ICCJ. Decizia nr. 5998/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată de reclamantul P.G., s-a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC A.C. 2000 SA Pitești, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 4 din 24 ianuarie 2002, emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, situat în Pitești, Argeș.
Prin sentința civilă nr. 268 din 19 decembrie 2002 Tribunalul Argeș a admis acțiunea, a anulat decizia emisă de pârâtă și a dispus restituirea în natură a imobilului compus din casă și teren aferent, în suprafață de 820,36 mp și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.800.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru imobilul din litigiu, s-a făcut dovada că a fost proprietatea numitei T.V., drept ce a fost transmis prin moștenire numitei T.A., care 1-a vândut sau 1-a transmis prin moștenire reclamantului.
Acest imobil a fost preluat de stat în anul 1951 și a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată în cauză, ca având o suprafață de 1007,37 mp.
S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și s-a dispus anularea deciziei.
După un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 6051 din 3 noiembrie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile formulate de părți, s-a casat decizia pronunțată în apel și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a verificat apărările pârâtei privind calitatea de moștenitor și de proprietar a reclamantului, nu s-a examinat dacă imobilul din litigiu a fost scos la licitație publică în contul unui debit datorat de T.V. și dacă debitul a fost acoperit, situație în care imobilul ar fi reintrat în proprietatea lui T.A.
S-a mai reținut că instanța a ignorat mijloacele de apărare și dovezile administrate în cauză, nepronunțându-se asupra unor înscrisuri din care rezultă că imobilul apare ca fiind naționalizat pe numele unei alte persoane.
în final s-a mai reținut că deși a fost efectuată o expertiză tehnică în cauză, imobilul nu este identificat ca poziție și vecinătăți și nu s-a stabilit regimul său juridic.
Prin decizia civilă nr. 288/A din 15 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.C. 2000 SA și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 850 lei către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat, ținând cont de îndrumările date de înalta Curte de Casație și Justiție, că nu sunt întemeiate criticile formulate de apelantă și a reținut următoarele:
în ceea ce privește excepția de ordine publică, prescrierea dreptului la acțiune, potrivit art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în raport de faptul că imobilul ar fi fost scos la licitație publică, s-a observat că vânzarea nu s-a finalizat că există doar o încheiere prin care s-a dispus " a se vinde la licitație publică" neexistând un proces-verbal de adjudecare. Separat de faptul că dosarul nr. 4292/1950 al Tribunalului Argeș, secția I, nu se află la Arhivele Naționale, nu a fost depus la această instituție și nu există o hotărâre de finalizare a vânzării, stabilită pentru data de 17 noiembrie 1950.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate de reclamant, datorită faptului că imobilul revendicat nu-i sunt incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 nefîind preluat în mod abuziv.
Această excepție s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, imobilul încadrându-se în dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, care acoperă orice situație "de preluare fără titlu valabil". Art. 2 alin. (2) din lege, prevăzând că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii față de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. e) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 614/2001. Aceste dispoziții nu sunt aplicabile speței, întrucât ele se referă la imobilele preluate cu titlu valabil, ori imobilul din litigiu a fost preluat în mod abuziv fără titlu valabil.
Și excepția inadmisibilității acțiunii în anularea deciziei nr. 4 din 24 ianuarie 2002 a SC A.C. 2000 SA, s-a reținut că este neîntemeiată. Acțiunea reclamantului s-a apreciat ca fiind admisibilă, fiindu-i aplicabile dispozițiile referitoare la restituirea în natură care reprezintă regula, excepția fiind acordarea de măsuri reparatorii.
Și ultima excepție referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului este neîntemeiată. Conform testamentului lăsat de T.A., reclamantul este moștenitorul acesteia, calitate care a fost stabilită în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească.
în ceea ce privește motivele de apel referitoare la fondul cauzei, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și dovezi administrate, precum și cu privire la neidentificarea imobilului s-au reținut și acestea ca fiind nefondate.
Astfel, încheierea nr. 12930 din 30 septembrie 1950, pronunțată de Tribunalul Argeș, nu s-a finalizat printr-o hotărâre definitivă de adjudecare a imobilelor, prin încheiere stabilindu-se ca dată a vânzării imobilului 17 noiembrie 1950. Eventuala hotărâre cât și dosarul în care s-a pronunțat această încheiere nu s-au regăsit în Arhivele Naționale, ceea ce conduce la concluzia că vânzarea nu s-a finalizat cu atât mai mult cu cât T.V. apare ca plătitor de impozite și pe anul 1951.
Adresa emisă de Primăria Municipiului Pitești nr. F/3819 din 27 august 2002, despre care se menționează în decizia de casare, este contrazisă de adresa depusă de reclamant, emisă tot de Primăria Municipiului Pitești, adresă, din care rezultă că nu există evidențe în arhivă pentru perioada 1952-1955.
Conținutul acestei adrese, este întregit prin adresa emisă la data de 17 noiembrie 2006 de către D.G.F.P., adresă din care rezultă că pentru perioada 1952-1955, nu există documente de rol fiscal în arhiva unității.
Imobilul în litigiu nu a fost naționalizat pe numele altei persoane, C.M. figurează în matricola nr. 2 în strada S.V. nr. 105, în timp ce T.V. figurează în matricola nr. 2, cu rol fiscal la nr. 160, și se află în strada S.V. nr. 107.
Analizându-se cele două expertize efectuate în cauză, de către doi specialiști, și în prezența părților convocate, s-a constatat că, prin acestea s-au formulat aceleași concluzii și anume că imobilul în litigiu este același cu cel deținut de SC A.C. 2000 SA.
Prin concluziile scrise s-a invocat, efectul devolutiv al apelului în raport de pretinsele îmbunătățiri aduse imobilului, îmbunătățiri efectuate după depunerea notificării reclamantului.
S-a apreciat că această cerere nu poate fi primită direct în apel, ea fiind o cerere nouă, neîncadrându-se în dispozițiile art. 294 C. proc. civ. Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecării în apel, toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă instanță.
în final, s-a reținut că în context cu protecția proprietății garantată de Constituția României, de art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că dreptul persoanelor la respectarea proprietății asupra bunurilor sale nu poate fi lipsit a apărut și Legea nr. 10/2001 care repară nedreptățile și neregularitățile făcute anterior.
împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâta SC A.C. 2000 SA Pitești a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut că deși i s-a admis proba cu interogatoriu reclamantului, recurenta a fost lipsită de posibilitatea de a pune întrebări direct celui interogat, deoarece acesta nu s-a prezentat personal în instanță și totuși răspunsurile la interogatoriu au fost depuse.
S-a mai susținut că prin unirea excepțiilor cu fondul cauzei, s-au nesocotit și au fost încălcate dispozițiile art. 137 alin. (1) și (2) C. proc. civ., generând implicit o antepronunțare asupra excepțiilor invocate.
în final s-a susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 266 alin. (1) și (3) C. proc. civ., deoarece deși decizia recurată a fost comunicată recurentei prin agent procedural, în copie, aceasta nu are semnăturile judecătorilor.
Procedând în acest fel, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale menționate, motiv prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în cadrul motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a invocat pentru prima dată inadmisibilitatea dreptului de a ataca în instanță, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
în susținerea excepției s-a arătat că în Legea nr. 10/2001, acest drept este prevăzut de dispozițiile art. 24 alin. (7), reclamantul nefăcând dovada îndeplinirii cerinței imperative a acestei legi speciale.
în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut prin restituirea în natură și a imobilelor construcții care nu au aparținut niciodată autoarei T.V.
Referitor la ultimul motiv de recurs, cel prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând motive contradictorii.
S-a mai susținut că prin decizia recurată s-a reținut o situație de fapt eronată iar pentru excepția lipsei calității procesuale active o motivare sumară.
Analizând pe rând motivele de recurs formulate de pârâtă, acestea vor fi respinse ca nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
La fila 111, dosar apel, se află interogatoriul formulat de recurentă, spre a fi luat reclamantului. Acest interogatoriu poartă semnăturile tuturor părților și a fost administrat în fața instanței, faptul că s-a omis consemnarea în încheierea de ședință că s-a procedat la luarea interogatoriului, nu este de natură a atrage incidența pct. 5 a art. 304 C. proc. civ.
Faptul că excepțiile de ordine publică invocate de recurenta-pârâtă prin apărător, au fost unite cu fondul, nu i-a produs o vătămare pârâtei și nu a prejudiciat-o. Instanța a pus în discuția părților aceste excepții, astfel că nu se poate aprecia că recurenta a fost lipsită de dreptul de a se apăra și nici faptul că procedând în acest mod a generat o antepronunțare cu privire la excepțiile formulate.
Din fila cu nr. 140, dosar apel, rezultă într-adevăr că recurentei-pârâte i s-a comunicat decizia recurată, pentru care a semnat și a aplicat ștampila pe procesul-verbal de comunicare.
Părților nu li se comunică originalul hotărârii pronunțate, un exemplar al originalului acesteia se depune la dosarul cauzei, iar altul la mapa de decizii a instanței. Părțile având posibilitatea la cerere, să legalizeze hotărârea pronunțată, printr-o cerere adresată registraturii secției instanței respective.
Rezultă astfel, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 105 alin. (2) C. proc. civ. că hotărârea instanței de apel este legală, astfel că în mod corect s-au aplicat dispozițiile legale prevăzute de art. 137 alin. (1) și (2) și art. 266 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și deci nu pot fi reținute ca incidente în cauză motivele de recurs prevăzute în pct. 5 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Referitor la motivul de ordine publică privind inadmisibilitatea dreptului de a introduce acțiunea în instanță, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestui text, dacă oferta de restituire prin echivalent, făcută prin decizie sau dispoziție motivată, este refuzată persoana îndreptățită o poate ataca în justiție în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
Excepția invocată nu este fondată, instanța de fond a fost investită cu o contestație împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Textul de lege aplicat de instanță în soluționarea acțiunii reclamantului fiind exact acesta, consecința admiterii acțiunii și dispunerea restituirii în natură, reprezintă întocmai aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Nici motivul prevăzut în art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut, și acesta urmând a fi respins ca nefondat.
La fila 6, dosar fond, se află notificarea formulată de reclamantul P.G.
Din cuprinsul acesteia rezultă că acesta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Pitești, Argeș, format din parter cu 6 camere, 3 holuri, 2 cămări și etaj cu 8 camere, holuri, casa scării. Anexat la parter se mai află 3 camere în prezent cu destinația de birouri și 2 camere cu rol de garaje, precum și terenul în suprafață de 830,83 mp.
Prin dispozitivul hotărârii instanței de fond s-a dispus restituirea în natură a imobilului casă, situat la adresa menționată conform raportului de expertiză și terenul aferent în suprafață de 820,36 mp (filele 70-72 doar fond).
Respingând apelul pârâtei, instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond, prin care s-a acordat ceea ce s-a solicitat, astfel că nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Și ultimul motiv de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat, deoarece, în urma analizării și verificării hotărârii instanței de apel, prin prisma acestui motiv, se constată că aceasta este legală.
Astfel, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, considerentele ei reflectând situația de fapt și de drept existentă.
Nu se poate reține nici nemotivarea sau motivarea sumară a hotărârii, întrucât aceasta cuprinde motivarea analizelor efectuate de instanță, pentru fiecare critică din apel. Celor trei excepții, la care se face referire, cea a prescrierii dreptului la acțiune, a inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța de apel le-a acordat o atenție deosebită analizându-le pe rând și motivând de ce acestea nu pot fi reținute ca întemeiate.
Conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta a fost obligata la plata sumei de 600 lei către intimatul reclamant P.G., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Astfel, în raport de toate acestea, hotărârea instanței de apel se privește ca legală, și în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6046/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5071/2007. Civil → |
|---|
