ICCJ. Decizia nr. 6398/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6398
Dosar nr.508/100/2007
Şedinţa publică din 4 octombrie 2007
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 105 din 2 februarie 2007 a Tribunalului Maramureş a fost respinsă cererea formulată de Direcţia de Paşapoarte împotriva pârâtului B.M., prin care a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esenţă că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este facultativă şi nu obligatorie, iar în prezent, după ce România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, nu se mai poate aplica, cetăţenii români beneficiind de dreptul comunitar de liberă circulaţie. Între norma internă invocată de reclamantă şi norma europeană obligatorie, Directiva 38 E/2004 există o vădită contradicţie, situaţie în care instanţa trebuie să asigure prioritatea normei europene. S-a reţinut că dreptul la liberă circulaţie este prevăzut şi de art. 2 din Protocolul nr. 4 din 16 septembrie 1963 şi poate fi exercitat în conformitate cu prevederile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, astfel că cererea de faţă având caracter discriminator şi fiind contrară acestor norme nu poate fi primită.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 173 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj.
S-a reţinut de asemenea că după 1 ianuarie 2007, restricţia impusă prin art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu se mai aplică întrucât legislaţia internă se află în conflict cu norma comunitară. Sunt invocate prevederile art. 4 şi art. 5 din Directiva nr. 2004/38/CE, care reglementează dreptul de ieşire şi de intrare pe teritoriul unui stat membru, pe baza cărţii de identitate sau a paşaportului, fără necesitatea vizei sau a altor formalităţi echivalente.
Potrivit art. 27 din aceeaşi Directivă se prevede că dreptul de şedere pentru o perioadă de până la 3 luni nu este afectat de nici o condiţie, restrângerea dreptului la liberă circulaţie putându-se face pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică cu respectarea principiului proporţionalităţii şi întemeierea măsurii exclusiv pe conduita persoanei în cauză, care să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii; s-a apreciat ca o chestiune discutabilă conformitatea dispoziţiilor cuprinse în normele interne cu prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O., în sensul cărora drepturile recunoscute pot face obiectul unor restrângeri, care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Împotriva acestei decizii, Direcţia Generală de Paşapoarte a declarat recursul de faţă, solicitând modificarea ei şi restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului pe teritoriul Franţei, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Se susţine că în mod greşit nu s-a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 38 lit. a) şi art. 39 din Legea nr. 248/2005, considerându-se că acestea contravin reglementărilor internaţionale.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis, în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, iar art. 39 pct. 1 prevede că măsura se dispune la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana.
Rezultă din redactarea textului că singura condiţie pentru ca instanţa să poată aprecia asupra oportunităţii instituirii restricţiei este returnarea ca urmare a acordului de readmisie, fără a se putea verifica procedura şi condiţiile în care s-a dispus returnarea.
Prevederile legale menţionate sunt în acord cu art. 25 din Constituţie, potrivit căruia dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulaţiei nu este absolută, ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii prevăzute de lege.
Tot astfel art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a sigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor acestora.
De asemenea şi potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O. drepturile recunoscute în paragraful I pot, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri, care prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. Şi art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranţă sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Rezultă că prin această Directivă nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetăţeni, ceea ce se prevede şi în cuprinsul art. 3 din Directivă.
În raport de cele arătate, se constată că dispoziţiile invocate în susţinerea acţiunii nu sunt în contradicţie cu reglementările internaţionale, că libera circulaţie recunoscută ca un drept fundamental, nu este unul absolut, condiţiile exercitării lui fiind stabilite prin lege.
În speţă, s-a făcut dovada că pârâtul a fost returnat din Franţa pentru şedere ilegală, după ce a fost judecat şi reţinut la 30 octombrie 2006 de autorităţile franceze, care au dispus expulzarea sa, astfel cum confirmă prin declaraţia olografă dată la 17 decembrie 2006 (fila 5 dosar tribunal), când a fost returnat.
În aceste condiţii, rezultă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 din Legea nr.248/2005, în raport de care recursul de faţă va fi admis conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în sensul casării deciziei, precum şi a sentinţei pronunţate în cauză. În rejudecare se va admite cererea, dispunându-se limitarea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului, numai pe teritoriul Franţei, pe timp de 6 luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 173 A din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 105 din 2 februarie 2007 a Tribunalului Cluj şi, rejudecând, admite cererea şi dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului B.M. pe teritoriul Franţei, pe timp de 6 luni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6399/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6394/2007. Civil → |
|---|
