că a făcut demersuri în vederea emiterii dispoziţiei pe de o parte iar pe de altă parte că a depus actele doveditoare ale calităţii de moştenitor.
De altfel în cuprinsul dispoziţiei contestate se face menţiunea înaintării dosarului conţinând notificarea şi actele doveditoare a calităţii de persoană îndreptăţită a notificatorului şi moştenitoarei acestuia S.G. (căreia defunctul i-a lăsat prin testament întreaga avere mobilă şi imobilă ce se va găsi în patrimoniul său la încetarea din viaţă), astfel încât se confirmă că acest contestator nu a depus actele din care să rezulte că este moştenitorul tatălui său şi ca atare nu a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 225 A din 26 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe, cu obligarea acestora la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei de apel, s-au reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte pe apelanta contestatoare S.A.V., în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta nu are calitate procesuală activă, întrucât a renunţat la moştenirea autorului S.T., iar prin sentinţa civilă nr. 4374 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Piteşti s-a consfinţit înţelegerea părţilor intitulată „tranzacţie" în acest sens.
Este vorba despre o renunţare expresă la succesiune care se referă atât la bunurile existente în masa succesorală la data deschiderii succesiunii cât şi la cele ce ar intra în viitor în masa succesorală respectivă.
Repunerea în termen a moştenitorilor care au renunţat expres la moştenire constituie o încălcare a art. 696 C. civ., potrivit căruia eredele care renunţă este considerat că nu a fost niciodată erede, precum şi o încălcare a principiului unităţii şi indivizibilităţii moştenirii. Potrivit acestui principiu, patrimoniul fiind privit ca un tot unitar, în consecinţă şi moştenirea este, în principiu, unitară, ceea ce înseamnă că succesiunea în întregul ei este condusă după aceleaşi norme, fără a se face vreo diferenţiere între bunurile succesorale după natura sau originea lor.
Deci moştenirea poate fi acceptată sau repudiată în întregul ei, în caz contrar s-ar ajunge ca succesiunea să fie deschisă ori de câte ori apar modificări patrimoniale în activul sau pasivul moştenirii, situaţie contrară nomelor imperative de drept civil.
În consecinţă, apelanta S.A. renunţând expres la succesiunea autoului său nu mai poate fi considerată moştenitor şi astfel nu are calitate procesuală activă.
Nici contestatorul S.F.M. nu putea fi menţionat în dispoziţie întrucât nici acesta, după decesul autorului său, nu a depus nicio dovadă care să ateste că îşi însuşeşte notificarea lui S.T.
Este adevărat că la data emiterii dispoziţiei nr. 3529/2005 de către primarul municipiului Piteşti, solicitantul nu mai era în viaţă, însă după decesul acestuia, care a avut loc la data de 30 martie 2003 şi până la data emiterii respectivei dispoziţii, contestatorul nu a încunoştinţat în niciun fel unitatea deţinătoare că este moştenitorul autorului său, că este de acord cu notificarea formulată, nu a depus acte din care să rezulte calitatea sa de moştenitor, ci a stat într-o totală pasivitate.
Spre deosebire de acesta, intimata S.G., după decesul soţului său, S.T., şi în calitate de moştenitoare testamentară, a formulat cerere la Primăria municipiului Piteşti, cerere înregistrată sub nr. 30780 din 12 iulie 2005, aşa după cum rezultă chiar din conţinutul dispoziţiei nr. 3529/2005, iar în baza acestei cereri, având în vedere şi notificarea formulată iniţial, s-a restituit acesteia moştenirea notificatorului.
Prin urmare, S.F.M., neurmând procedura prevăzută de capitolul III din Legea nr. 10/2001 nu poate fi considerat persoană îndreptăţită în sensul prevederilor acestei legi, iar potrivit art 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire, în speţă S.G., care a depus astfel de cereri pentru retrocedarea terenului.
În ceea ce priveşte calitatea de moştenitor a intimatei S.G., chiar dacă căsătoria încetase prin decesul lui S.T., aceasta este moştenitoare testamentară în baza testamentului autentificat sub nr. 253 din 27 ianuarie 1997 asupra întregii averi mobile şi imobile a autorului S.T.
Împotriva deciziei de apel au declarat recurs reclamanţii-apelanţi, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. C. proc. civ. :
1. S-au încălcat drepturile de moştenitor ale reclamanţilor, care sunt copiii titularului notificării.
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 stabileşte că au calitatea de persoane îndreptăţite şi moştenitorii fostului proprietar.
2. În Legea nr. 10/2001 nu se află nicio prevedere care să impună moştenitorilor celui care a formulat notificarea, formularea de notificări către unitatea deţinătoare a imobilului.
Moştenitorii sunt continuatorii în drepturi ai fostului proprietar care a formulat notificarea, ei beneficiind de toate drepturile pe care le-a avut şi transmis autorul lor.
3. Renunţarea făcută de către reclamantă s-a făcut numai cu privire la bunurile existente în acel moment, neputând să dispună pentru bunurile viitoare.
4. Trebuia emisă dispoziţie pe numele autorului şi nu pe numele pârâtei, în calitate de moştenitor, urmând ca beneficiari să figureze alături de aceasta şi reclamanţii.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că în mod greşit s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, pentru următoarele motive.
1.2. Notificarea a fost formulată de către S.T., tatăl reclamanţilor, aspect necontestat în cauză, iar conform normelor legale referitoare la succesiune, dreptul subiectiv la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului pentru care s-a formulat notificarea s-a transmis către moştenitorii legali şi/sau testamentari, fiind inclus în masa succesorală de pe urma acestuia.
În aceste condiţii, transmiterea dreptului s-a făcut prin moştenire, nefiind necesar ca moştenitorii să formuleze noi notificări prin care să solicite restituirea imobilului.
De altfel, în Legea nr. 10/2001 nu este prevăzută nici-o dispoziţie în acest sens, referitoare la impunerea formulării notificării sau însuşirii acesteia prin comunicarea către unitatea deţinătoare.
În ceea ce priveşte însă calitatea de moştenitori de pe urma notificatorului se constată că, pe lângă pârâtă, ca moştenitor testamentar, mai are calitatea de moştenitor legal şi reclamantul ca descendent, care invocă şi drepturi de moştenitor rezervatar.
Dreptul reclamantului de moştenitor legal, în calitate de descendent, în condiţiile art. 669 C. civ., este recunoscut inclusiv de către pârâtă şi este confirmat prin sentinţa nr. 4373 din 17 noiembrie 2003 (fila nr. 81 dosar de fond) prin care părţile au tranzacţionat asupra averii rămase de pe urma defunctului S.T. decedat la data de 30 martie 2003.
Prin tranzacţia de care s-a luat act prin sentinţă, reclamantul şi pârâta S.G. au împărţit bunurile succesorale, în vreme ce reclamanta a renunţat la moştenirea tatălui său defunct.
În condiţiile în care acceptarea moştenirii şi inclusiv calitatea de moştenitor este guvernată de principiul indivizibilităţii moştenirii, ceea ce înseamnă că este pentru toate bunurile succesorale calitatea de moştenitor şi nu numai pentru o parte, atitudinea pârâtei care nu a adus la cunoştinţa emitentului dispoziţiei existenţa şi a altui moştenitor este total nejustificată şi a dus la încălcarea drepturilor legale ale acestuia.
Pentru aceste considerente, se constată că în mod greşit s-a reţinut că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptăţită în temeiul art. 4 din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
3. În ceea ce o priveşte însă pe reclamantă, se constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, aceasta fiind străină de bunurile rămase de pe urma tatălui său.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 beneficiază de dispoziţiile legii şi moştenitorii persoane îndreptăţite, dar este necesar să existe calitatea de moştenitor, ceea ce nu se poate reţine în cazul reclamantei.
În condiţiile în care a renunţat la moştenire, nu are calitatea de moştenitor, cum în mod corect s-a reţinut în cauză.
Astfel, art. 696 C. civ. prevede că eredele care renunţă la moştenire este considerat că nu a fost niciodată erede.
În acelaşi timp, dat fiind principiul unităţii şi indivizibilităţii (reţinut şi în ceea ce-l priveşte pe reclamant), care înseamnă că succesiunea nu poate fi acceptată decât integral şi nu în parte, nu poate fi primită critica de recurs în sensul că s-a renunţat numai la bunurile existente la acea dată.
4. Cea de-a patra critică de recurs este, de asemenea, nefondată, întrucât restituirea, fie în natură, fie în echivalent, dispusă prin decizie/dispoziţie nu poate fi făcută către un defunct.
Constatând, prin urmare, că recursul formulat de către reclamant este fondat, în limita criticilor apreciate ca fiind fondate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă, urmând ca întinderea drepturilor moştenitorilor beneficiari ai restituirii să se stabilească potrivit dreptului comun, potrivit art. 4 alin. (1) Legea nr. 10/2001.
Modul de dispunere asupra recursului pentru fiecare dintre recurenţi influenţează şi cheltuielile de judecată din ambele faze procesuale, urmând să fie suportate numai de reclamantă văzând şi art. 274 C. proc. civ.
În consecinţă, se va admite recursul declarat de reclamantul S.M.F. împotriva deciziei nr. 225 A din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Se va modifica în parte Decizia, în sensul că:
Se va admite apelul declarat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei nr. 63 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Se va schimba în parte sentinţa, în sensul că:
Se va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a aceluiaşi reclamant.
Se va admite contestaţia formulată de acelaşi reclamant împotriva dispoziţiei nr. 3529 din 15 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Piteşti.
Se va modifica în parte dispoziţia, în sensul că au calitate de moştenitori ai defunctului S.T. reclamantul S.F.M. şi S.G.
Se va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la 150 RON în sarcina reclamantei S.A.V.
Se vor păstra celelalte dispoziţii ale deciziei de apel şi sentinţei primei instanţe cu privire la reclamanta S.V.A., precum şi celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.
Se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.V.A. împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S.M.F. împotriva deciziei nr. 225 A din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia, în sensul că:
Admite apelul declarat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei nr. 63 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că:
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a aceluiaşi reclamant.
Admite contestaţia formulată de acelaşi reclamant împotriva dispoziţiei nr. 3529 din 15 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Piteşti.
Modifică în parte dispoziţia, în sensul că au calitate de moştenitori ai defunctului S.T. reclamantul S.F.M. şi S.G.
Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la 150 RON în sarcina reclamantei S.A.V.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei de apel şi sentinţei primei instanţe cu privire la reclamanta S.V.A., precum şi celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.V.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5128/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5102/2007. Civil → |
|---|
