ICCJ. Decizia nr. 5892/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5892
Dosar nr. 3923/1/200.
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 23 aprilie 2007 SNP P. SA, sucursala P. Târgu Jiu, a introdus contestaţie în anularea deciziei nr. 6895 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 12 septembrie 2006.
Aceasta a solicitat în baza art. 317 alin. (2) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ. admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. 26012/1/2004 (nr. vechi 7848/2004) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiterea acestuia, modificarea deciziei nr. 143 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, în sensul constatării dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii în cuantum de 283.879.360 lei.
În esenţă, prin motivele contestaţiei în anulare s-a arătat că, în speţă, instanţa judecătorească are doar competenţa de a constata dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii, iar SC P. SA, în temeiul actului de dispoziţie al instanţei, emite o decizie prin care propune Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea acestor măsuri reparatorii.
Contestatoarea a precizat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţa judecătorească are doar competenţa de a constata dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii, competenţă reglementată prin norme imperative, de ordine publică, or, încălcarea acestora se circumscrie dispoziţiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ.
Contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză este nefondată, în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai în condiţiile expres şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 317-318 C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., „contestaţia (în anulare n.n.) poate fi primită pentru motivele mai sus arătate (respectiv judecata cu lipsă de procedură, pct. 1 şi când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, pct. 2), în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Referitor la acest motiv de contestaţie în anulare este de observat că legea a reţinut ca temei al acestei căi extraordinare de atac doar nesocotirea regulilor de competenţă absolută, respectiv a regulilor de competenţă generală, a regulilor de competenţă materială şi a regulilor de competenţă teritorială excepţională.
Or, în speţă, prin motivele invocate în prezenta contestaţie în anulare, contestatoarea se referă la faptul că instanţa judecătorească, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a încălcat dispoziţiile imperative stabilite de legea specială privitoare la competenţă în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor cuantificate în lei.
Această susţinere este nefondată, întrucât, în cauză, este vorba de competenţa instanţei dată de calitatea de instanţă de recurs în materia Legii nr. 10/2001.
Necompetenţa instanţei ar însemna să nu fie competentă să judece recursul ce are ca obiect Legea nr. 10/2001.
În această cauză, însă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este competentă să judece în recurs, astfel încât motivul invocat prin contestaţia în anulare este neîntemeiat.
Contestatoarea a mai invocat şi prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În considerarea acestor prevederi, o hotărâre a instanţei de recurs poate fi atacată cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ce se referă exclusiv la erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care ar fi avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.
Acest text vizează numai greşeli de fapt involuntare şi nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de reparare a unui incident procedural.
Contestaţia tinde la anularea unei hotărâri irevocabile nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârşit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Susţinerile contestatoarei în sensul că, dacă se statuează din perspectiva deciziei nr. 143 din 11 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intimaţii-reclamanţi pot obţine despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv în cuantumul stabilit de instanţa de judecată, această modalitate de obţinere de despăgubiri, care contravine reglementărilor imperative ale Legii nr. 247/2005, este rezultatul unor greşeli materiale în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., sunt neîntemeiate, întrucât ele nu reprezintă greşeli materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., pentru a putea constitui motiv de admitere a contestaţiei în anulare.
În mod evident, nu ne aflăm în prezenţa nici unuia din motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ. şi, în consecinţă, aceasta va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare introdusă de SNP P. SA, sucursala P. Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 6895 din 12 septembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5919/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5888/2007. Civil → |
|---|
