ICCJ. Decizia nr. 5910/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5910
Dosar nr. 533/36/200.
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Constanţa, solicitând anularea dispoziţiei nr. 2044 din 8 iunie 2005, prin care a fost respinsă cererea de restituire a imobilului situat în Constanţaşi restituirea plăţii, făcute către stat, pentru cumpărarea a ½ din propria locuinţă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că numiţii D.D. şi M. au dobândit, prin contract de vânzare-cumpărare nr. 2695 din 22 noiembrie 1946, un teren în suprafaţă de 397,22 mp.
Pe acest teren au construit un imobil cu parter şi etaj conform autorizaţiei nr. 6994/1947.
În anul 1960 a fost confiscată ½ din avere printr-o hotărâre penală, respectiv 198 mp teren şi ½ din construcţie.
În anul 1963 s-a construit pe o parte din terenul confiscat (98 mp) un bloc de locuinţe.
În 1975 proprietarii au cumpărat de la stat jumătate din construcţia confiscată (suprafaţa de 59 mp).
Reclamantul a arătat că, împreună cu soţia sa, este moştenitorul soţilor D., iar motivarea dispoziţiei de respingere a cererii, întrucât imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nu poate fi primită. Confiscarea imobilului a fost urmarea condamnării lui D.D. pentru deţinerea a 40 de monede de aur, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu cu primarul municipiului Constanţa şi că solicită despăgubiri de 100.000 lei pentru terenul de 98 mp, ce nu poate fi restituit în natură; 50.000 lei pentru imobilul cumpărat a doua oară şi 10.000 lei contravaloarea chiriei plătite pentru propriul imobil între anii 1960-1974.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001 şi art. 998 C. civ.
Prin încheierea din 3 noiembrie 2005, s-a constatat natura civilă a cauzei, acţiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, sub nr. 3399/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 215 din 31 ianuarie 2006, instanţa a disjuns capetele de cerere având ca obiect pretenţii şi a declinat soluţionarea acestora Judecătoriei Constanţa, rămânând sesizată cu cererea de anulare a dispoziţiei nr. 2044 din 8 iunie 2005 şi plata daunelor morale pentru soluţionarea cu întârziere a notificării. Recursul declarat împotriva hotărârii de declinare a fost respins ca nefondat.
Prin sentinţa civilă nr. 2026 din 24 octombrie 2006, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul C.I., reţinând, în raport de actele şi lucrările cauzei, următoarele:
Notificarea nr. 164/2001 formulată de reclamant, prin care se solicită restituirea unui teren în suprafaţă de 101,64 mp situat în Constanţa, şi a contravalorii a ½ din construcţia situată la aceeaşi adresă, a fost respinsă prin dispoziţia nr. 2044 din 8 iunie 2005, cu motivarea că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Deşi notificarea priveşte suprafaţa de 101,64 mp teren, reclamantul a solicitat prin acţiune restituirea, prin echivalent, a suprafeţei de 98 mp, ce în prezent este ocupată de un bloc de locuinţe. Art. 2 din Legea nr. 10/2001, enumeră imobilele ce se încadrează în categoria celor preluate abuziv, reclamantul considerând că imobilul său face parte din cele enumerate la art. 2 lit. b).
S-a constatat că din sentinţele penale ataşate la dosar rezultă că autorul reclamantului a fost condamnat pentru deţinerea a 40 de monede de aur, ascunse în podul casei.
În sarcina acestuia s-a reţinut că în perioada 1955-1958 a vândut un număr de 76 monede din aur, iar infracţiunea reţinută în sarcina sa nu este de natură politică, nefiind săvârşită ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist, situaţie în care ar fi devenit aplicabile prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Nici cererea de restituire a contravalorii a ½ din imobil, s-a constatat că nu poate fi întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.
S-a concluzionat că, în mod corect pârâtul a respins notificarea cu motivarea că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 94/c din 14 martie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul formulat de reclamantul C.I., a desfiinţat sentinţa civilă nr. 2026 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, următoarele:
Legea nr. 591 din 15 decembrie 2004, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 190/2000, privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, a consacrat în art. 26 alin. (1)2 caracterul abuziv al preluării metalelor preţioase realizat în baza Legii nr. 284/1947, restituirea bunurilor confiscate prin hotărâri penale urmând a fi realizată în temeiul legii, fără a mai fi necesară anularea hotărârilor penale într-o procedură penală.
Prin sentinţa civilă nr. 10476/2004, definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Constanţa a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.I. şi a obligat pârâtul Statul Român prin Banca Naţională a României la plata către acesta a contravalorii a 265,65 grame aur fin, conţinut în 40 de monede din aur, calculată la preţul practicat de Banca Naţională a României la data plăţii.
În condiţiile abrogării recursului în anulare reglementat de Codul de procedură penală şi calificării Legii nr. 284/1947 ca fiind un act abuziv, ce nu poate constitui un titlu valabil al statului pentru deţinerea bunurilor confiscate în temeiul lui, s-a constatat că Legea nr. 10/2001 este actul normativ ce reglementează restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor confiscate prin hotărârea penală pronunţată în temeiul Legii nr. 284/1947.
În cauză, confiscarea monezilor şi a imobilului proprietatea autorilor reclamanţilor de către stat a fost justificată de încălcarea de către aceştia a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 284/1947, ce prevedea obligativitatea predării către stat, într-un anumit termen, contra unui preţ stabilit de lege, a obiectelor din metale preţioase, faptă ce constituia infracţiune conform art. 38 din aceeaşi lege.
S-a constatat că respectarea normelor procedurale în vigoare la acea dată conferă confiscării o aparenţă de legalitate, situaţie în care se reţine că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, republicată, luând în considerare contextul socio-economic în care a fost luată această măsură, dominat de politica de limitare a proprietăţii private şi restrângerea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, prin măsuri abuzive, inclusiv pe linia dreptului de proprietate.
S-a concluzionat că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptăţită fără a mai intra în cercetarea fondului, astfel că, făcând aplicarea art. 297 C. proc. civ., s-a admis apelul şi s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa, urmând ca instanţa de fond să verifice celelalte condiţii cerute de Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură sau prin despăgubiri şi în raport de prevederile TITLULUI VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Constanţa criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
O primă critică priveşte soluţia instanţei de apel de desfiinţare a sentinţei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanţa, având în vedere că prima instanţă a intrat în cercetarea fondului, iar calea de atac a apelului este devolutivă, împrejurare care dă posibilitatea analizării fondului şi administrării probelor necesare în cauză de către instanţa de apel.
O altă critică adusă hotărârii recurate priveşte chiar fondul pricinii, în sensul că greşit instanţa a admis apelul reclamantului şi a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Aceasta, deoarece Legea nr. 591/2004 este o lege cu caracter special şi, prin urmare, dispoziţiile sale sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Dacă prin această lege s-a statuat că Legea nr. 284/1947 are caracter abuziv, dispoziţiile sale nu pot fi interpretate prin analogie şi în ce priveşte aplicarea Legii nr. 10/2001.
În plus, ambele acte normative, Legile nr. 284/1947 şi nr. 591/2004, au ca obiect reglementarea regimului monedelor şi al metalelor preţioase, caracterul abuziv al preluării fiind raportat strict la aceste bunuri.
În ceea ce priveşte imobilele, regimul lor juridic a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001, în dispoziţiile căreia, între actele normative cu caracter abuziv (enumerate exhaustiv) nu se regăseşte şi Legea nr. 284/1947.
S-a concluzionat că, întrucât imobilul în litigiu a fost confiscat ca urmare a unei condamnări penale şi nu în baza Legii nr. 284/1947, în speţă instanţa trebuie să aibă în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fără nici o raportare la Legea nr. 284/1947.
Mai mult, instanţa investită cu soluţionarea apelului nu a analizat valabilitatea titlului statului, ci s-a mărginit doar la a statua că preluarea imobilului a fost abuzivă, prin raportare doar la Legea nr. 591/2004.
Câtă vreme nu s-a dovedit şi constatat nevalabilitatea titlului statului, s-a arătat că pârâtul recurent apreciază că acesta este unul valabil, iar preluarea imobilului notificat nu s-a făcut cu caracter abuziv, motiv pentru care dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauza de faţă.
Criticile formulate de pârâtul primarul municipiului Constanţa, aşa cum au fost expuse mai sus, permit încadrarea lor de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivele de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., şi recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Recurentul nu critică în mod expres greşita aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., însă în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că în mod greşit s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, cu motivarea că aceasta a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, deşi tribunalul a intrat în cercetarea fondului.
Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile acestui text deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Faţă de conţinutul textului citat, instanţa de apel trimite cauza spre rejudecare primei instanţe dacă aceasta nu a pronunţat o hotărâre pe fondul litigiului, nerealizându-se astfel, cât priveşte tranşarea chestiunii litigioase deduse judecăţii, primul grad de jurisdicţie, iar prima instanţă nu abordează litigiul în fond atunci când soluţionează cauza pe o excepţie procesuală, ceea ce nu este cazul în speţă.
Tribunalul nu a constatat că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptăţită, aşa cum se reţine prin hotărârea atacată.
În prezenta cauză, prima instanţă a constatat că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001 şi, în consecinţă, a respins ca nefondată contestaţia formulată de recurentul-reclamant împotriva dispoziţiei nr. 2044 din 8 iunie 2005 a primarului municipiului Constanţa. Constatând că cererea formulată de reclamant nu face obiectul Legii nr. 10/2001, prima instanţă s-a pronunţat asupra fondului litigiului.
Aşa fiind, se constată că, nelegal, instanţa de apel a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, în condiţiile art. 297 C. proc. civ.
În speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de apel trebuia să se pronunţe asupra fondului chestiunii litigioase sub toate aspectele, în măsura în care acestea au făcut obiectul criticilor, prin motivele de apel formulate.
Pentru aceste considerente, fără a se analiza criticile care privesc fondul pricinii, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Constanţa, se va casa Decizia recurată şi se va trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării apelului se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către primarul municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 94 c din 14 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5980/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5889/2007. Civil → |
|---|
