ICCJ. Decizia nr. 5793/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5793
Dosar nr. 10457/54/200.
Şedinţa publică din 18 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj la 12 noiembrie 2004, reclamanta D.A. a solicitat anularea deciziei nr. 20604 din 5 octombrie 2004, emisă de Primăria municipiului Craiova şi obligarea acesteia la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 366 mp, situat în Craiova.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este unica moştenitoare a defunctei sale mame, P.C.M. şi că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 28 noiembrie 1938, antecesorii săi, I.E. şi P.C. au dobândit un teren loc de casă, în suprafaţă de 366 mp, în Craiova.
S-a mai arătat că, prin sentinţa civilă nr. 1604 din 26 februarie 1962, pronunţată de Tribunalul Popular Raional Craiova, în dosarul nr. 11071/1961, s-a admis acţiunea de partaj formulată de I.E. şi M.Ş. împotriva lui P.C. şi s-a atribuit străbunicii reclamantei (I.E.) întreg imobilul teren situat în B-dul R. nr. 123.
Reclamanta a mai arătat că prin Decretul nr. 537 din 28 decembrie 1972 şi Decizia nr. 48 din 12 noiembrie 1973 întreg imobilul teren şi construcţia edificată pe acesta au fost expropriate (la poziţia 6 din tabelul anexă la decret figurând ca proprietar P.C.M.).
S-a mai susţinut că în prezent terenul este liber de construcţii, pârâta nefiind de acord cu restituirea în natură şi comunicându-i prin Decizia emisă valoarea de 603.278.000 lei, conform procesului verbal de negociere nr. 20604 din 4 octombrie 2004.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 260 din 27 martie 2006 a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta D.C.A., a anulat parţial Decizia nr. 20604 din 5 octombrie 2004, emisă de Primăria Craiova şi a dispus emiterea unei dispoziţii privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 333,63 mp, individualizat în schiţa anexă a raportului de expertiză.
S-au menţinut restul dispoziţiilor deciziei privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru diferenţa de 33 mp.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că expertiza efectuată în cauză a confirmat susţinerile petentei contestatoare, în sensul că terenul nu este afectat de construcţii sau alte utilităţi publice şi asigură respectarea taxei de protecţie a blocului 02, cât şi accesul proprietarilor din blocurile respective, astfel că poate fi restituit în natură, în condiţiile Legii nr. 10/2001, cu respectarea procedurilor reglementate de acest act normativ.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel Primăria municipiului Craiova prin primar, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita restituire în natură a suprafeţei de 333,63 mp, întrucât din probele administrate a rezultat că terenul în litigiu este ocupat de utilităţi publice şi constituie zonă verde amenajată, aferentă blocurilor de locuinţe 02 şi 03, zonă de protecţie şi teren pentru buna exploatare a construcţiilor edificate.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 677 pronunţată la 18 septembrie 2006, a respins apelul pârâtei Primăria municipiului Craiova ca nefondat, reţinând, în esenţă, că terenul propus a fi restituit în natură nu este afectat de utilităţi publice (conducte de canalizare şi de gaze), fiind asigurată zona de protecţie a blocului 02 şi accesul locatarilor.
S-a constatat că nu se justifică nici critica referitoare la obligarea petentei contestatoare de a rambursa despăgubirile primite la data exproprierii, în condiţiile în care instanţa a menţinut restul dispoziţiilor deciziei, cu privire la acordarea despăgubirilor în echivalent pentru diferenţa de 33 mp şi s-a dispus emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a terenului de 333,63 mp.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termen legal Primăria municipiului Craiova prin primar, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâta a susţinut că, în mod eronat, instanţele de fond şi apel nu au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi a pct. 11.6 din HG nr. 498/2003, în sensul că pot fi restituite în natură numai terenurile care nu sunt afectate de utilităţi publice realizate.
O altă critică a vizat refuzul instanţei de a condiţiona restituirea în natură de rambursarea sumei primite cu titlu de despăgubire, deşi, în speţă, nu s-a emis dispoziţia autorităţii locale, ci numai un proces verbal de negociere, materializat în Hotărârea Ministerului Finanţelor nr. 108 din 9 decembrie 2004, prin care se acordă aviz favorabil pentru emiterea dispoziţiei primarului şi actul contestat a fost emis de către Ministerul Finanţelor care nu a fost parte în proces.
Cel de al treilea motiv de recurs a vizat greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, actul a cărui anulare se cere fiind o simplă comunicare adresată petentei de către autoritatea locală, astfel că în lipsa unei dispoziţii care să poată fi contestată acţiunea apare ca prematur introdusă.
Pe fondul cauzei, s-a mai criticat Decizia recurată pentru greşita reţinere a calităţii de proprietar a autorului reclamantei la data exproprierii, în anul 1972, întrucât imobilul a fost scos la licitaţie publică conform sentinţei civile nr. 1604 din 26 februarie 1962.
Intimata reclamantă D.C.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Instanţele de fond şi apel au apreciat eronat că terenul în suprafaţă de 333,63 mp poate fi restituit în natură, deşi, din procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului, încheiat în condiţiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin compararea planurilor actuale cu cele de la data exproprierii precum şi din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că terenul este ocupat de utilităţi publice realizate, constituind zonă verde amenajată, aferentă blocurilor de locuinţe 02 şi 03 (din B-dul C.).
Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, terenurile libere se restituie în natură, cu condiţia să fie libere de construcţii şi neafectate de detalii de sistematizare însă, potrivit art. 11 din lege, dacă acest teren este util pentru buna exploatare a construcţiilor edificate, măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de modificare şi completare a Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, potrivit art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Ca atare, se va reţine ca întemeiată critica formulată prin primul motiv de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse în analiza primului motiv de recurs se va aprecia că cel de-al doilea motiv vizând condiţionarea restituirii în natură de rambursarea sumei primite cu titlu de despăgubire nu se impune a mai fi cercetat.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiată în condiţiile în care, prin motivele de apel se recunoaşte în mod explicit că a fost emisă de către primarul municipiului Craiova o dispoziţie prin care s-a respins cererea de restituire a terenului în discuţie şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, astfel că acţiunea reclamantei nu putea fi respinsă ca prematur formulată.
Motivul de recurs prin care se constată dreptul de proprietate al reclamantei, ca succesoare a fostului proprietar, P.C., este, de asemenea, nefondat.
Din probele administrate a rezultat că întreg imobilul situat în str. R. nr. 131 (fost 123), format din teren şi construcţie, a fost proprietatea mamei reclamantei, P.C.M., fiind expropriat de la aceasta prin Decretul nr. 537 din 28 decembrie 1972 şi Decizia nr. 48 din 12 noiembrie 1973 (la poziţia 6 din anexa la decret).
De altfel, prin propunerea acordării de despăgubiri conform procesului verbal de negociere din 4 octombrie 2004 recurenta recunoaşte implicit calitatea intimatei reclamante de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse, Curtea urmează să admită recursul şi, în temeiul art. 314 C. proc. civ., să caseze Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 260 din 27 martie 2006 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, urmând ca, în fond, să respingă contestaţia ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 677 din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 260 din 27 martie 2006 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, şi, în fond, respinge contestaţia ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5789/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5781/2007. Civil → |
|---|
