ICCJ. Decizia nr. 6866/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 octombrie 2004, reclamantele V.V. și R.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primarul general, ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună anularea Dispoziției nr. 3131 din 30 iulie 2004, emisă de pârât și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții prin care să facă o ofertă de restituire prin echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală.
Prin sentința civilă nr. 1061 din 25 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor, reținând următoarele:
Prin decizia a cărei anulare se solicită a fost respinsă notificarea reclamantelor prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate privind imobilul revendicat.
în raport de prevederile dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și nedepunerea nici unui înscris doveditor, la notificarea formulată, nici în faza administrativă și nici în cursul soluționării procesului, dispoziția emisă de pârât s-a apreciat ca fiind legală.
După parcurgerea unui prim ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 2280/2006, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantelor declarat împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, decizie prin care s-a menținut hotărârea instanței de fond.
Pentru a hotărî astfel, înalta Curte a reținut că recurentele-reclamante sunt persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece au demonstrat că sunt proprietarele imobilului în litigiu.
Astfel, s-a arătat că imobilul proprietatea autorilor reclamantelor, a fost preluat prin expropriere în baza Decretului nr. 19/1977, anexa 1, poziția 40 (fila 4, dosar fond).
S-a mai arătat că proprietatea autorilor reclamantelor, în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost confirmată și de evidențele cadastrale și fiscale locale pentru imobilul care ulterior a fost demolat, trimițându-se astfel, cauza pentru soluționare pe fond.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 995/2006 a admis acțiunea reclamantelor, a anulat dispoziția emisă de pârât și l-a obligat pe acesta să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin notificarea nr. 289 din 8 februarie 2002, reclamantele au solicitat acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri nominative, pentru imobilul teren în suprafață de 500 mp și construcție 118 mp, situat în București.
Acest imobil a fost expropriat în baza Decretului nr. 19/1977, construcția demolată iar terenul în prezent este ocupat de blocurile construite la nr. 4.
Prin actele depuse, reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite pentru suprafața de 400 mp teren și 118 mp construcție. Pentru diferența de teren care era deținută împreună cu V.V. și M. nu s-au făcut dovezi privind calitatea de moștenitori și de pe urma acestora.
Restituirea în natură nu este posibilă întrucât, terenul în prezent este ocupat de blocurile cu amenajările acestora, astfel că în raport de dispozițiile art. 11 alin. (4), (5) și (6) din Legea nr. 10/2001, reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul compus din suprafețele de teren precizate și construcție.
Prin decizia civilă nr. 179/2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în mod legal au fost aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, obligând pârâta să emită o propunere de acordare a acestora, în raport de dispozițiile art. 16 și urm. din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ce va fi înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu privire la calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor s-a reținut că acest aspect a fost clarificat în mod expres și nu se mai poate pune în discuție, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
Prin recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâtul Municipiul București prin primarul general a invocat nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs, se susține că în mod greșit s-au aplicat dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, precum și ale art. 21.1. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât reclamantele nu au făcut dovada deplină a dreptului de proprietate asupra imobilului, simpla menționare în Decretul nr. 19/1977 nu le îndreptățește la acordarea de măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.
Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. dezlegările instanței supreme asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, drept urmare acest aspect nu mai poate fi analizat.
Calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 a fost stabilită prin decizia nr. 2280/2006 de înalta Curte de Casație și Justiție, în mod irevocabil.
în acest fel, s-a procedat la soluționarea cauzei pe fond stabilindu-se irevocabil prin decizia nr. 2280/2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție că reclamantele și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului și au calitatea de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, critica cu privire la nedovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu este nefondată.
în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. s-a respins ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6739/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6902/2007. Civil → |
|---|
