ICCJ. Decizia nr. 5137/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5137

Dosar nr. 645/36/200.

Şedinţa publică din 22 iunie 2007

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 158/C din 14 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale s-a luat act de renunţarea revizuientului G.Ş. la judecata cererii de revizuire formulată în contradictoriu cu intimaţii şantierul naval Mangalia, S.D. şi D.T. împotriva deciziei civile nr. 23/C din 22 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs nemotivat în drept revizuientul care a arătat în esenţă că dosarul său a fost tergiversat.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că potrivit prevederilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Or, în speţă, recursul declarat de către revizuient nu conţine niciun fel de critică la adresa încheierii atacate şi nu există nici motive de nelegalitate de ordine publică.

În aceste condiţii, recursul este nul, Înalta Curte urmând să constate această împrejurare potrivit textului menţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de revizuientul G.Ş. împotriva încheierii nr. 158 C din 14 martie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5137/2007. Civil