ICCJ. Decizia nr. 7268/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7268
Dosar nr. 2936/57/200.
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
T.V.N. şi T.A.R., moştenitori ai defunctului B.Ş., au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care au cerut Primăriei municipiului Deva restituirea în natură a imobilului situat în Deva, judeţul Hunedoara, care a fost confiscat de la autorul lor prin Decizia penală nr. 1813 din 22 iulie 1959 a Tribunalului Regional Hunedoara Deva.
Cererea a fost respinsă prin dispoziţia nr. 2043 din 15 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Deva cu motivarea că imobilul nu face parte din categoria celor al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001, deoarece confiscarea a fost dispusă judecătoreşte ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea unor infracţiuni economice grave, neconstituind preluare abuzivă.
Notificatorii au contestat în justiţie dispoziţia de mai sus, solicitând anularea ei şi restituirea imobilului în natură.
Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2225 din 30 iunie 2006, prin care a admis contestaţia în parte, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pe intimatul primarul municipiului Deva să emită o nouă dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent în contul imobilului în litigiu.
Tribunalul a statuat că hotărârea prin care autorul contestatorilor a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură economică, prevăzută şi pedepsită prin Legea nr. 287/1947, act normativ dezavuat ca fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale de la data adoptării lui şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, operează cu autoritate de lucru judecat numai cu privire la fapta penală, la persoana făptuitorului şi vinovăţia sa, iar nu şi în privinţa măsurii confiscării bunurilor ca pedeapsă complementară, care are un evident caracter abuziv.
Contestatorii au declarat apel susţinând că prima instanţă nu a desluşit starea de fapt şi a acordat altceva decât au cerut, anume măsuri reparatorii prin echivalent în loc de restituirea imobilului în natură.
Apelul a fost respins prin Decizia civilă nr. 369/A din 24 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, cu motivarea de esenţă că tribunalul nu a încălcat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., ci a aplicat corect prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul cerut a fi restituit în natură este o construcţie nouă faţă de cel confiscat de la autorul contestatorilor, aşa cum rezultă fără dubiu din expertiza extrajudiciară necontestată de părţi.
Contestatorii au declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi cerând casarea hotărârilor date în cauză, iar pe fond restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 597 mp şi construcţie anexă cu două camere.
În dezvoltarea primului motiv de recurs contestatorii au susţinut că instanţele erau obligate să judece pricina în limita investirii lor, adică să hotărască asupra cererii de restituire în natură, fără a putea dispune în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, care nu au fost cerute, iar refuzul restituirii în natură a părţii din teren liberă de construcţii constituie o încălcare a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Cu privire la construcţia edificată pe teren de către Statul Român recurenţii au contestat statuarea în sensul că ar fi o construcţie nouă, susţinând că în realitate a avut loc numai o schimbare de destinaţie în casă cu două camere şi antreu a fostului şopron, care a fost doar compartimentat cu păstrarea structurii iniţiale, adică a pereţilor exteriori şi a acoperişului.
Recursul nu este întemeiat.
Edificarea edificiului cerut să fie restituit în natură ca fiind o construcţie nouă în raport cu cea preluată de stat este consecinţa exclusivă a modului de interpretare a probelor, în special a raportului de expertiză tehnică, de către instanţa de apel, probe cărora contestatorii le dau un alt înţeles, potrivit cu care lucrările făcute nu au schimbat însuşi bunul, ci numai destinaţia sa.
Aşadar, critica făcută de contestatori pe calea prezentului recurs este în mod vădit una de netemeinicie, nicidecum de nelegalitate, astfel că excede nu numai cazului de recurs expres invocat, ci tuturor motivelor de recurs reglementate prin art. 304 C. proc. civ.
De altfel, până la abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I/pct. 112 din OUG nr. 138/2000, a constituit motiv de recurs de sine stătător netemeinicia hotărârii, atunci când aceasta era rezultatul unei greşeli grave de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate.
Pentru acelaşi raţionament, nici statuarea asupra terenului, pretins a fi, de asemenea, greşită, nu poate constitui motiv de recurs.
Urmare stării de fapt constatate, pe deplin corect instanţa de apel a hotărât că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care, în cazul construcţiilor preluate abuziv şi apoi demolate, precum şi atunci când pe terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcţii, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, exceptând partea din terenuri rămasă liberă.
Cu alte cuvinte, obligaţia dispusă în sarcina primarului în primă instanţă, păstrată în apel, constând în emiterea unei dispoziţii care să conţină propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, este conformă cu legea, având în vedere şi prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd obligaţia, iar nu facultatea, deţinătorului imobilului, căruia i s-a cerut prin notificare restituirea în natură, de a propune persoanei îndreptăţite acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent dacă restituirea în natură nu este posibilă.
Asemenea rezolvare dată cauzei nu contravine dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece nu excede obiectului cererii deduse judecăţii, ci reprezintă o modalitate alternativă de judecare a cererii.
Nu este astfel întemeiat motivul de nelegalitate corespunzător pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.
În raport cu cele astfel constatate, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de T.V.N. şi T.A.R. împotriva deciziei nr. 369/A din 24 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7285/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7270/2007. Civil → |
|---|
