ICCJ. Decizia nr. 7299/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7299
Dosar nr. 3749/1/200.
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 12 august 2002, reclamanţii S.T., F.M. şi A.S. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Şelimbăr, Inspectoratul de poliţie al judeţului Sibiu şi Consiliul judeţean Sibiu, următoarele:
- anularea dispoziţiei nr. 52/2002 emisă de Primarul comunei Şelimbăr şi obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;
- constatarea nulităţii deciziei nr. 1006/1989 a fostului Consiliu Popular al judeţului Sibiu privind constituirea (transformarea) dreptului de administrare operativă în favoarea Inspectoratului de poliţie al judeţului Sibiu;
- rectificarea C.F. nr. 3275 Şelimbăr, nr. top. 63/1/I, 64,1/I prin constatarea nulităţii înscrierii dreptului de administrare operativă a Inspectoratului de poliţie a judeţului Sibiu de sub B.3 şi a încheierii de intabulare nr. 1011/93, cu consecinţa repunerii cărţii funciare în situaţia anterioară acestei înscrieri;
- stabilirea valorii reale de despăgubire, corespunzătoare valorii de circulaţie a imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 368 din 27 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Sibiu, s-a admis în parte contestaţia şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 52/2002 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de Primarul comunei Şelimbăr, stabilindu-se că valoarea reală de circulaţie, în funcţie de starea imobilelor la data preluării, este de 769.624.500 lei, iar valoarea actuală de circulaţie este de 1.222.874.500 lei.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că dispoziţia nr. 52 din 25 aprilie 2002 emisă de Primarul comunei Şelimbăr încalcă competenţa stabilită expres prin lege şi atrage nulitatea absolută a acesteia, deoarece unitatea deţinătoare este Inspectoratul de poliţie al judeţului Sibiu, acesta fiind obligat să se pronunţe asupra notificării prin decizie sau dispoziţie motivată.
S-a mai apreciat că până la soluţionarea notificării în cadrul procedurii administrative prealabile, instanţa nu se poate pronunţa asupra celorlalte capete de cerere.
În ce priveşte stabilirea valorii imobilului, instanţa s-a considerat competentă întrucât partea în litigiu este şi unitate deţinătoare, iar potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi art. 36 din Normele metodologice, valoarea imobilului se stabileşte prin expertiză de evaluare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, susţinând nelegalitatea hotărârii şi arătând că se impune restituirea în natură a imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 472 din 5 decembrie 2003, Curtea de Apel Alba- Iulia a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins şi capătul de cerere privind stabilirea valorii de circulaţie a imobilului.
A dispus obligarea pârâtei Primăria comunei Şelimbăr, prin primar să trimită notificarea contestatorilor la Inspectoratul judeţean de poliţie Sibiu spre soluţionare.
S-a reţinut în considerente că, întrucât reclamanţii solicită restituirea în natură a imobilului, nu se justifică vreun interes în stabilirea unei valori de circulaţie a acestuia, ca bază de calcul a unor eventuale despăgubiri pe care nu şi le doresc.
S-a mai apreciat că se impune transmiterea notificării către unitatea deţinătoare potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în speţă aceasta fiind Inspectoratul judeţean de poliţie Sibiu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut că, respingând cererea referitoare la stabilirea valorii de despăgubire (constatată de către instanţa de fond), instanţa de apel a agravat situaţia reclamanţilor în propria lor cale de atac.
Pe de altă parte, instanţa de apel (ca de altfel şi instanţa de fond) nu a examinat cererile accesorii legate de valabilitatea titlului de constituire a dreptului de administrare şi de rectificare a cărţii funciare, prin anularea înscrierii acestui drept în favoarea Inspectoratului judeţean de poliţie Sibiu.
Recursul a fost admis prin Decizia nr. 5493 din 6 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia atacată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Instanţa de recurs a procedat astfel având în vedere următoarele considerente:
Primul motiv de recurs invocat de reclamanţi, privind agravarea situaţiei în propria cale de atac, este întemeiat, fiind nesocotite de către instanţa de apel dispoziţiile art. 296 C. proc. civ.
Prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat şi stabilirea valorii de despăgubire a imobilului în litigiu, situaţie în care aprecierile făcute de instanţa de apel în sensul că acesta nu justifică un interes în formularea unei astfel de cereri îi dezavantajează pe apelanţi şi le creează o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, încălcându-se principiul non reformatio in pejus.
Acest principiu al dreptului procesual civil presupune că, prin admiterea apelului, nu se poate crea părţii al cărei apel a fost admis o situaţie mai rea decât aceea stabilită prin hotărârea primei instanţe, soluţie care nu a fost atacată cu apel de părţile adverse.
În speţă, pârâţii nu au declarat apel prin care să critice dezlegarea în drept dată de instanţa de fond situaţiei juridice deduse judecăţii, astfel că aceasta nu putea schimba sentinţa primei instanţe, în sensul înrăutăţirii situaţiei apelanţilor.
Pe fondul cauzei, se reţine că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în anul 1987 prin Decizia nr. 235 din 28 martie 1987 dată în aplicarea Decretului nr. 223/1974, fiind înscris în C.F. nr. 3275 Şelimbăr un drept de proprietate exclusiv în favoarea statului.
Ulterior, în anul 1989 s-a procedat la constituirea unui drept de administrare operativă în favoarea Inspectoratului de poliţie al judeţului Sibiu asupra imobilului în litigiu, intabularea acestui drept în C.F. fiind făcută la data de 28 ianuarie 1993.
Prin urmare, intimatul Inspectoratul judeţean de poliţie Sibiu, având doar un drept de administrare asupra imobilului în litigiu, nu are competenţa de a emite o decizie în soluţionarea notificării formulate de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001, neavând calitatea de persoană juridică deţinătoare în sensul prevederilor acestui act normativ.
Considerentele expuse impun soluţia de admiterea a recursului, casarea deciziei nr. 472 din 5 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va analiza şi cererile accesorii formulate de reclamanţi referitoare la validitatea titlului de constituire a dreptului de administrare în favoarea Inspectoratului judeţean de poliţie Sibiu şi de rectificare a C.F., prin anularea înscrierii acestui drept.
Rejudecând pricina, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a pronunţat Decizia nr. 88/A din 28 februarie 2007, prin care a admis apelul declarat de contestatorii S.T., F.M. şi A.S. prin mandatar S.S. şi a schimbat în parte sentinţa dată în primă instanţă în sensul că a dispus obligarea pârâtei Primăria comunei Şelimbăr prin primar, în calitate de proprietar al imobilului în litigiu, să se pronunţe prin dispoziţia motivată asupra notificării contestatorilor.
Curtea de apel şi-a motivat soluţia astfel:
Instanţa supremă a dezlegat problemele de drept privind calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului în litigiu, calitatea Statului Român de proprietar al imobilului şi lipsa calităţii de unitate deţinătoare a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu.
În aceste condiţii unitate deţinătoare este comuna Şelimbăr, iar primarul acesteia avea obligaţia să soluţioneze notificarea depusă la 2 februarie 2002 de către contestatori la Prefectura Sibiu.
Este adevărat că primarul comunei Şelimbăr, prin dispoziţia nr. 52 din 25 aprilie 2002, a respins contestaţia, dar cu motivarea că nu are calitate de unitate deţinătoare, care aparţine Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu.
În raport cu Decizia de casare se impune ca primarul pârât să emită o nouă dispoziţie motivată având în vedere că, aşa cum rezultă de la fila 8 dosar, contestatorii au cerut numai restituirea imobilului în natură, iar nu în echivalent cum a acordat instanţa de fond, precum şi prevederile Legii nr. 10/2001 potrivit cu care reparaţia se face de regulă în natură şi doar atunci când aceasta nu este posibilă măsura reparatorie poate fi în echivalentul stabilit de Comisia centrală.
Inspectoratul de poliţie al judeţului Sibiu a declarat recurs solicitând, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii absolute a notificării nr. 39 din 1 februarie 2002, iar apoi respingerea notificării de mai sus ca nefondată şi modificarea deciziei civile nr. 88/A/2007 în sensul respingerii apelului.
Dezvoltând recursul, intimatul a susţinut că S.S. nu a avut mandat valabil la data notificării, imobilul notificat nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001 deoarece nu a fost preluat abuziv, titlul statului fiind valabil dat fiind că legea şi normele sale de aplicare nu prevăd expres imobilele preluate în baza Decretului nr. 223/1974, cum este cazul în speţă.
Recursul nu este întemeiat.
Instanţa de apel a soluţionat pricina în limitele stabilite de instanţa supremă, care a hotărât că imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Or, acest act normativ contravenea dispoziţiilor constituţionale din acea vreme şi prevederilor art. 481 C. civ., norme potrivit cu care proprietatea privată era ocrotită şi nimeni nu putea fi silit a-şi ceda proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică.
Ca urmare, preluarea de către stat în temeiul acestui act normativ este abuzivă în înţelesul art. 2 lit. g) şi h) din Legea nr. 10/2001, iar actul administrativ de preluare reprezintă o manifestare de voinţă unilaterală a Statului Român.
Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului cu privire la conţinutul anumitor norme metodologice de aplicare a legii, deoarece acestea nu pot fi contrare prevederilor din chiar actul normativ în aplicarea cărora au fost date.
Totodată, instanţa supremă a impus celei de trimitere să cerceteze şi cererile accesorii formulate de contestatori, ceea ce are semnificaţia recunoaşterii calităţii lor procesuale active şi de persoane îndreptăţite la beneficiul Legii nr. 10/2001, astfel încât instanţa de rejudecare nu mai avea dreptul să examineze asemenea calităţi nici chiar prin prisma susţinerilor reiterate şi în recurs privitoare la nevalabilitatea unui mandat.
În raport cu cele astfel constatate, recursul nu este întemeiat şi va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu împotriva deciziei nr. 88/A/2007 din 28 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7295/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7300/2007. Civil → |
|---|
