ICCJ. Decizia nr. 7219/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7219
Dosar nr. 19/116/200.
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2005 pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamantele B.E. şi S.C. au chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, solicitând stabilirea unei corecte despăgubiri pentru terenul expropriat (2955,4 mp), situat în localitatea Dor Mărunt, tarlaua 129/6.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 2739/2006, a admis acţiunea şi a modificat în parte Hotărârea nr. 8/2005, respectiv art. 2 referitor la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, cuantum pe care l-a stabilit la nivelul sumei de 35.809,4 RON (10.196,13 Euro) în loc de 9.220,84 lei (2.955,40 dolari SUA).
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului formulat de pârât, potrivit deciziei civile nr. 86/A din 30 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Pentru a adopta această soluţie, instanţele anterioare au reţinut următoarele:
Cuantumul legal al despăgubirilor cuvenite reclamantelor urmare a exproprierii a fost stabilit conform lucrărilor de specialitate, expertiză şi contraexpertiză, efectuate în primă instanţă, ale căror concluzii nu au fost contestate prin motivele de apel.
Critica apelantei referitoare la faptul că instanţa s-ar fi pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, atunci când a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 8/2005 a fost înlăturată cu motivarea că prima instanţă nu a dispus anularea ci modificarea în parte a art. 2 din hotărâre şi că nu există nici un impediment legal de a folosi această tehnică de redactare a dispozitivului sentinţei, în condiţiile în care s-a apreciat că despăgubirea acordată nu a reflectat valoarea reală a terenului expropriat.
Curtea a constatat că, oricare ar fi tehnica de redactare a dispozitivului, nu se poate reţine nici o vătămare în sarcina apelantei pârâte, atâta timp cât efectul unei astfel de soluţii se referă exclusiv la cuantumul despăgubirii, iar nu şi cu privire la alte aspecte.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este prezentată în detaliu situaţia de fapt, legea specială aplicabilă exproprierilor dispuse pentru lucrările de construcţie de autostrăzi, se afirmă că toate prevederile Legii nr. 198/2004 şi ale Normei de aplicare a acesteia au fost respectate întocmai cu ocazia emiterii hotărârii nr. 8/2005, această prezentare necuprinzând nici o critică argumentată juridic în raport de considerentele deciziei recurate, după care sunt reiterate următoarele două critici, invocate şi în apel:
- Instanţa de fond s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut.
- Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nu reprezintă un act administrativ şi, potrivit art. 10 alin. (3) din Norma metodologică de aplicare a legii, chiar dacă ar fi fost formulată, cererea de modificare ar fi fost inadmisibilă, hotărârea comisiei neputând fi decât „revocate pentru motive temeinice".
Examinând recursul în limitele criticilor formulate, Curtea constată că nu este fondat.
Cererea introductivă vizează stabilirea unei corecte despăgubiri pentru imobilul expropriat în baza Legii nr. 198/2004, reclamantele constatând cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 8 din 10 noiembrie 2005.
Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004 „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii (…) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire".
Din cuprinsul hotărârii nr. 8/2005 de stabilire a despăgubirii, rezultă faptul că reclamantele au refuzat curent cuantumul despăgubirilor stabilite de comisie, respectiv că solicitarea acestora a fost admisă doar în parte.
În acest context, cererea de chemare în judecată are natura juridică a unei contestaţii îndreptată împotriva hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, fiind în mod corect calificată ca atare de către instanţele anterioare, în aplicarea conformă a prevederilor art. 84 C. proc. civ.
În condiţiile în care o asemenea cerere este apreciată de instanţă ca fiind întemeiată în raport cu probele administrate, hotărârea judecătorească pronunţată nu poate viza decât anularea ori modificarea, în tot sau în parte, a actului juridic contestat, independent de natura juridică a actului atacat sau de modul în care a fost redactată cererea de chemare în judecată.
Pretenţia recurentei, în sensul că hotărârile emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nu ar putea fi modificate/anulate prin hotărâre judecătorească ci doar revocate de către emitentă, este contrară logicii juridice, prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva deciziei nr. 86/A din 30 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7223/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 718/2007. Civil → |
|---|
