ICCJ. Decizia nr. 6480/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6480
Dosar nr. 2122/44/200.
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 ianuarie 2006, reclamantul S.N.D. a înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, secţia civilă, sub nr. 85/2006, contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 18356 din 17 decembrie 2005, emisă de primarul municipiului Brăila, prin care s-a respins notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din moară în suprafaţă construită de 253 mp şi teren de 18.250 mp, situat în Brăila.
Prin sentinţa civilă nr. 190 din 20 martie 2006, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a respins contestaţia ca nefondată, reţinând, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor asupra imobilului solicitat prin notificare şi a modalităţii de trecere a acestuia în proprietatea statului, iar pe de altă parte că reclamantul nu a făcut nici dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituire, el renunţând la succesiunea autorilor S.D. şi S.M.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 367/A din 24 octombrie 2006, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamantul nu este persoană îndreptăţită la restituire atâta timp cât din certificatul de moştenitor nr. 599/1971 rezultă că mama sa, S.T., este străină de succesiunea defunctei proprietare S.M.
Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului revendicat în baza Legii nr. 10/2001, din adresa nr. 4138 din 6 mai 2003, eliberată de RA A. Brăila reieşind că în anexa la Decretul nr. 92/1950 nu figurează moara şi terenul în litigiu; cât priveşte actul nou depus în apel, prin care se tinde la dovedirea preluării abuzive a imobilului, acesta este depus în copie şi nu poartă adresa emitentului, data şi numărul de înregistrare.
Decizia susmenţionată a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat instanţa de apel a stabilit greşit că el nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire pe motiv că din certificatul de moştenitor nr. 599/1971 rezultă că mama sa, S.T., este străină de succesiunea autoarei sale S.M.
La dosar mai exista un certificat de moştenitor, respectiv certificatul nr. 17/1966, care atesta că autoarea sa S.T. a acceptat succesiunea tatălui său D.S., proprietarul imobilului litigios, or faţă de acest act nu se poate susţine că titularul notificării nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire.
De altfel, Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd expres că renunţările la succesiune sunt luate în calcul doar dacă vizează în mod direct imobilele solicitate a fi restituite, aşa încât instanţa de apel nu putea reţine că reclamantul nu mai are nici un drept asupra imobilului litigios pentru că autoarea sa a renunţat la moştenirea mamei sale, ignorând că în certificatul de moştenitor nr. 599/1971 nu se regăseşte imobilul solicitat în baza Legii nr. l0/2001.
În concluzie, recurentul a susţinut că este persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001, autorul său fiind proprietarul imobilului litigios, pe care 1-a deţinut legal la momentul deposedării abuzive, fapt demonstrat de certificatul C179 din 13 martie 2003, eliberat de Direcţia judeţeană a Arhivelor Naţionale.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că instanţele de fond şi apel au menţinut în mod corect dispoziţia de respingere a notificării reclamantului, în condiţiile în care acesta nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituire şi nici a preluării abuzive de către stat a imobilului litigios.
Ca înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ., recurentul a produs în această fază procesuală o copie legalizată de Direcţia judeţeană Brăila a Arhivelor Naţionale de pe Ordonanţa de adjudecare nr. 3.017 din 9 octombrie 1941, emisă de Tribunalul Judeţului Brăila, Secţia I-a, certificatul de deces al numitei S.M., adresa nr. l 17779 din 12 aprilie 2007, emisă de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Brăila. Biroul de Stare Civilă şi declaraţia autentificată sub nr. 752 din 17 aprilie 2007 privind numele sub care mai era cunoscut defunctul S.D., acela de D.S.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Imobilul-moară în suprafaţă construită de 253 mp şi teren în suprafaţă de 18.250 mp, pentru care recurentul-reclamant a formulat notificare de restituire în baza Legii nr. 10/2001, a fost proprietatea comună a soţilor D.S. şi M.S., dobândită de aceştia în anul 1941, în baza Ordonanţei de adjudecare nr. 3.017 din 9 octombrie 1941, pronunţată de Tribunalul Judeţului Brăila, secţia I-a (filele 10-17 dosar recurs).
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 17 din 25 mai 1966 (fila 18 dosar fond), defunctul S.(S.)D. a fost moştenit de soţia supravieţuitoare M. şi de copiii S.I., L.D., P.A. şi S.T.(.), aceasta din urmă fiind mama recurentului-reclamant, după cum reiese din actele de stare civilă depuse la filele 3-5 din dosarul de fond, iar potrivit certificatului de moştenitor nr. 599 din 27 august 1971 (fila 19 dosar fond), defuncta S.M. a fost moştenită de fiica S.I., ceilalţi copii, printre care şi mama reclamantului, S.T., renunţând expres la succesiunea mamei lor.
Rezultă că mama recurentului-reclamant, defuncta S.T., a renunţat numai la succesiunea unuia dintre cei doi coproprietari ai imobilului litigios, respectiv la succesiunea mamei sale S.M., astfel că numai în limita cotei de proprietate a acesteia, de ½ din imobilul litigios, nu se justifică, în persoana reclamantului, calitatea de persoană îndreptăţită la restituire.
Sub acest aspect trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi numai pentru succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea; per a contrario, succesibilii renunţători nu beneficiază de prevederile Legii nr. 10/2001, după cum se prevede expres şi la pct. 4.6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pentru cealaltă cotă de ½, aparţinând coproprietarului D.S., recurentul-reclamant îşi justifică, însă, calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, întrucât mama sa, S.T., nu a renunţat la succesiunea tatălui său S.D., calitatea ei de moştenitoare legală de pe urma acestuia fiind consfinţită prin certificatul de moştenitor nr. 17 din 25 mai 1966 (fila 18 dosar fond).
Este adevărat că alături de S.T., la succesiunea defunctului S.D. au venit încă alţi 4 moştenitori legali, numai că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, atâta timp cât recurentul-reclamant este singurul moştenitor care a formulat notificare de restituire a imobilului litigios, lui îi vor profita şi cotele celorlalţi, ceea ce înseamnă că dreptul la restituire al recurentului-reclamant se întinde în limita cotei de proprietate de ½ din imobilul litigios, ce a aparţinut lui S.D.
Nerecunoscând calitatea recurentului-reclamant de persoană îndreptăţită la restituire în limita cotei de ½ ce a aparţinut coproprietarului D.S., aşa cum se impunea în virtutea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea acestor dispoziţii legale, ceea ce face aplicabil cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, în mod nelegal instanţa de apel a negat dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi pe considerentul că acesta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului litigios.
Este adevărat că reclamantul nu a putut produce o dovadă privind modalitatea de preluare de către stat a imobilului litigios, dar în condiţiile în care el a probat dreptul de proprietate al autorului său asupra imobilului litigios, iar pârâtul nu a exhibat un titlu asupra acestuia, instanţa putea prezuma, conform art. 1203 C. civ., că preluarea respectivului bun de către stat s-a făcut fără titlu, de facto, ceea ce reprezintă o preluare abuzivă în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, astfel că şi din acest punct de vedere este operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de considerentele prezentate, care atestă că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001 în limita unei cote de ½ din imobilul litigios, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului este fondat, urmând a-l admite în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere că prin hotărârile pronunţate, instanţele anterioare nu au intrat în cercetarea fondului cauzei pe aspectul măsurilor reparatorii cuvenite în concret reclamantului, negând în mod greşit dreptul acestuia de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., sens în care va casa Decizia recurată, va admite apelul reclamantului şi, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., va desfiinţa sentinţa apelată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, în vederea stabilirii în concret a măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, în limita cotei de ½ din imobilul litigios.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant S.N.D. împotriva deciziei nr. 367/A din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 190 din 20 martie 2006 a Tribunalului Brăila, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6387/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6384/2007. Civil → |
|---|
