ICCJ. Decizia nr. 6348/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6348
Dosar nr. 554/91/2007
Şedinţa publică din 4 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 20 februarie 2007 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului P.R.V. pentru o perioadă de cel mult 3 ani, având în vedere că acesta a fost returnat din Italia la data de 21 decembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
În motivarea acţiunii s-a arătat că dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu legislaţia statului român dar şi cu tratatele şi convenţiile pe care România le-a ratificat, iar pe de altă parte România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală.
Prin sentinţa civilă nr. 224 din 7 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia civilă, s-a admis acţiunea şi s-a dispus restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie în Italia pe o durată de 4 luni.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru persoanele care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, iar România a încheiat un asemenea acord cu Italia, care a fost ratificat prin nr. 173/1997. S-a mai reţinut că la stabilirea duratei restrângerii instanţa a avut în vedere motivele care l-au determinat pe pârât să plece în Italia, motive de ordine economic şi social şi de faptul că în străinătate acesta a muncit şi nu a avut îndeletniciri antisociale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa care a solicitat desfiinţarea sentinţei şi respingerea cererii formulată de reclamantă, pentru următoarele motive:
- prin hotărârea dată a fost afectat un drept fundamental al cetăţeanului;
- începând cu 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene iar reglementările internaţionale au prioritate;
- în reglementările prevăzute de Legea nr. 248/2005 se constată o ingerinţă privind dreptul de apărare al cetăţeanului, împrejurare ce creează o neconcordanţă între aceste dispoziţii şi reglementările de drept internaţional în domeniu, în sensul că acestea din urmă sunt mai favorabile;
- în situaţia ca cea de faţă, prioritate are dreptul comunitar, din care rezultă necesitatea dovedirii oricărei împrejurări care să ducă la restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţeanului, asigurarea dreptului la apărare, precum şi proporţionalitatea între măsura luată şi conduita cetăţeanului.
Prin Decizia civilă nr. 168/A din 26 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentinţa şi în rejudecare, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului în cauză.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, următoarele: având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la U.E., necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în faţa celei interne. În acest context, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice, iar reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din aceste trei situaţii ce ar impune restricţionarea dreptului la liberă circulaţie în spaţiul Uniunii Europene.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, solicitând schimbarea deciziei recurate şi admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în Italia pe o perioadă de maxim 3 ani.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, în esenţă, că din dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 , se arată în continuare , se circumscrie situaţiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern, aşa cum se arată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituţionale, a art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României , potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directivă 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speţă, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimatul pârât a fost returnat din Italia pentru şedere ilegală, fără să fi fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie a intimatului-pârât doar pe motiv de şedere ilegală în Italia, ar fi încălcat principiul proporţionalităţii.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 168/A din 26 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6384/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6342/2007. Civil → |
|---|
