ICCJ. Decizia nr. 7224/2007. Civil

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 1731/C/2004, reclamanta R.L. a chemat în judecată Primăria municipiului Galați, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului din Galați.

S-a arătat în motivarea cererii, că imobilul a fost proprietatea autorilor reclamanților, M.R. și C.R., de la care a fost preluat în baza ofertei de donație și a deciziei nr. 328 din 22 decembrie 1978 emise în temeiul acesteia; legalitatea ofertei de donație a făcut obiectul unei judecăți separate, stabilindu-se în mod irevocabil că bunul a fost transmis valabil în patrimoniul statului.

Reclamanta a transmis notificarea conform Legii nr. 10/2001 și, întrucât nu a fost soluționată, a acționat în justiție Consiliul local Galați, iar prin sentința civilă nr. 576/F/2003, Tribunalul Galați a admis acțiunea și a obligat Consiliul local Galați să comunice decizie motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului.

Față de neconformarea Consiliului local acestei hotărâri, a fost promovată prezenta acțiune.

Ulterior, cererea a fost completată, solicitându-se și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21091 și nr. 21093 din 11 februarie 1997, încheiate de Z.D. și Z.G., cu privire la imobilul în litigiu.

La rândul lor, pârâții Z. au invocat excepția de prescripție a dreptului material la acțiunea în constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare și au formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei municipiului Galați.

Prin sentința civilă nr. 759 din 12 iunie 2006, tribunalul a admis acțiunea în parte, a dispus restituirea în natură a imobilului din str. T. nr. 64, respingând cererea față de pârâții Z., precum și cererea de chemare în garanție formulată de aceștia față de Primăria municipiului Galați (apreciată ca rămasă fără obiect).

Pentru pronunțarea soluției, tribunalul a apreciat că imobilul fiind deținut fără titlu, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, el trebuie să fie restituit în natură.

Solicitarea de constatare a nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare a fost apreciată ca fiind formulată tardiv, peste prima zi de înfățișare reglementată de art. 132 C. proc. civ., astfel încât ea nu mai poate face obiect de analiză pentru instanță.

Ca o consecință a respingerii cererii îndreptate împotriva pârâților Z., a fost respinsă, ca fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de aceștia.

împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâta Primăria municipiului Galați.

Criticile reclamantei au susținut greșita respingere a cererii privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât fiind vorba de invocare unei cauze de nulitate absolută, nu se poate pune problema termenului înăuntrul căruia a fost formulată acțiunea în nulitate.

Primăria municipiului Galați a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea în natură a imobilului; că, deși nu contestă calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei și nici dreptul acesteia de a obține măsuri reparatorii, restituirea bunului în natură nu poate fi făcută, atâta vreme cât nu au fost anulate cele două contracte de vânzare-cumpărare.

Pârâții Z.D. și Z.G. au formulat cerere de aderare la apelul reclamantei, susținând că hotărârea tribunalului este lovită de nulitate întrucât nesocotește normele de competență materială. A fost criticată soluția și pentru încălcarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, în raport de care trebuia să se constate prescris dreptul la acțiunea în nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare.

Prin decizia nr. 17/A din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21091/134/1997 încheiat de Primăria municipiului Galați cu Z.G. și nr. 21093/135/1997 încheiat cu pârâtul Z.D.

Au fost respinse, ca nefondate, cererea de aderare la apel formulată de pârâții Z. și apelul declarat de Primăria municipiului Galați.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și înlăturate dispozițiile contrare.

Pentru pronunțarea soluției, instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a fondului a respins cererea în constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare, față de împrejurarea că la momentul înstrăinării, Primăria a acționat cu rea-credință, întrucât exista înregistrată cererea reclamantei de restituire în natură a bunului.

Susținerea că cererea în nulitate ar fi fost formulată cu nesocotirea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. a fost apreciată neîntemeiată, întrucât fiind acordat termen pentru lipsă de apărare, prima zi de înfățișare nu a coincis cu primul termen de judecată.

Pe aspectul invocatei necompetențe materiale a tribunalului în soluționarea cererii vizând nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că tribunalul a fost legal învestit, față de caracterul accesoriu al cererii și de prorogarea de competență care operează.

în ce privește excepția de prescripție extinctivă, constituită ca motiv de apel, s-a apreciat că, deși reclamanta a formulat cerere în instanță la 13 ianuarie 2005, cu mult peste termenul limită reglementat de art. 46 din Legea nr. 10/2001, aceasta nu poate fi sancționată, deoarece situația a fost generată chiar de către Primăria Galați (care a dat dovadă de pasivitate, întrucât nu a soluționat în termen notificarea și nu a comunicat reclamantei relații cu privire la situația imobilului.

Or, o asemenea atitudine din partea Primăriei nu poate salva actele de vânzare-cumpărare de la nulitate.

Referitor la pârâții Z., titulari ai contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a pronunțat, instanța de apel a constatat că, deși aceștia au formulat la fond o cerere de chemare în garanție, criticile lor în apel s-au limitat la necompetența instanței și la prescripția extinctivă, astfel încât în absența investirii, nu a putut fi cercetat fondul chemării în garanție.

Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâții Z. și de către Primăria municipiului Galați.

1) Prin criticile formulate, pârâții Z. au susținut caracterul nelegal al soluției date asupra cererii de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, în condițiile în care termenul înăuntrul căruia se putea pune în discuție valabilitatea contractelor era depășit, iar instanța nu a pretins depunerea de dovezi din care să rezulte imposibilitatea formulării acțiunii până la 14 februarie 2002.

Or, față de întreaga activitate pe care reclamanta a desfășurat-o în raport de autoritatea locală și toate acțiunile în justiție anterioare de acesteia, conduc la concluzia că a cunoscut adevărata situație juridică a imobilului.

Cum judecata cauzei în primul ciclu procesual s-a făcut doar pe baza unor excepții, recurenții-pârâți nu au avut posibilitatea să administreze probe și să demonstreze buna lor credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

2) Primăria municipiului Galați a criticat decizia, arătând că prin soluția adoptată a fost interpretat greșit actul dedus judecății și schimbată natura și înțelesul vădit, neîndoielnic, în condițiile în care a asimilat cererea reclamantei unei acțiuni în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., deși temeiul acesteia era reprezentat de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Or, învestită cu o contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001, instanța nu ar fi putut decât, constatând calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, să oblige instituția recurentă la emiterea unei dispoziții motivate în acest sens.

- Instanța a nesocotit dispozițiile Legii nr. 10/2001, care instituie un termen înăuntrul căruia putea fi solicitată desființarea actelor juridice de înstrăinare, indiferent de cauza de nulitate invocată, termen care în speță fusese depășit.

Respectarea termenelor imperative dă expresie ordinii de drept, iar în condițiile în care nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii, titularul unui drept este prezumat a fi avut cunoștință de reglementările care prevăd că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen.

Ca atare, trebuia constatat că dreptul la acțiune al reclamantei privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare s-a prescris, iar aceasta nu mai are posibilitatea formulării unei asemenea acțiuni.

în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Reclamanta a formulat întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, susținând, în esență, caracterul legal al deciziei atacate, față de împrejurarea că înstrăinarea imobilului a avut loc la o dată la care fusese formulată cerere de acordare despăgubiri, conform Legii nr. 112/1995.

Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

- Constatând nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că în speță a avut loc o legală investire a instanței cu analiza valabilității acestor acte juridice.

Aceasta, în condițiile în care legea specială, nr. 10/2001, instituie în privința actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, un termen special de prescripție, indiferent de cauza de nulitate invocată [art. 45 alin. (5), forma republicată].

Termenul astfel reglementat, derogatoriu de la dreptul comun, s-a împlinit (în condițiile a două prorogări succesive, prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001), la 14 august 2001.

Or, raportat la această dată, sesizarea instanței la 12 mai 2005, este făcută cu depășirea termenului de prescripție extinctivă și cu încălcarea normei legale.

Trecând, față de această situație, la judecata cauzei pe fond, instanța de apel a apreciat că depășirea termenului este justificată prin atitudinea culpabilă, de pasivitate, a Primăriei, cea care nu a răspuns notificării transmise de reclamantă în anul 2002, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Depășirea termenului de prescripție extinctivă nu mai face însă posibilă cercetarea fondului cauzei, decât în măsura în care titularul dreptului supus acestei sancțiuni formulează cerere de repunere în termen înăuntrul unui termen de o lună de la încetarea cauzei care justifică depășirea prescripției [art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958].

O astfel de solicitare nu a fost formulată de reclamantă și chiar, interpretând că motivele de fapt ale acțiunii acesteia permiteau și o asemenea calificare, în continuare trebuia făcută dovada existenței cauzelor temeinic justificate, care să fi permis depășirea termenului [art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958].

Față de împrejurarea că prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic este legată de data cunoașterii viciului care afectează actul, respectiv, de data încheierii actului atacat (art. 9 Decretul nr. 167/1958), elementul pe care îl introduce instanța de apel (și anume, pasivitatea primăriei în soluționarea notificării), pentru a aprecia că cererea a fost formulată în termen, este lipsit de pertinență.

Conform motivelor de recurs formulate de pârâți, reclamanta nu a fost în imposibilitate de a respecta termenul de prescripție extinctivă impus de legea specială, având în vedere demersurile desfășurate de aceasta anterior în legătură cu recuperarea proprietății imobilului și care i-au dat posibilitatea cunoașterii situației juridice reale a bunului.

Susținerea este corectă, având în vedere că cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat, au fost prezentate încă din anul 1999 și depuse în dosarul având ca obiect nulitatea ofertei de donație în acțiunea promovată de reclamantă (filele 24, 25, dosar nr. 455/1999 al Tribunalului Galați).

Cunoscând așadar, despre faptul că apartamentele au fost înstrăinate, reclamanta nu poate invoca drept impediment la respectarea termenului prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, faptul că nu-i fusese rezolvată notificarea.

Dimpotrivă, o rezolvare favorabilă a notificării în sensul restituirii în natură a bunului, presupunea în prealabil desființarea actului și suspendarea procedurii administrative art. 46 alin. (2) din Legea nr.10/2001, republicată.

în consecință, urmează să se constate că, soluționând cererea în nulitatea actelor de înstrăinare, instanța de apel a nesocotit norma imperativă [art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001], referitoare la termenul de prescripție extinctivă înăuntrul căruia putea fi invocată neregularitatea actului, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Fiind vorba așadar, de un imobil care a făcut obiectul înstrăinării, iar valabilitatea acestei înstrăinări nemaiputând fi contestată, bunul nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii în această situație urmând a fi stabilite doar prin echivalent [art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001].

De asemenea, întrucât reclamanta este beneficiara unei hotărâri de despăgubiri conform Legii nr .112/1995, în măsura în care aceasta a fost executată, la acordarea măsurilor reparatorii vor fi avute în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (privitoare la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare a imobilului).

Pentru considerentele arătate, recursurile declarate în cauză au fost admise în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost modificată decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de Primăria municipiului Galați și a cererii de aderare la apel formulată de pârâți. în consecință, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, prin aceea că a fost respins, ca prescris, capătul de cerere privitor la constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare și a fost înlăturată dispoziția privind restituirea în natură a imobilului, constatându-se dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent. Totodată, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei (prin intermediul căruia au fost formulate critici privind respingerea acțiunii în nulitatea contractelor).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7224/2007. Civil