ICCJ. Decizia nr. 6673/2007. Civil

La data de 30 ianuarie 2004 pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 788/2004, reclamantele Z.M., S.E. și D.E. în calitate de moștenitoare ale defuncților părinți P.G. și A., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului Calafat și Prefectura județului Dolj restituirea în natură sau în echivalent bănesc a contravalorii unei batoze de treierat paie, a locomotivei cu aburi și accesoriile necesare funcționării , cu care părinți lor s-au trecut la C.A.P., comuna Basarabi, județul Dolj.

în motivare reclamantele au arătat că pârâtele au emis dispoziția nr. 4310 din 29 decembrie 200 prin care s-a respins restituirea în natură a utilajelor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 210 din 11 mai 2004, Tribunalul Dolj a respins acțiunea reclamantelor cu motivarea că bunurile solicitate de acestea nu se regăsesc în categoria imobilelor preluate abuziv descrise în art. 2 lit. a)-h) din Legea nr. 10/2001.

împotriva sentinței mai sus menționate, reclamantele au formulat în termen legal apel, critica vizând următoarele aspecte:

- hotărârea a fost dată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezlegarea în fond a cauzei;

- hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. întrucât nu a pus în discuția părților faptul că imobilele solicitate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, astfel că reclamantele au fost în imposibilitate de a se apăra pe acest aspect;

- la primul termen de judecată reclamantele au făcut precizarea că temeiul juridic al acțiunii îl constituie art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, vizând restituirea contravalorii utilajelor incorporate într-un atelier mecanic ce a fost retrocedat ca și clădire în baza unei înțelegeri cu primăria, fără ca aceste bunuri să fie imobile prin natura lor, ci prin destinație.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 3381 din 13 octombrie 2004 a respins apelul reclamantelor, reținând în esență că instanța de fond a fost investită inițial cu o acțiune, contestație formulată în baza Legii 10/2001, împotriva dispoziției nr. 4310 din 29 decembrie 2003 prin care s-a respins restituirea în natură a utilajelor solicitate , temeiul de drept constituindu-l art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, însă, ulterior reclamanții și-au precizat temeiul juridic ca fiind art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

în aceste condiții prima instanță fiind investită în mod expres a se pronunța pe temeiul de drept invocat, nu a pus în discuția părților dacă imobilele solicitate fac sau nu fac obiectul Legii 10/2001, întrucât dacă ar fi fost așa, s-ar fi echivalat cu o antepronunțare.

Nemulțumite fiind de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamantele Z.M., S.E. și D.E. au declarat în termen legal recurs, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18 februarie 2007, sub nr. 9870/1/2005, critica privind următoarele aspecte:

- instanțele de fond și de apel nu au înțeles obiectul dedus judecății dat fiind faptul că bunurile solicitate au fost utilaje preluate odată cu atelierul mecanic , acestea fiind înglobate într-un imobil prin încorporare;

cele două instanțe nu erau abilitate să invoce alte aspecte din oficiu.

Recursul este nefondat.

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantele au indicat ca temei legal art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 (fila 2 dosar fond), iar la data de 9 martie 2004 avocatul ales al reclamanților și-a precizat acțiunea în sensul că temeiul juridic îl reprezintă art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, vizând restituirea contravalorii unor utilaje care erau încorporate într-un atelier mecanic care a fost retrocedat ca și clădire în baza unei înțelegeri cu primăria, fără notificare (înainte de apariția Legii 10/2001).

Or, nemulțumirea recurentelor că instanța nu a pus în discuție dacă imobilele solicitate se încadrează sau nu în categoria celor prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu poate fi primită atâta vreme cât din întreg materialul probator rezultă cu certitudine că aceste bunuri se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 29 alin. (1), (3) și urm. din Legea 18/1991, la categoria "mașini, utilaje și alte mijloace fixe ce au aparținut cooperativelor agricole de producție desființate".

Bunurile revendicate de reclamanți nu se încadrează în categoria bunurilor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 deoarece Legea nr. 10/2001 se referă la regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în această perioadă.

Este de observat că prin adresa nr. 2713 din 25 martie 2004 s-a precizat că autorul reclamantului P.G. din Basarabi, s-a înscris în G.A.C. cu cererea nr. 122 din 7 decembrie 1952 prin care a solicitat să fie primit cu garnitura de treer nr. 20280 marca Marchall.

Astfel se constată că instanța de apel a stabilit corect situația de fapt și de drept a cauzei pronunțând o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul a fost respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6673/2007. Civil