ICCJ. Decizia nr. 6645/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1289 din 4 octombrie 2006, Tribunalul Dâmbovița a admis contestația formulată de petiționara M.E., în contradictoriu cu pârâta Prefectura Dâmbovița și pe cale de consecință: a anulat dispoziția nr. 5500 din 15 august 2005 emisă de pârâtă; a constatat că petiționara este îndreptățită la măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru imobilele demolate din Târgoviște.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petiționara M.E. a făcut dovada atât cu privire la calitatea de moștenitoare față de autorul B.N. cât și față de autoarea soră N.B. Că, de asemenea, petiționara a făcut dovada calității de proprietară ai autorilor săi pentru imobilele revendicate și care sunt prevăzute în actul de vânzare-cumpărare nr. 5950 din 29 august 1939 și în certificatul de moștenitor nr. 138/1963.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 5 din 11 ianuarie 2007 a respins apelul declarat de pârâta Prefectura județului Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1289 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata M.E.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că petiționara a făcut dovada calității sale de moștenitoare a autorilor săi respectiv, tatăl său B.N. și sora sa N.B., ulterior căsătorită și devenită N.I.M. și că imobilele autorilor săi au fost preluate de stat.
De asemenea, s-a reținut că petiționara a făcut dovada identității dintre imobilul situat în strada R. nr. 11 și cu cel situat în strada M. nr. 11 că imobilul situat în strada S. nr. 32 este unul și același cu cel situat în strada R. nr. 40.
împotriva deciziei civile nr. 5 din 9 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a declarat recurs Prefectura județului Dâmbovița, criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Reclamanta nu a făcut dovada proprietății cu privire la imobilul situat în municipiul Târgoviște strada R. nr. 11 și a acelui situat în municipiul Târgoviște strada D. nr. 40.
- Instanțele în mod greșit au reținut că imobilul situat în strada M. nr. 11 este unul și același cu cel situat în strada N. nr. 15, ambele din municipiul Târgoviște.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta M.E. a solicitat în condițiile art. 22-23 din Legea nr. 10/2001, în calitate de fiică moștenitoare a autorului B.N. și soră a autoarei N.B. să fie despăgubită cu privire la imobilele situate în municipiul Târgoviște, strada R. nr. 11 și strada D., imobile care au fost demolate în 1976.
Reclamanta a făcut dovada că imobilele menționate au aparținut autorilor B.N. și N.B., cu contractul de partaj voluntar de bunuri imobile din 20 august 1955, f.16 d. fond din care rezultă că reclamanta este fiica autorului B.N. și soră a autoarei N.B., care datorită căsătoriei apare sub numele de N.I.M., cu procesul verbal nr. 656 din 12 noiembrie 1954, f.15 d. fond din care rezultă că reclamanta este moștenitoarea autorului (tată) B.N., precum și cu certificatul de moștenitor nr. 138 din 2 mai 1963, f.13 d. fond din care rezultă că este sora autoarei N.B., devenind moștenitoare pentru imobilele în litigiu.
Raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, f.78-84 d. fond, a identificat imobilele în litigiu și a stabilit că acestea se află în municipiul Târgoviște strada R. nr. 11 și strada D. nr. 40.
Instanțele în mod judicios au statutat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru imobilele menționate.
Deși din tranzacția existentă în dosarul de apel f-5, rezultă că atât autorul N.B. cât și autorul S.B., le-au revenit imobile situate în municipiul Târgoviște, totuși în cauză este vorba de alte imobile pentru care s-a recunoscut reclamantei dreptul la măsuri reparatorii.
Așadar, față de cele reținute, înalta Curte constată că motivele de recurs invocate nu se ciscumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și în consecință recursul a fost respins ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 6637/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6570/2007. Civil → |
---|