ICCJ. Decizia nr. 6253/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6253
Dosar nr. 6055/111/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 septembrie 2006, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat instanţei, în baza dispoziţiilor art. 38, art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtei T.D., returnată din Ungaria, la data de 28 aprilie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 230/2002.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 61/C din 18 ianuarie 2007, a respins acţiunea, reţinând că potrivit dispoziţiei înscrisă în art. 2 din cel de-al 4 lea protocol adiţional la Convenţia pentru drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, dreptul la libera circulaţie este garantat, exercitarea acestuia neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Or, se mai arată, în sarcina pârâtei nu s-a putut reţine un comportament necorespunzător pe teritoriul statului ungar, ce ar fi fost de natură să justifice luarea unei asemenea măsuri.
În esenţă cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 101/2006-A din 17 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte care, susţine în esenţă că, după aderarea la Uniunea Europeană a României, măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie, se poate aplica pentru statul din care persoana a fost returnată, în speţă Ungaria, măsură ce se impune pentru controlul migraţiei ilegale din România spre statele europene şi respectiv pentru apărarea securităţii naţionale şi ordinii publice.
Astfel, se mai arată, nu se poate susţine că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, încheiat cu România, încalcă prevederile din Constituţie sau alte instrumente juridice internaţionale referitoare la dreptul de liberă circulaţie.
Recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Instanţa de control judiciar a făcut o judicioasă trimitere la dispoziţiile Directivei nr. 38/C.E. din 29 aprilie 2004, a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, potrivit cărora cetăţenii acestei uniuni ( prin urmare şi cetăţenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de a ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
Art. 27-33 din aceeaşi Directivă, statuează că cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul altui stat membru, numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalităţile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării aplicate de statul afectat.
Aceste norme, au fost transpuse de altfel în legislaţia internă, prin OUG nr. 102/2005, privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulaţie în cazul returnării unui cetăţean român, în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene şi se situează în sfera ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 ale Directivei nr. 38/CE din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Cum legislaţia comunitară prioritară în speţă, nu permite restricţionarea dreptului discutat, decât în condiţiile mai sus expuse, excluzând raţiuni de ordin economic, de imagine sau cu caracter preventiv, iar simpla neîndeplinire de către pârâtă a formalităţilor privind şederea în Ungaria, neînsoţită de alte probe, nu constituie în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea şi securitatea publică a acestui stat, soluţia instanţelor de respingere a cererii, se justifică.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 101/A din 17 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6261/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6216/2007. Civil → |
|---|
