ICCJ. Decizia nr. 7329/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7329
Dosar nr. 2634/114/200.
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 25 august 2006 C.G.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligat la plata sumei de 350.000 RON, reprezentând daune morale pentru încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, protejate de Constituţie şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Temeiul de drept al cererii, astfel cum a fost precizat în practicaua sentinţei nr. 4838 din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei Buzău, prin care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în raport de această încadrare în drept a solicitării a fost art. 504, art. 506 şi art. 507 C. proc. pen.
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Buzău a fost respinsă excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, fiind respinsă acţiunea ca atare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esenţă că acţiunea penală în raport de care cel în cauză solicită daune morale a fost finalizată la data de 31 martie 1998, data la care Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul reclamantului prin Decizia nr. 622, rămânând definitivă sentinţa penală nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău, de condamnare pentru comiterea infracţiunii de ultraj.
În raport de această dată, s-a considerat că cel în cauză avea deschisă calea unei acţiuni în daune timp de 18 luni, termen care cu evidenţă a fost depăşit de data înregistrării cererii.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 190 din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-a avut în vedere că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 506 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recursul de faţă, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, susţinând că instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, pentru că în cauză nu s-a pronunţat nici o decizie în raport de care să poată fi aplicat art. 506 alin. (2) C. proc. pen.
Arată că la termenul din 15 decembrie 2004 şi-a precizat acţiunea, în sensul că se întemeiază pe prevederile art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi art. 6 paragraful 3 lit. c) şi art. din Convenţie, care se referă la dreptul la apărare şi dreptul de a obţine audierea martorilor apărării, în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.
Recursul astfel cum a fost formulat nu este de primit.
În primul rând, se constată că singura modificare făcută în condiţiile legii a acţiunii este cea din 19 octombrie 2006, la primul termen de judecată la care cel în cauză a invocat excepţia lipsei competenţei de soluţionare a cauzei de către Judecătoria Buzău, în raport de obiectul cererii, precizat explicit ca fiind daune morale ca urmare a unor erori judiciare, conform art. 504, art. 507 C. proc. pen. şi art. 2 lit. h) C. proc. civ.
Prin urmare, acesta este obiectul investirii instanţei, în raport de care pricina a fost judecată în fond de tribunal şi nu de judecătorie.
Raţiunea art. 504 C. proc. pen. este aceea de a materializa principiul constituţional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale şi de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât şi prin nelegala privare sau restrângere de libertate în cursul procesului penal.
În speţă, se solicită daune pentru încălcarea dreptului de apărare prin reaudierea a 2 martori, invocându-se în acest sens prevederile art. 6 din Convenţie. În această situaţie, în care se face referire la un proces penal, cu ocazia căruia i-au fost nesocotite anumite drepturi, şi în raport de temeiul juridic al cererii, rezultă că instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 506 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Este exact că în speţă nu există o hotărâre de achitare, această ultimă decizie, indiferent de faptul că prin ea se confirmă hotărârea de condamnare, este de natură a determina posibilitatea solicitării unor eventuale dezdăunări şi cum acţiunea a fost promovată după expirare termenului menţionat, rezultă că în mod corect şi în condiţiile legii a fost admisă excepţia de tardivitate.
Aşa fiind, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva deciziei nr. 190 din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 73/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7332/2007. Civil → |
|---|
