ICCJ. Decizia nr. 6803/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6803
Dosar nr. 4837/42/200.
Şedinţa publică din 18 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3416 din 27 noiembrie 2002 reclamantul D.Ş. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 435 din 21 octombrie 2002 emisă de primarul municipiului Buzău şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 350 mp situat în Buzău.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că imobilul solicitat a fost expropriat prin Decretul nr. 2 din 7 iunie 1976 iar prin dispoziţia atacată în mod greşit i-a fost respinsă cererea de restituire în natură întrucât terenul este liber, fiind deci aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 323 din 19 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea în sensul că s-a anulat dispoziţia nr. 435/2002 emisă de Primăria municipiului Buzău şi a fost obligată pârâta să emită ofertă de despăgubiri prin echivalent conform art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că scopul exproprierii nu s-a realizat în sensul construirii de locuinţe, însă terenul a fost afectat diferitelor utilităţi publice necesare funcţionării clădirilor nou construite, respectiv trotuar, parcare publică, spaţiu verde, astfel că nu este posibilă restituirea în natură.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, apel respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 204 din 3 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 572 din 19 ianuarie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-a casat Decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Înalta Curte a reţinut că art. 11 din Legea nr. 10/2001 distinge între situaţia în care au fost executate lucrările pentru care s-a dispus exproprierea şi situaţia în care astfel de lucrări nu au fost executate, consecinţa acestei distincţii constând în faptul că în situaţia în care scopul exproprierii nu s-a realizat restituirea în natură va fi admisă pe măsura nefinalizării exproprierii.
Faţă de aceste considerente, s-a reţinut în motivarea deciziei, era în sarcina instanţelor să stabilească dacă terenul este ocupat de construcţiile pentru care s-a dispus exproprierea, iar faţă de probatoriul administrat în cauză situaţia de fapt în raport de care să se stabilească dreptul reclamantului la restituirea în natură, aşa cum este prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu a fost pe deplin stabilită.
Prin Decizia civilă nr. 333 din 25 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, în rejudecare, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 323/2003 pronunţată de Tribunalul Buzău.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că din actele depuse la dosar în faza rejudecării, respectiv planşe fotografice şi un raport de expertiză extrajudiciară, întocmit la solicitarea apelantului, rezultă că terenul în litigiu este afectat de o construcţie pentru care există documentaţia de urbanism aprobată prin HCL nr. 71/2000, împrejurare ce rezultă şi din adresa depusă de SC P. Buzău SA din care reiese că proiectul pentru construirea sediului BRD a fost elaborat în anul 1992, iar documentaţia privind sistematizarea acestei zone a fost elaborată anterior acestei date.
S-a mai reţinut că terenul în litigiu este afectat şi de alte investiţii făcute pentru buna funcţionare a blocurilor din jur, respectiv un parc public, o parcare publică, iar faptul că pe teren există fundaţii cu o vechime de peste zece ani nefiind finalizate construcţiile nu semnifică edificarea unor construcţii neautorizate, cum s-a încercat să se acrediteze ideea, deoarece aceste obiective sunt incluse în planul de investiţii şi fac parte din patrimoniul instituţiilor respective.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei ultime decizii, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că Decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi este lipsită de temei legal.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu fiind ocupat parţial de o parcare privatizată şi nicidecum de vreo construcţie, că între suprafaţa de teren solicitată şi sediul BRD nu este nici o legătură, în realitate între ele aflându-se str. D.
Fundaţia existentă pe teren, spune recurentul, este de fapt fundaţia propriei case care a fost expropriată şi demolată şi nicidecum fundaţia vreunei construcţii pentru care s-a dispus exproprierea.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi a prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce succed.
Prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situaţia restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se proceduri exprese, diferenţiate în raport cu particularităţile specifice.
Astfel, acest text distinge între situaţia în care au fost executate lucrările pentru care s-a dispus exproprierea şi situaţia în care lucrările respective nu au fost executate, prin alin. (2) al art. 11 prevăzându-se expres că în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură.
Rezultă deci, că esenţial în aplicarea acestui text de lege este lămurirea împrejurării dacă scopul exproprierii a fost atins, iar pe de altă parte, dacă imobilul expropriat, în totalitate sau parţial, este liber şi neafectat de utilităţi publice.
În speţă, terenul solicitat de recurentul-reclamant a fost expropriat împreună cu mai multe terenuri din zonă, prin Decretul nr. 2 din 7 iunie 1986, în vederea construirii unor blocuri de locuinţe cu 964 apartamente, lucrări care însă nu s-au mai executat.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a identificat suprafaţa de 306 mp din cei 350 mp solicitaţi de reclamant, care este liberă de construcţii.
Lucrările aflate în prezent pe teren, respectiv o parcare betonată, un spaţiu verde, un trotuar, nu răspund satisfacerii unor utilităţi publice, în sensul normelor legale aplicabile în cauză: asemenea utilităţi să fie afectate intrinsec scopului pentru care s-a realizat exproprierea, scop care însă nu a fost îndeplinit în cauză.
Susţinerile reţinute de instanţa de apel cu privire la existenţa unei construcţii pentru care există documentaţie de urbanism aprobată prin HCL nr. 71/2000, cu referire la adresa SC P. Buzău SA privind un proiect pentru construirea sediului BRD contravin raportului de expertiză care nu a identificat nici o construcţie pe terenul în cauză şi sunt străine de natura pricinii, imobilul în litigiu fiind expropriat în anul 1986 pentru construirea unor blocuri de locuinţe, nicidecum pentru construirea unei bănci, iar pe de altă parte sediul băncii respective este situat într-o altă locaţie, vis-a-vis de terenul solicitat de reclamant, peste str. D., după cum rezultă din precizările făcute de primarul municipiului Buzău într-un răspuns către recurent (f. 27 apel).
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente, în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Urmează a se admite recursul şi a se casa ambele hotărâri pronunţate în cauză în sensul admiterii contestaţiei în întregime, cu consecinţa restituirii în natură către contestator a terenului în suprafaţă de 306 mp, identificat potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 şi art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de D.Ş. împotriva deciziei nr. 333 din 25 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi în parte, sentinţa civilă nr. 323 din 11 iunie 2003 a Tribunalului Buzău, în sensul că:
Admite în întregime contestaţia, păstrează măsura anulării dispoziţiei nr. 435 din 28 octombrie 2002 emisă de primarul municipiului Buzău şi dispune restituirea în natură către contestatorul D.Ş. a terenului în suprafaţă de 306 mp, identificat potrivit raportului de expertiză întocmit de C.S., aflat la filele 31-34 în dosarul nr. 3414/2002 al Tribunalului Buzău, raport care face parte integrantă din prezenta decizie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6806/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6715/2007. Civil → |
|---|
