ICCJ. Decizia nr. 6210/2007. Civil

Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 1240 din 30 noiembrie 2005 a admis contestația formulată de contestatorul M.P., în contradictoriu cu pârâții primarul municipiului Moinești și M.E. și pe cale de consecință: a anulat în tot dispoziția nr. 2348 din 29 decembrie 2004 emisă de intimatul primarul municipiului Moinești; a obligat pe intimatul municipiului Moinești să emită o nouă dispoziție prin care să dispună restituirea în natură celor două persoane care au formulat notificări, respectiv M.P. și M.E. a suprafeței de 3514, 027 mp identificată pe punctele de contur: 82-83-21-22-41-45-89-40-29-51-53-54-55-56-57-58-60-61-62-63-64-65-66-67-31-68-20-72-70-17-73-23-24-46-77-78-79-80-81-82 și să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul demolat în valoare de 1.012.023.944 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul M.P. a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, respectiv suprafața de 3514,027 mp și că valoarea despăgubirilor pentru imobilul demolat a fost corect stabilită prin raportul de expertiză, la suma de 601.503.759 lei. Terenul în litigiu, 3514,027 mp se cuvine atât reclamantului cât și intimatei M.E.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 81 din 5 iunie 2006, a admis apelurile declarate de contestatorul M.P. și pârâtul primarul municipiului Moinești, împotriva sentinței civile nr. 1240 din 3 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bacău, în contradictoriu cu M.E. și pe cale de consecință: a schimbat în parte dispoziția nr. 2348 din 29 decembrie 2004 emisă de intimatul municipiul Moinești, în sensul că a obligat intimatul să emită dispoziție și pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcție, demolat în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că deși, în considerentele dispoziției nr. 2348/2004 se menționează că a fost demolat și un imobil (construcție ) proprietatea contestatorilor, s-a omis a se face propunere de despăgubire și pentru imobilul respectiv.

împotriva deciziei civile mai sus menționată a formulat recurs primarul municipiului Moinești și M.P.

Primarul municipiului Moinești, critică decizia atacată ca fiind nelegală invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:

Obligarea primarului să plătească 15 milioane lei vechi reprezentând cheltuieli de judecată, este neîntemeiată dat fiind faptul că primarul nu putea să dispună restituirea terenului solicitat de M.P. și M.E. prin cele două notificări. Acest lucru îl poate face numai Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

M.P., critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Instanța de apel a stabilit în mod greșit că terenul de care au fost deposedați frații Maftei avea doar suprafața de 1724 mp, de vreme ce din probe rezultă că suprafața reală a terenului în litigiu este de 3514,027 mp;

- în mod nejustificat instanța de apel a refuzat efectuarea unei noi expertize, pentru a stabili cu exactitate care este suprafața reală de teren liberă pentru a fi restituită în natură;

- în cauză se impunea să se stabilească valoarea terenului și a construcției, ce se restituie prin echivalent de către Comisia Centrală prin efectuarea unei expertize tehnice;

- Instanța de apel a omis să includă în cheltuielile de judecată și onorariu celor doi experți.

Recursurile sunt nefondate.

Cu privire la recursul declarat de primarul municipiului Moinești, se rețin următoarele:

Prin dispoziția nr. 2348 din 29 decembrie 2004 emisă de primarul municipiului Moinești s-a restituit în natură reclamanților M.P. și M.E., suprafața de 684 mp situat în municipiul Moinești, iar pentru restul terenului respectiv suprafața de 1040 mp s-a stabilit valoarea echivalentă de 47.903.068 lei.

Instanța de apel în mod judicios a admis în parte contestația formulată de contestatorul M.P. și pe cale de consecință: a anulat în parte dispoziția nr. 2348 din 29 decembrie 2004 în sensul că pârâtul primarul municipiului Moinești a fost obligat să emită dispoziție și pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcție, demolat, în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 nerepublicată, pe considerentul că pârâtul a omis a face propunere pentru despăgubiri prin echivalent și pentru construcția expropriată și demolată, solicitată de M.P.

Măsurile reparatorii prin echivalent de care beneficiază M.P. și M.E. se acordă în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 nerepublicată și nu în condițiile Legii nr. 247/2005, care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, deoarece dispoziția nr. 2348/29 decembrie 2004 a fost emisă anterior intrării în vigoare acestei din urmă legi.

Cum primarul municipiului Moinești a omis să acorde contestatorilor măsuri reparatorii prin echivalent și pentru imobilul construcție demolat, contestatorii fiind nevoiți să-l acționeze în judecată pentru acest lucru, are culpă procesuală în condițiile art. 274 C. proc. civ. și prin urmare corect a fost obligat la plata sumei de 15 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu privire la recursul declarat de M.P. se rețin următoarele.

M.E. și P.M. au expropriați prin Decretul nr. 197/1987 cu privire la terenul în suprafață de 1724 mp. Ei nu puteau avea în proprietate suprafața de 9882 mp în anul exproprierii, întrucât în perioada 1969-1978 au figurat la rol doar cu terenul expropriat, f. 19 d. Fond, iar acest teren l-au dobândit în 1949, contract de vânzare cumpărare din 6 mai 1949 f.3 dosar fond.

Măsurile reparatorii cu privire la care sunt îndreptățiți contestatorii constau în despăgubiri prin echivalent în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 nerepublicată.

Dispozițiile Legii nr. 247/2005 care au modificat și completat Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile în cauză deoarece dispoziția nr. 2348/29 decembrie 2004 emisă de primarul municipiului Moinești, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Așadar față de cele reținute, înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de recurenți, nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și pe cale de consecință au fost respinse recursurile ca nefondate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6210/2007. Civil