ICCJ. Decizia nr. 7298/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7298

Dosar nr. 3574/1/2007

Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanţii E.C., P.L., P.V., în contradictoriu cu SC A.S.I. Piatra Neamţ şi Primăria comunei Dumbrava Roşie, au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 2 ha teren situată în intravilanul comunei Dumbrava Roşie, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă 245/2003 a respins ca prematur introdusă cererea reclamanţilor, întrucât nu s-a emis până în prezent o dispoziţie cu privire la notificarea acestora.

Prin Decizia civilă nr. 62/2004, Curtea de Apel Bacău a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre judecare în fond.

Judecând cauza, aceeaşi curte de apel, prin Decizia nr. 248/2004 a respins acţiunea reclamanţilor.

Pentru a da această soluţie, instanţa a reţinut că deşi reclamanţii au făcut dovada că terenul solicitat se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, au acte de proprietate, instanţa nu poate dispune restituirea în natură, fără administrarea probei cu o expertiză topocadastrală, care să identifice amplasamentul terenului în raport cu actele vechi de dobândire ale autorilor, precum şi de actele deţinute de unitatea deţinătoare şi gradul de ocupare a terenului.

Se impunea acest lucru, deoarece terenurile au suferit diferite transformări în timp atât în ce priveşte configuraţia, cât şi unităţile deţinătoare.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 6070/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care, prin casarea deciziei atacate, cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Pricina a fost înregistrată la 31 martie 2006 pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 1473/2006.

Prin Decizia civilă nr. 19 din 12 februarie 2007, Curtea de Apel Bacău a admis acţiunea reclamanţilor, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a obligat Primăria comunei Dumbrava Roşie să restituie în natură suprafaţa de 212 mp identificată pe schiţa anexă la raportul de expertiză B.V., a obligat SC A.S.I. S.A. Piatra Neamţ să restituie în natură suprafaţa de 4350 mp identificată cu culoarea verde pe aceeaşi schiţă.

De asemenea, s-a dispus înaintarea notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea stabilirii de despăgubiri pentru restul terenului de până la 2 ha, imposibil de restituit în natură, după rămânerea irevocabilă a deciziei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii P.V., E.C. şi pârâta SC A.S.I. Piatra Neamţ.

Prin recursul declarat, reclamanţii au invocat, în esenţă, că în hotărârea atacată, instanţa nu a luat în considerare probele şi susţinerile lor, nefăcând referire la unele aspecte învederate, cum ar fi modul ilicit, fraudulos în care a acţionat pârâta SC A.S.I. Piatra Neamţ prin reprezentantul său legal, pentru că nu a răspuns la notificare de peste 6 ani, că privatizarea societăţii s-a făcut în mod fraudulos, faptul că imobilul trebuia restituit de această societate în natură.

Reclamanţii solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi emiterea unei hotărâri de restituire a întregii suprafeţe de teren, să li se acorde bunuri în echivalent pentru construcţiile preluate abuziv şi demolate de pe teren, păstrarea de către proprietarii terenului a construcţiilor făcute cu rea credinţă, fără a plăti valoarea acestora sau ridicarea construcţiilor pe cheltuiala SC A.S.I.

Prin recursul său, pârâta SC A.S.I. Piatra Neamţ a arătat că hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii, întrucât art. 8 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede că nu intră sub incidenţa acesteia terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării.

Or, cum la data notificării terenul era situat în extravilan, nu există temei legal pentru a fi restituit în natură şi, oricum, societatea este privatizată integral.

Recursurile vor fi respinse ca nefondate pentru următoarele argumente.

Dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin Decizia nr. 6070 din 7 iulie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanţi şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte, prin această decizie a ordonat administrarea probei cu expertiză pentru identificarea terenului, a construcţiilor aflate pe teren şi a părţii din teren rămasă liberă, după care instanţa de trimitere să hotărască asupra posibilităţii restituirii terenului în natură.

Aşa încât, hotărârea recurată va fi analizată doar în limitele deciziei de casare.

Curtea de Apel Bacău, conformându-se indicaţiilor din Decizia de casare, a dispus efectuarea expertizei topometrice pentru identificarea terenului.

Aşa cum a rezultat din concluziile expertizei, instanţa a dispus restituirea în natură a unei părţi din terenul revendicat, respectiv suprafaţa de 212 mp, la a cărei restituire a fost obligată deţinătoarea, Primăria Dumbrava Roşie şi suprafaţa de 4350 mp, cu privire la care SC A.S. SA a fost obligată să o restituie.

Pentru restul suprafeţei de până la 2 ha, care nu poate fi restituită în natură, instanţa a dispus trimiterea notificării la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea stabilirii de despăgubiri, soluţie perfect legală.

Rezultă în mod evident că instanţa s-a conformat celor dispuse prin Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţând o soluţie legală.

Criticile exprimate prin cele două recursuri neputând fi primite, deoarece sunt nefondate, recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de E.C., P.V. şi de SC A.S.I. Piatra Neamţ împotriva deciziei nr. 19/2007 din 12 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7298/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs