ICCJ. Decizia nr. 5923/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5923
Dosar nr. 7531/111/200.
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 15 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Bihor a fost respinsă acţiunea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte, prin care s-a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Norvegiei pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la Ş.A.V., care a fost returnat din această ţară la data de 30 septembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că de la 1 ianuarie 2007, data de la care România este membră a Uniunii Europene, potrivit art. 2 pct. 1, 2 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului exercitarea dreptului la liberă circulaţie nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele care privesc securitatea, siguranţa şi ordinea publică.
S-a reţinut că din copia paşaportului depus de pârât, a rezultat că acesta nu a depăşit termenul de şedere pe teritoriul Norvegiei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 85 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea.
S-a apreciat că expulzarea dispusă de autorităţile norvegiene nu este suficientă prin ea însăşi pentru ca instanţa română să interzică la rândul său dreptul la liberă circulaţie al persoanei, ci trebuie să aibă în vedere şi prevederile art. 4 din Directiva nr. 2004/38/CE, ale căror cerinţe nu sunt întrunite în cauză. S-a constatat în raport de probele administrate că pârâtul a obţinut permis de muncă de la Ambasada Regală a Norvegiei, la data de 28 martie 2007.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de faţă, solicitând schimbarea soluţiei şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Se susţine că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, astfel de îngrădiri fiind posibile în raport de prevederile art. 25 din Constituţie şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în sensul cărora dreptul la liberă circulaţie nu este absolut, ci este supus unor reglementări legale. Or, aceste reguli sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.
Se arată în motivarea recursului că prevederile legii menţionate sunt în deplină concordanţă atât cu prevederile constituţionale, cât şi cu dispoziţiile comunitare în materie. Ele reflectă preocuparea autorităţilor române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar, astfel încât Legea nr. 248/2005 este aplicabilă şi după momentul aderării, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Norvegiei având un scop legitim, anume prevenirea săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acel stat.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Instanţele au reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de convenţiile internaţionale la care România este parte şi că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări.
Prin urmare, toate criticile din recurs referitoare la reţinerea caracterului absolut al dreptului la liberă circulaţie, cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 25 din Constituţie, care prevede posibilitatea limitării exercitării acestui drept, sunt străine soluţiei adoptate, astfel că nu vor mai fi supuse analizei.
Rezultă că instanţa de apel a avut în vedere în mod judicios că în aplicarea dispoziţiilor art. 38 a din Legea nr. 248/2005, care prevede în adevăr posibilitatea luării unei atari măsuri, instanţa trebuie să respecte şi dispoziţiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul de a verifica dacă această măsură urmează unul din scopurile de interes general prevăzute la pct. 3 al articolului menţionat.
S-a reţinut în mod corect că simpla returnare a pârâtului din Norvegia la data de 30 septembrie 2006 nu poate constitui un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului celui în cauză la liberă circulaţie pe teritoriul statelor Uniunii Europene şi în afara sa, cum este cazul în speţă, câtă vreme reclamanta nu a dovedit că o atare măsură ar corespunde unei situaţii extreme, necesară pentru limitarea dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului şi Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce are în vedere afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice.
Aceste cerinţe nu sunt întrunite în cauză pentru că pârâtul a obţinut permis de muncă în Norvegia iar anterior returnării locuise în această ţară câteva zile, situaţie în care nu sunt incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Aşa fiind, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei civile nr. 85 A din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5981/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5937/2007. Civil → |
|---|
