ICCJ. Decizia nr. 682/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 682.
Dosar nr. 559/111/2007
Şedinţa publică din 18 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 24 ianuarie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâtul C.Ş., solicitând restrângerea dreptului acestuia la liberă circulaţie în toate statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, întemeiate pe art. 38 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, reclamanta a susţinut că, la 24 noiembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Italia conform Acordului de readmisie încheiat de România cu acea ţară.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr. 267 din 2 martie 2007, a respins cererea pe considerentul că dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt imperative, iar în speţă restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie nu constituie o măsură necesară pentru apărarea valorilor prevăzute art. 2 din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 214 din 17 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reţinând că:
- potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, măsura prevăzută de art. 38 al aceleiaşi legi poate fi aplicată doar până la data aderării României la Uniunea Europeană;
- simpla neîndeplinire a formalităţilor privitoare la intrarea, circulaţia şi ieşirea străinilor nu justifică prin ea însăşi limitarea libertăţii de circulaţie, care presupune existenţa unei ameninţări serioase şi suficiente la cerinţele ordinii publice, de natură a afecta interesele fundamentale ale societăţii;
- în conformitate cu prevederile art. 3 din Protocolul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, exercitarea dreptului la liberă circulaţie poate fi restrânsă numai pentru anumite motive, între care nu se regăseşte fapta imputată pârâtului, respectiv depăşirea termenului legal de şedere.
Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, admiterea cererii şi restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susţinut că soluţia pronunţată în cauză ar fi contrară art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondată deoarece:
- de la 1 ianuarie 2007, consecutiv aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români beneficiază de dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre în condiţiile prevăzute de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
- potrivit art. 6 alin. (1) şi art. 27 din menţionata directivă, cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de cel mult 3 luni fără nicio formalitate, iar restrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, fiind totodată necesar ca măsurile restrictive luate în primele două cazuri să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză;
- or, în declaraţia dată la returnare, pârâtul (născut în anul 1961 şi neştiutor de carte) a recunoscut că a fost judecat de o instanţă italiană, care a dispus expulzarea lui pentru că a locuit la Milano, fără forme legale, într-o casă părăsită, timp de peste două luni;
- această conduită a pârâtului este evident contrară ordinii publice şi justifică aplicarea măsurii restrictive prevăzute de art. 27 alin. (1) din directiva precizată şi art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis în sensul casării ambelor hotărâri şi rejudecării pricinii.
Totodată, urmează ca în rejudecare să fie admisă cererea reclamantei şi, potrivit criteriilor înscrise în art. 27 alin. (2) din aceeaşi directivă, să se limiteze exercitarea dreptului pârâtului la liberă circulaţie în Italia pe timp de un an.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 214/A din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 267/C din 2 martie 2007 a Tribunalului Bihor şi, în rejudecare, admite cererea reclamantei şi dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului C.Ş. pe teritoriul Italiei pe timp de 1 an.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6137/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 632/2007. Civil → |
|---|
