ICCJ. Decizia nr. 6419/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6419
Dosar nr. 1956/59/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 200.
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4 din 11.0.2006, Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de L.R. împotriva dispoziţiei nr. 1886 din 25 iulie 2005 a Primarului Municipiului Timişoara, în contradictoriu cu Consiliul Local Timişoara şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P.
S-a reţinut că prin cererea adresată Tribunalului Timiş, L.R. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să îi oblige pe pârâţi la restituirea în natură a suprafeţei de 177 mp teren situat în Timişoara, precizată ulterior ca fiind înscrisă în C.F. 274 Timişoara nr. top 558 şi la acordarea de despăgubiri băneşti pentru diferenţa de teren, până la concurenţa suprafeţei de 502 mp, situată la aceeaşi adresă, asupra căreia s-a edificat un bloc de locuinţe.
În motivarea contestaţiei, petenta a susţinut că terenul de 177 mp este liber de construcţii, motiv pentru care a solicitat să-i fie restituit în natură şi în subsidiar să i se dea un teren în schimb în aceeaşi suprafaţă.
Prin dispoziţia nr. 1886 din 25 iulie 2005, primarul municipiului Timişoara a respins notificarea privind restituirea în natură a terenului, motivat de faptul că întreaga suprafaţă de 502 mp este ocupată de construcţii supraterane şi subterane. În privinţa suprafeţei de 177 mp teren, delimitat prin expertiza extrajudiciară A.C., dispoziţia contestată a statuat că aceasta este afectată de construcţii subterane.
Pentru aceste considerente, petentei i-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent valoric de 25.389.670 lei.
Tribunalul a apreciat în raport de art. 11 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 10/2001 că despăgubirile acordate prin dispoziţia nr. 1886/2005 a primarului municipiului Timişoara se încadrează perfect în modalitatea de reparaţie a prejudiciului adus petentei prin expropriere.
Având în vedere că actul administrativ de autoritate contestat este emis de primarul municipiului Timişoara şi nu de ceilalţi intimaţi, Tribunalul Timiş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român şi a Consiliului Municipal al Municipiului Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 520 A din 27 noiembrie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de L.R..
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a susţinut pe baza expertizei topo efectuată în cauză, că din suprafaţa totală revendicată de 502 mp teren, suprafaţa de 230 mp deşi nu este acoperită de construcţii de locuinţe ci numai de reţele de termoficare, apă, canal şi cabluri electrice a căror mutare, pe cheltuiala petentului a fost aprobată de Primăria Timişoara, este parţial ocupată de construcţiile unor garaje, fapt nediscutat de către expert şi în plus, întreaga suprafaţă de 502 mp formează o curte interioară, situată între blocul 6, blocul 6 „C" şi blocul 6 „A"- intrare subsol, centrale termice şi latura de garaje.
În interpretarea art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, Curtea de Apel Timişoara a considerat că acest teren ocupat de construcţii terane şi subterane şi care formează curtea interioară între mai multe blocuri, nu poate fi utilizat în bune condiţiuni de către petentă, apreciind astfel că în mod corect prin dispoziţia contestată au fost acordate despăgubiri prin echivalent, sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Împotriva deciziei a declarat recurs L.R., invocând mai multe aspecte de nelegalitate ale deciziei Curţii de Apel Timişoara, pe care le-a încadrat în dispoziţiunile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ..
- Faţă de acordul de restituire al terenului, instanţa nu putea respinge acţiunea, inventând motive care nu au fost puse în discuţia părţilor cu ocazia soluţionări apelului.
- Instanţa invocă, pentru a obstrucţiona restituirea în natură a terenului, existenţa cablurilor electrice, deşi R.E. Banat a dat aviz favorabil pentru mutarea acestora, prin adresa nr. 12019/2006 a Direcţiei de Urbanism.
- Un alt argument adus de instanţă şi neinvocat de vreuna din părţi se referă la faptul că terenul de 230 mp, reprezintă o curte interioară, deşi acest spaţiu nu este închis şi întruneşte cerinţele legale pentru restituirea în natură.
- Nici existenţa celor două garaje din bateriade garaje, poziţionate de expert pe terenul în litigiu nu constituie un motiv temeinic pentru respingerea apelului, deoarece ele nu constituie utilităţi publice supraterane care să nu permită restituirea, în afară de faptul că proprietarii acestora şi-au asumat riscul pentru cazul în are terenul va fi restituit.
- Instanţa a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul fiind folosit parţial pentru scopul exproprierii, diferenţa nefolosită trebuie restituită şi în speţă, aceasta se impune, deoarece primăria a avizat favorabil mutarea utilităţilor subterane pe cheltuiala reclamantei.
Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
În speţă, terenul de 502 mp aparţinând autorilor contestatoarei a fost expropriat iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial acest teren. Expertiza topo efectuată în faza procesuală a apelului, evidenţiază că suprafaţa liberă de construcţii supraterane este de 230 mp şi că din bateria de garaje, două din acestea se află pe acest teren.
Deşi prin contestaţie L.R. a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 177 mp din cei 502 mp expropriaţi, urmare a expertizei efectuate în apel, în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 294 alin. (2) C. proc. civ. şi-a majorat pretenţiunile la suprafaţa de 230 mp teren (pag.75 dos.1956/2006). Este adevărat că art. 132 C. proc. civ. are în vedere numai cererea de chemare în judecată, dar textul trebuie interpretat în sensul că se aplică oricărei cereri, de vreme ce apelul este o cale de atac, care presupune rejudecarea fondului, deci a acelor elemente avute în vedere la darea sentinţei.
În temeiul art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial terenul, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
În speţă, într-adevăr Primăria Timişoara şi-a dat acordul la restituirea în natură a terenului de 230 mp sub condiţia devierii pe cheltuiala contestatoarei a conductei de apă, gaze şi canalizare, dar acest acord trebuie să se înscrie pe coordonatele art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care în situaţia vizată de art. 11 pct. 3 se aplică în mod corespunzător.
Din acest punct de vedere, instanţele de fond şi apel nu au manifestat cuvenita preocupare, ci s-au limitat a obstrucţiona restituirea în natură a terenului, făcând referire la alte aspecte care nu au fost puse în discuţia părţilor şi care nu-şi găsesc suport probator (că terenul reprezintă o curte interioară şi că este ocupată de construcţiile unor garaje, fapt nediscutat de către expert).
Norma cuprinsă în alin. (3) al art. 10 din lege coroborat cu art. 10.4 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007 incidente în temeiul art. 11 pct. 3 din lege, instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcţii, indiferent de natura acestora, fie construcţii uşoare demontabile. În aceste cazuri, entitatea investită cu soluţionarea notificării va analiza regimul juridic al construcţiilor deja edificate şi în ipoteza în care va constata că acestea au fost construite sau după caz amplasate fără autorizările legale, va emite Decizia de restituire în natură persoanei îndreptăţite.
Contrar afirmaţiilor din Decizia instanţei de apel, în raportul de expertiză se face menţiunea existenţei unei baterii de garaje, din care două din ele amplasate pe terenul de 230 mp.
Printre altele, în considerarea existenţei acestor garaje, se refuză restituirea în natură către contestatoare a terenului, fără însă ca instanţa de apel să se preocupe de verificarea aspectelor care reprezintă coordonatele art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare aprobate de HG 250/2007 şi data edificării garajelor, dacă construcţia acestora a fost autorizată, dacă autorizaţia este temporară şi dacă acestea sunt construcţii uşoare, demontabile.
Numai în raport de lămurirea acestor aspecte esenţiale şi obligatorii în aplicarea art. 11 alin. (3) coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 10.4 din normele de aplicare a legii (HG nr. 250/2007) se poate decide asupra îndreptăţirii recurentei la restituirea în natură a terenului liber de construcţii.
Faţă de cele ce preced şi în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul declarat de L.R. este întemeiat, impunându-se casarea deciziei nr. 520 A din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara cu trimitere spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta L.R. împotriva deciziei civile nr. 520 A din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6095/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 609/2007. Civil → |
|---|
