ICCJ. Decizia nr. 6186/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6186
Dosar nr. 18982/1/200.
Şedinţa publică din 1 octombrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 1050 din 21 septembrie 2004 a respins contestaţia formulată de contestatoarea I.M.L., împotriva intimaţilor primarul şi Primăria municipiului Lugoj, Consiliul Local al municipiului Lugoj, Prefectura judeţului Timiş, Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu, teren în suprafaţă de 590 mp, nu a avut destinaţia de locuinţă, iar în conformitate cu art. 20 alin. (2), (7) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 contestatoarei i s-a făcut ofertă de acordare de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 192 din 31 ianuarie 2005 a respins apelul declarat de reclamanta I.M.L., împotriva sentinţei civile nr. 1050 din 21 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu primarul şi Primăria municipiului Lugoj, municipiul Lugoj prin primar, Prefectura Judeţului Timiş şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanta, are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordarea de titluri de valoare nominală, de acţiuni ori prin compensare cu alte bunuri, pentru terenul în litigiu, 590 mp situat în municipiul Lugoj, judeţul Timiş.
Împotriva deciziei civile mei sus menţionată, au declarat recurs A.I.C.G. şi I.I., în calitate de succesori legali ai autoarei I.M.L., criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 nu-şi găseşte aplicabilitate în cauză întrucât această dispoziţie stabileşte acordarea de titluri de valoare pentru situaţiile când imobilele aveau altă destinaţie decât de locuinţă şi care au fost demolate sau a căror restituire în natură nu este posibilă.
-Terenul în litigiu fiind situat în intravilanul localităţii Lugoj judeţul Timiş nu putea avea altă destinaţie decât aceea pentru edificarea unei locuinţe.
- Pentru terenul în litigiu a mai solicitat despăgubiri prin echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti, evaluate la nivelul valorii actualizate de circulaţie al imobilului respectiv.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta I.M.L. a revendicat în condiţiile art. 22-24 din Legea nr. 10/2001 republicată, terenul în suprafaţă de 590 mp situat în municipiul Lugoj judeţul Timiş.
Cum terenul în litigiu este afectat în întregime de detalii de sistematizare şi urbanism, primarul municipiului Lugoj prin Dispoziţia nr. 1195 din 22 martie 2004 a propus acordarea reclamantei de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, iar modalitatea concretă de acordare de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, va fi negociată de reclamantă cu A.P.A.P.S. potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Prin art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se instituie dreptul de opţiune al persoanei îndreptăţite asupra uneia sau unora din măsurile reparatorii în echivalent dintre cele arătate în textul de lege.
Cum în speţă, reclamanta a optat în mod expres asupra măsurii reparatorii constând în acordarea de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, cerere opţională fila 36 dosar fond, corect instanţa de apel a ţinut seama de opţiunea reclamantei privitoare la măsurile reparatorii ce i se cuvin pentru terenul în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanţii A.I.C.G. şi I.I. împotriva deciziei nr. 192 din 31 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 6214/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6150/2007. Civil → |
---|