ICCJ. Decizia nr. 7343/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 34 din 11 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de D.D.V., dispunându-se obligarea municipiului București prin primar general de a răspunde la notificarea nr. 783 din 6 iulie 2001, prin emiterea unei dispoziții motivate cu privire la cererea de restituire prin echivalent a imobilului situat în București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâtul nu a solicitat notificarea depusă în termenul legal, nesocotind astfel prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 103 din 20 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția civilă.
A fost avut în vedere de asemenea caracterul imperativ al termenului de 60 de zile, în care unitatea deținătoare avea obligația să se pronunțe asupra notificării prin decizie sau dispoziție motivată.
împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recursul de față solicitând modificarea soluției în sensul respingerii cererii, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare, care are două date de referință, data depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare. întrucât reclamanta nu a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, obligația de a răspunde la notificare este prematură.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată în M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările survenite până la această dată, (fost art. 23) în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Din redactarea textului, care instituie obligația unității deținătoare de a se pronunța asupra notificării în termenul menționat, rezultă caracterul imperativ al acestui termen. Este adevărat că obligația de soluționare a notificării în termen are două date de referință și anume data depunerii notificării sau a actelor doveditoare.
în speță, notificarea a fost însoțită de toate actele doveditoare, iar pârâtul nu a comunicat celui în cauză că documentația depusă este insuficientă, astfel că nu a operat prorogarea termenului în favoarea unității deținătoare pentru îndeplinirea obligației de rezolvare a solicitării.
De aceea în mod corect s-a reținut prin soluția recurată că lipsa de răspuns a pârâtului constituie o nerezolvare culpabilă a cererii, astfel că s-a dispus îndeplinirea obligației legale, de a emite o dispoziție motivată în rezolvarea notificării.
Așa fiind, recursul de față este nefondat, și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7273/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7390/2007. Civil → |
|---|
