ICCJ. Decizia nr. 6560/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6560
Dosar nr. 56851/40/200.
Şedinţa publică din 11 octombrie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3266 din 9 iunie 2005, Judecătoria Botoşani a admis, în parte, acţiunea reclamantelor B.S., B.M. în nume propriu şi în calitate de reprezentantă legală a minorilor R.A.M., B.V.V. şi B.I.V., şi în consecinţă, a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de închiriere nr. 1310 din 23 septembrie 1974, în ceea ce priveşte anexa din 21 octombrie 2003; a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 16 din 18 noiembrie 2003, încheiat între Consiliul local al municipiului Botoşani, prin D.S.P. şi P.F.; a obligat Consiliul local Botoşani, prin D.S.P., să procedeze la predarea către reclamante a spaţiului în suprafaţă de 88,76 mp, teren situat în Botoşani, dispunând reintegrarea acestora în spaţiul menţionat.
Prin aceeaşi sentinţă civilă a fost respins capătul de cerere referitor la plata daunelor cominatorii.
Prin Decizia civilă nr. 390/A din 26 septembrie 2006, Tribunalul Botoşani a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reţinând că reclamantele-intimate au încheiat un contract de închiriere pentru spaţiul locativ din str. P. nr. 4, rezilierea putând fi convenită de părţi doar în condiţiile prevăzute de art. 17 din contractul de închiriere.
S-a constatat că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, întrucât nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de Legea nr. 114/1996, pentru rezilierea contractului, astfel că reclamantele sunt în continuare titularele contractului de închiriere asupra spaţiului în litigiu.
Repartiţia nr. 22156 din 23 octombrie 2003, emisă în favoarea pârâtei, a fost declarată ca fiind nevalabilă, astfel că actele juridice cu privire la acest spaţiu locativ nu au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prin Decizia civilă nr. 79 din 14 februarie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta P.F., constatând, în esenţă, că faţă de actele aflate la dosarul cauzei, în mod corect instanţele de fond şi apel au apreciat că închirierea spaţiului în litigiu de către reclamantă nu a suferit nici o modificare, nici cu privire la obiectul acestui contract şi nici sub aspectul încetării efectelor sale, astfel că, în mod corect s-a dispus obligarea intimatului Consiliul local al municipiului Botoşani, prin D.S.P., de a preda spaţiul în suprafaţă de 88,76 mp situat în municipiul Botoşani, str. P. nr. 4.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele P.F. şi P.M., iar instanţa, în şedinţa publică din 11 octombrie 2007, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Decizia nr. 79 din 14 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava este irevocabilă, fiind pronunţată în calea de atac a recursului, exercitat de pârâta P.F. împotriva deciziei civile nr. 394/A din 26 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Botoşani, şi nu este susceptibilă de reformare pe calea unui recurs, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe calea recursului, determinată ca atare de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă, constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar din acest motiv, aceasta apare ca o condiţie inadmisibilă.
Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor, în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Prin urmare, hotărârea car face obiectul prezentului recurs fiind irevocabilă, este exceptată de la controlul judiciar prin exercitarea căii de atac a recursului.
Pentru aceste considerente, instanţa constată că recursul declarat de pârâtele P.F. şi P.M. este inadmisibil, urmând a dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtele P.F. şi P.M. împotriva deciziei nr. 79 din 14 februarie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 6563/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6536/2007. Civil → |
---|