ICCJ. Decizia nr. 5937/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5937
Dosar nr. 678/90/200.
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 236 din 23 februarie 2007 a Tribunalului Vâlcea a fost respinsă cererea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei T.E., pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esenţă că prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, trebuie interpretate şi aplicate în conformitate cu legislaţia europeană. Art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În speţă, s-a dispus returnarea pârâtei din Italia, fără să se dovedească existenţa vreunuia dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie a persoanelor. Au fost avute în vedere şi prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi art. 25 din Constituţie, în raport de care s-a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile legii interne.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 148 din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti.
S-a avut în vedere în esenţă că Legea nr. 248/2005 nu a fost modificată şi armonizată cu dispoziţiile cuprinse în Directiva nr. 2004/38/CE, astfel că nu este aplicabilă. Pe fond s-a apreciat că simpla încălcare a dreptului de şedere a pârâtei pe teritoriul Italiei nu constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, în condiţiile în care Directiva prevede că „nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală". S-a considerat că expulzarea pârâtei din Italia nu este suficientă prin ea însăşi, pentru ca instanţa română să interzică dreptul la liberă circulaţie, a celei în cauză.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de faţă, solicitând modificarea ei şi restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Se susţine că în mod greşit nu s-a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 38 lit. a), art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, considerându-se că acestea contravin reglementărilor internaţionale.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:
Potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la CEDO drepturile recunoscute în paragraful I pot de asemenea, în anumite zone, să facă obiectul unor restrângeri, care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Tot astfel, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranţă sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Potrivit art. 6 alin. (1) din aceeaşi directivă, cetăţenii Uniunii au dreptul la şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni.
În speţă, s-a făcut dovada că pârâta a intrat în Italia la 4 mai 2006 şi a stat în această ţară până la data de 11 octombrie 2006, când a fost returnată în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti de expulzare.
În aceste condiţii, în care pârâta a depăşit timpul de şedere în Italia, la care s-a făcut referire, precum şi că s-a dispus expulzarea sa prin hotărâre judecătorească, rezultă că sunt pe deplin aplicabile prevederile legii interne, respectiv art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005, în raport de care recursul de faţă va fi admis, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în sensul casării deciziei recurate, precum şi a sentinţei pronunţate în cauză.
În rejudecare, se va admite cererea, dispunându-se limitarea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei pe teritoriul Italiei, pe timp de 6 luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei civile nr. 148 A din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 236 din 23 februarie 2007 a Tribunalului Vâlcea, şi rejudecând admite cererea, dispune limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtei T.E., pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 6 luni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5923/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5980/2007. Civil → |
|---|
