ICCJ. Decizia nr. 6420/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 5018/121/2006 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului M.I.
în motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 31 august 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat cu această țară.
Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 88 din 18 ianuarie 2007, a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând, în esență, următoarele:
Libera circulație a persoanelor constituie una din cele patru libertăți din cadrul pieței interne și a polițiștilor comunitari la nivelul Uniunii Europene, alături de libera circulație a produselor, serviciilor și a capitalurilor.
Esența acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor între cetățenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceștia sau își desfășoară activitatea și cetățenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat, discriminări ce se pot referi la condițiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remunerație.
Prin asigurarea unui regim nediscriminatoriu se realizează libera circulație a persoanelor în spațiu comunitar, iar baza legală a acesteia o constituie art. 14 (7A) din Tratatul de la Roma, ce stabilește piața internă, acesta incluzând libera circulație a persoanelor, art. 18 (8A) din Tratatul de la Roma, ce statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, art. 61 (73) și urm. din același tratat, cuprinse sub Titlul IV (IIIA) "vize, azil, migrație și alte politici legale de liberă circulație a persoanelor" și art. 45 din Cartea Uniunii Europene privind drepturile fundamentale.
în anul 2000, prin documentul de poziție trimis Comisiei Europene, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar ce are la bază prevederile tratatelor constitutive care guvernează libertatea de circulație a persoanelor, precum și faptul că instanța națională are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i asigure efectul direct, deplin, înlăturând, chiar din oficiu orice normă contrară internă, astfel că, în această situație, solicitarea reclamantei de a restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene a pârâtei este nefondată.
De asemenea, s-a reținut că nu sunt incidente, în speță, motivele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pentru a se restricționa de către statele membre libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de naționalitate.
Prin decizia civilă nr. 131 din 18 aprilie 2007, Curtea de Apel Galați, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte, reținând, în esență, următoarele:
Norma comunitară, art. 27 din Directiva 2004/38/CE, prevede că restrângerea libertății de circulație în Uniunea Europeană se poate dispune pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu pericol pentru motive ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
în aceste condiții, curtea a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță, și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, a constatat că aplicabilă în prezentul litigiu este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
Or, simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea franceză, referitoare la dreptul de ședere al pârâtului pe teritoriul Franței nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea de față.
Cu privire la faptul că pârâtul a fost returnat anterior datei aderării, în aprecierea legislației aplicabile în speță are relevanță momentul la care instanța s-a pronunțat pe cererea de restrângere a dreptului la liberă circulație și legislația aplicabilă la acel moment.
împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, în esență, arată că intimatul a fost returnat din Franța la data de 31 august 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, anterior aderării României la Uniunea Europeană.
Temeiul acțiunii l-a constituit măsura returnării și sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Arată recurenta, că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație este aceea a returnării dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat un acord de readmisie.
Art. 25 din Constituție prevede că "legea stabilește condițiile exercitării acestui drept", ceea ce înseamnă că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, că trebuie să se desfășoare potrivit unor reguli și că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005.
Dispozițiile art. 5 din acest act normativ prevăd obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că "în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora_".
Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, iar autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulație și al aplicării efective a măsurilor dispuse, așa cum este măsura returnării.
Recurenta redă conținutul art. 38 din Legea nr. 248/2005 și arată că, ține de opțiunea legiuitorului să instituie anumite cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate, iar art. 38 din Legea nr. 248/2005 reglementează una dintre obligațiile ce trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din această lege se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Se precizează, că arătările din expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 sunt în acest sens și că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile Constituției, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Se arată cum este definită libertatea de circulație în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se susține că sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public.
Recursul nu este fondat.
Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.
Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva nr. 2004/38/C.E. a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/C.E., restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. în alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/C.E., iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
Or, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, măsura care se cere a fi luată față de intimat este disproporționată, în raport cu scopul urmărit.
Intimatul-pârât a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, fără să fie judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale.
Față de art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/C.E., care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Franța nu ar fi respectat principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6445/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6331/2007. Civil → |
|---|
