ICCJ. Decizia nr. 5603/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5603

Dosar nr. 583/63/200.

Şedinţa publică din 11 septembrie 2007

Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 142 din 7 februarie 2007 Tribunalul Dolj a admis cererea Direcţiei Generale a Paşapoartelor împotriva pârâtului F.(B.)M. şi a dispus suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie al acestuia pe teritoriul Germaniei pe o perioadă de 6 luni.

În motivare instanţa a reţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 40-42 din Legea nr. 8/2005 faţă de faptul că pârâtul a avut restricţionat dreptul la liberă circulaţie, prin sentinţa civilă nr. 7491 din 4 iulie 2006 a Tribunalului Dolj pentru că a fost returnat în ţară în baza unui Tratat de readmisie încheiat de România cu Germania şi că a încălcat dispoziţiile dispuse de instanţă, fiind din nou plecat în Germania în luna septembrie 2006.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 389 din 28 martie 2007 a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa în sensul că a suspendat exerciţiul dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Germaniei pe o perioadă de 2 ani.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că în cauză se impune mărirea duratei de suspendare a exerciţiului dreptului de liberă circulaţie pe o perioadă de 2 ani faţă de atitudinea pârâtului care a încălcat o dispoziţie judecătorească.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de apel a fost criticată pentru faptul că în mod greşit suspendarea a fost acordată numai pentru teritoriul Germaniei şi nu a fost dispusă conform prevederilor Legii nr. 248/2005, „în străinătate" [art. 3 alin. (2) din lege].

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

În cazul dedus judecăţii, întemeiat la momentul introducerii acţiunii, 12 ianuarie 2005, pe dispoziţiile art. 30-42 din Legea nr. 248/2005 instanţele de fond şi de apel, prin admiterea acţiunii şi, respectiv a apelului, au pronunţat soluţii nelegale şi netemeinice.

Dreptul la libera circulaţie, prevăzut de Constituţia României, de Legea nr. 248/2005, dar şi de normele europene, fie de legislaţia primară (Tratatul CEE) sau de legislaţia secundară (Directiva nr. 38/2004/CE) aplicabile după 1 ianuarie 2007 şi în România, nu este un drept absolut ci trebuie exercitat în conformitate cu dispoziţiile legale ale statului pe teritoriul căruia se află persoana care îl exercită.

Limitările acestui drept pot fi făcute în această materie conform Directivei nr. 38/21004 numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică. Această directivă a fost transpusă şi în legislaţia română prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi spaţiului ţărilor europene, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Pentru că în cauză nu s-au făcut dovezi că pârâtul ar fi adus atingere celor trei sectoare publice care permit limitarea dreptului său la circulaţie în străinătate, acţiunea reclamantei trebuia respinsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Această regulă a judecării apelului este aplicabilă şi în recurs, conform dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în condiţiile în care Decizia civilă de apel nu a fost atacată de pârât, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul recurentei-reclamante ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 389 din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5603/2007. Civil