ICCJ. Decizia nr. 7319/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7319
Dosar nr. 3775/1/200.
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 383F din 26 mai 2003, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanţii G.J., G.G. şi G.M., în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Bistriţa, Ş.D., Ş.E., Ş.C. şi Ş.M., împotriva dispoziţiei nr. 772 din 27 noiembrie 2001, emisă de Primarul municipiului Bistriţa.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au solicitat prin notificare restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Bistriţa, compus din case de locuit şi teren în suprafaţă de 393 mp, înscris în C.F. 1869 Bistriţa, nr. top. 1818/10, precum şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1452 mp teren, ocupată de alei carosabile şi pietonale, de blocuri şi spaţii verzi.
Ulterior, la 7 noiembrie 2001, reclamanţii G.G. şi G.M. au arătat că renunţă la drepturile recunoscute de Legea nr. 10/2001, în favoarea celuilalt moştenitor, G.I.
Prin dispoziţia nr. 772 din 27 decembrie 2001, Primarul municipiului Bistriţa a constatat că ½ din imobil a fost preluat de Statul Român prin donaţie, cealaltă cotă de ½ fiind preluată prin aplicarea Decretului nr. 223/1974. În prezent imobilul este ocupat în baza contractului de închiriere de familia Ş.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a constatat că doar suprafaţa de 393 mp teren este liberă, în sensul Legii nr. 10/2001, iar suprafaţa de 1452 mp teren este ocupată de blocuri de locuinţe şi amenajările aferente.
Prin art. 3 al dispoziţiei, primarul a respins cererea reclamantului G.J. de restituire în natură a imobilului şi acordarea de măsuri reparatorii, motivat de faptul că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate doar pentru ½ din imobil, cotă pentru care nu s-a făcut dovada că donaţia a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Tribunalul a mai reţinut că soluţia dată de primar notificării este legală, câtă vreme cota de ½ din imobil, ce a aparţinut reclamantului şi părinţilor săi, a fost donată Statului Român, iar prin sentinţa civilă nr. 7935 din 23 decembrie 1997, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, s-a respins cererea de anulare a donaţiei.
În ceea ce priveşte cota de ½ din imobil, ce a aparţinut reclamanţilor G.G. şi G.M., care a fost preluată în temeiul Decretului nr. 223/1974, tribunalul a constatat că cei doi reclamanţi au renunţat la drepturile care li se cuveneau în favoarea fratelui lor, G.I., încheind ulterior dispoziţiei emise de primar, act de donaţie în Germania.
Tribunalul a mai reţinut că această cotă din imobil nu a fost preluată abuziv, deoarece, prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se prevede că imobilele care au trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri, nu au fost preluate abuziv.
Chiar dacă s-ar accepta că trecerea a fost abuzivă, tribunalul a constatat restituirea în natură nu este posibilă, deoarece nu s-a realizat condiţia impusă de art. 12 din Legea nr. 10/2001, respectiv să se fi rambursat despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflaţie.
în privinţa suprafeţei de 1452 mp teren, tribunalul a reţinut că, pentru cota de ½ din teren, actul de donaţie, neanulat în instanţă îşi păstrează efectele, iar cealaltă cotă de ½ din teren a trecut în proprietatea statului în baza art. 13 din Legea nr. 59/1974, situaţie în care persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Cum unitatea deţinătoare a respins cererea de restituire în natură şi prin echivalent, reclamantul trebuia să dovedească valoarea despăgubirilor printr-o expertiză efectuată pe cheltuiala sa.
Prin Decizia civilă nr. 1A din 3 ianuarie 2006, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul declarat de reclamanţii G.G. şi G.M. împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte contestaţia, a anulat art. 2 al dispoziţiei şi a dispus restituirea în natură a cotei de ½ din terenul în suprafaţă de 395 mp şi construcţia edificată pe acesta, parcela cu nr. top. nou 1818/10/1 din raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de ing. exp. P.I. şi a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ parte din terenul ocupat de 1450 mp, parcela cu nr. top. nou 1818/10/2 din acelaşi raport de expertiză, la valoarea de 150 Euro/mp.
A obligat reclamanţii la restituirea despăgubirii de 19.950 lei, actualizată.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins ca nefondat apelul reclamantului G.J.
Instanţa de apel a reţinut că proprietarii tabulari ai imobilului solicitat au fost reclamanţii G.G. şi G.M. pentru cota de ½ din imobil, G.I. jr. pentru cota de ¼ din imobil şi părinţii celor doi reclamanţi, G.I. şi G.M., pentru cota de ¼ din imobil.
Cota de ½ din imobil, ce a aparţinut reclamantului G.I. jr. şi părinţilor săi, G.I. şi G.M., a fost preluată de Statul Român cu titlu de donaţie, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind înscris în C.F.
Oferta de donaţie făcută de cei trei proprietari a fost acceptată prin Decizia nr. 259 din 31 iulie 1973 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al judeţului Bistriţa Năsăud.
Contractul de donaţie a fost încheiat în forma autentică cerută pentru valabilitatea sa de art. 813 C. civ., pentru că actul administrativ de acceptare a ofertei de donaţie este un act autentic, fiind emis de organul administrativ competent, în limitele competenţelor sale, cu respectarea formei prevăzută de lege pentru acel act administrativ. Prin urmare, este necesară o hotărâre judecătorească de desfiinţare a contractului de donaţie.
În privinţa cotei de ½ parte din imobil, preluată cu plata de despăgubiri de la reclamanţii G.G. şi G.M., instanţa de apel a reţinut că preluarea a fost abuzivă, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, iar Normele metodologice de aplicare a legii nu pot adăuga la legea pe care o explicitează.
Reclamanţii G.G. şi G.M. nu au înţeles să renunţe la măsurile reparatorii, ci, dimpotrivă, au dorit să dispună de aceste drepturi în favoarea reclamantului G.J. jr.
Primarul este obligat să soluţioneze notificarea, pentru că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, existenţa dreptului nu este afectată de lipsa dispoziţiei de restituire, ci doar exercitarea dreptului.
Cesiunea drepturilor privind măsurile reparatorii nu este prohibită de lege, însă produce efecte inter partes, chiar dacă s-ar realiza condiţiile de publicitate prevăzute de art. 1393 C. civ., respectiv notificarea cesiunii.
Dacă s-ar aprecia că este vorba despre o înstrăinare sub condiţie suspensivă, înstrăinarea se consolidează sau se desfiinţează retroactiv, după caz, în funcţie de soluţia dată notificării.
Raportat la aceste considerente, instanţa de apel a stabilit măsurile reparatorii în favoarea reclamanţilor de la care a fost preluat imobilul şi nu în favoarea reclamantului căruia aceştia au înţeles să înstrăineze dreptul cu titlu gratuit.
În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii, s-a constatat că este posibilă restituirea în natură, pentru că imobilul nu a fost înstrăinat chiriaşilor, pentru terenul ocupat de blocuri urmând să fie stabilite măsuri reparatorii prin echivalent, ţinându-se seama de valoarea de 150 Euro/mp, stabilită prin raportul de expertiză, cu obligarea reclamanţilor la restituirea despăgubirilor încasate, actualizate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii G.J., G.G. şi G.M., precum şi pârâţii Primarul municipiului Bistriţa, Ş.D. şi Ş.E.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au arătat, în esenţă, că Decizia este parţial nelegală, sub aspectul respingerii cererii de restituire a cotei de ½ din imobil, preluată de stat prin act de donaţie şi obligării reclamanţilor G.G. şi G.M. la restituirea despăgubirii, reactualizate.
Astfel, preluarea imobilului de către stat prin act de donaţie este o preluare abuzivă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, care prevede că donaţiile întocmite în baza Decretului nr. 478/1954 trebuiau făcute în formă autentică.
Au mai arătat recurenţii, că nu au încasat despăgubirile primite prin aplicarea Decretului nr. 223/1974.
Primarul municipiului Bistriţa a invocat, la rândul său, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că reclamanţii G.G. şi G.M. au renunţat la drepturile recunoscute de Legea nr. 10/2001 în favoarea celuilalt moştenitor, ceea ce echivalează cu renunţarea la notificare şi donarea drepturilor imobiliare. Donaţia, însă, nu a fost încheiată în formă autentică înainte de emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării.
Pârâţii Ş.D. şi Ş.E. au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi au arătat că instanţa a făcut o gravă eroare când a constatat că Ş.D. a decedat.
Au mai arătat că instanţa de apel a interpretat în mod greşit declaraţia de renunţare dată de G.G. şi G.M., care echivalează cu renunţarea la notificare.
Declaraţia de renunţare la drepturile cuvenite în baza Legii nr. 10/2001 a fost făcută într-o formă care produce efecte juridice, voinţa reclamanţilor fiind transmisă unităţii deţinătoare pe aceeaşi cale ca notificarea.
Transmiterea drepturilor către G.J. nu poate produce, însă, efecte juridice, pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru încheierea actului de donaţie.
Pe cale de consecinţă, reclamanţii G.G. şi G.M. nu au calitate procesuală activă, iar hotărârea este susceptibilă de casare, în sensul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Criticile formulate de pârâţi sunt, în fapt critici comune, care permit încadrarea recursurilor în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Deşi procedura administrativă prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001 nu cunoaşte reglementări de detaliu privind procedura soluţionării notificării, aceasta nu poate fi analizată decât în limitele investirii prin notificare a unităţii deţinătoare sau a entităţii obligate, potrivit legii, să stabilească măsurile reparatorii, cu excepţia cazurilor strict reglementate de lege (când restituirea în natură nu este posibilă sau când persoana îndreptăţită nu poate opta între restituirea în natură şi acordarea de măsuri reparatorii sub formă de echivalent).
Dacă manifestarea dreptului de a beneficia de măsurile reparatorii, concretizat prin transmiterea notificării trebuie să fie explicit şi neechivoc, în aceeaşi măsură, dreptul de a renunţa la măsurile reparatorii stabilite de lege trebuie să fie explicit şi lipsit de echivoc.
În cauză, prin notificările transmise prin executor judecătoresc la 27 iunie 2001 şi la 9 august 2001, reclamanţii G.J., G.G. şi G.M. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Bistriţa, compus din casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 393 mp şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1452 mp, ce nu poate fi restituit în natură.
La data de 8 noiembrie 2001, reclamanţii G.G. şi G.M. au transmis prin executor judecătoresc o "completare la notificarea depusă" prin care au arătat că renunţă "atât la drepturile mele recunoscute de Legea nr. 10/2001 (...) în favoarea celuilalt moştenitor, G.J., întrucât eu nu mai doresc să revendic proprietăţile deţinute în România şi să beneficiez de prevederile Legii nr. 10/2001", iar la data de 4 februarie 2002, G.G. şi G.M. au donat lui G.J., prin act autentic, încheiat la Primăria comunei Nieder Olm-Germania, partea de moştenire şi partea de proprietate asupra imobilului.
Se constată, aşadar, că cererea de renunţare la drepturile izvorâte din Legea nr. 10/2001, deşi este făcută în numele ambilor reclamanţi G.G. şi G.M. foloseşte în conţinutul său persoana I singular şi nu cuprinde nici o menţiune cu privire la faptul că amândoi reclamanţii sunt renunţători. Aceasta în condiţiile în. care, conform menţiunilor de C.F., soţii G.G. şi M. aveau în proprietate codevălmaşă ½ din imobil, iar G.G. este şi moştenitor al părinţilor săi, ce deţineau în coproprietate cu G.J. cealaltă ½ din imobil şi nu există nici o procură prin care unul din soţii G. să fie împuternicit să renunţe la drepturile celuilalt.
În plus, renunţarea exprimată prin cerere nu este o renunţare pur şi simplu, ci este făcută în beneficiul lui G.J., ceea ce înseamnă că reclamanţii G.G. şi M. nu au renunţat fără echivoc la drepturile acordate de Legea nr. 10/2001, ci au înţeles ca beneficiarul drepturilor ce li se cuvin să fie fratele şi, respectiv cumnatul lor.
Toate aceste aspecte duc la concluzia că manifestarea de voinţă a celor doi reclamanţi nu a fost în sensul de renunţare la beneficiile drepturilor ce li se cuvin conform legii speciale, ci de a gratifica pe reclamantul G.J. cu aceste drepturi.
Prin urmare, sub acest aspect, soluţia pronunţată de instanţa de apel este legală.
Eroarea instanţei de apel, constând în faptul că a reţinut decesul pârâtului Ş.D. nu este de natură a schimba soluţia, cu atât mai mult cu cât Decizia a fost pronunţată în contradictoriu şi cu acest pârât.
Fondate sunt, în schimb, criticile formulate de reclamanţi, care permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la greşita respingere a cererii privind restituirea în natură a cotei de ½ din imobil, ce a aparţinut părinţilor reclamanţilor şi reclamantului G.J.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. republicată după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, sunt imobile preluate abuziv şi imobilele donate statului în baza Decretului nr. 410/1948, a Decretului nr. 478/1954, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În cauză, G.J., G.M. şi G.I. jr. au făcut ofertă de donaţie a cotei părţi din imobil asupra căreia erau proprietari, declaraţia fiind autentificată la fostul notariat de Stat judeţean Bistriţa Năsăud sub nr. 582 din 30 martie 1973.
Oferta de donaţie a fost, însă, acceptată prin Decizia nr. 259 din 31 iulie 1973 al Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Bistriţa Năsăud.
Se constată aşadar, că donaţia nu a fost încheiată în formă autentică, prevăzută de art. 813 C. civ., imobilul fiind donat în baza Decretului 478/1954. În această situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, care prevede că sunt abuziv preluate imobilele donate statului în condiţiile Decretului nr. 478/1954, neîncheiate în formă autentică, iar reţinerea de către instanţa de apel, că era necesară constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă este greşită, deoarece această condiţie este stabilită doar în cazul imobilelor donate în condiţiile prevăzute de art. 813 C. civ.
De asemenea, greşită este şi reţinerea că donaţia a fost încheiată în formă autentică, motivat de faptul că Decizia de acceptare a donaţiei reprezintă act autentic raportat la art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 478/1954.
Textul invocat de instanţa de apel reglementează procedura acceptării ofertei de donaţie, specificând doar că donaţiile oferite sfatului popular se acceptă de comitetul executiv al sfatului popular regional, fără a statua cu privire la forma pe care trebuie să o aibă donaţia.
De altfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 478/1954, sub incidenţa acestui act normativ cădeau „donatiunile făcute statului sub orice formă".
Dacă s-ar accepta ideea că este impusă condiţia anulării actului de donaţie şi pentru donaţiile făcute în baza acestui decret, modificările aduse art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu ar avea nici un efect deoarece vechea reglementare impunea condiţia existenţei hotărârii judecătoreşti de anulare a donaţiei, indiferent de temeiul în baza căruia aceasta a fost încheiată, pe când actuala reglementare prevede că sunt preluate abuziv imobilele donate în baza Decretului nr. 478/1954 şi stabileşte condiţia constatării nulităţii numai pentru donaţiile încheiate în forma prevăzută de art. 813 C. civ.
În ceea ce priveşte critica reclamanţilor referitoare la greşita obligare la restituirea despăgubirilor, se constată că nu este întemeiată.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit, iar prin notificarea transmisă în temeiul Legii nr. 10/2001, toţi cei trei reclamanţi au arătat că preluarea în temeiul Decretului nr. 223/1974 s-a făcut cu plata despăgubirilor şi au precizat că se obligă să ramburseze suma primită, actualizată.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul declarat de reclamanţi şi se va casa în parte Decizia recurată, în sensul că se va admite şi apelul declarat de reclamantul G.J.
Pe cale de consecinţă, se va schimba în tot sentinţa atacată, în sensul că se va admite contestaţia formulată de acest reclamant şi, anulându-se art. 3 din dispoziţia nr. 772 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul municipiului Bistriţa se va dispune restituirea în natură către G.J. a cotei din imobil donată statului.
De asemenea, pentru cota de ½ din suprafaţa de 1450 mp, se vor acorda despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Restul dispoziţiilor deciziei vor fi menţinute, iar recursurile declarate de pârâţi vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii G.J., G.G. şi G.M. împotriva deciziei civile nr. 1A din 3 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, pe care o casează în parte.
Admite apelul declarat de reclamantul G.J. şi schimbă în tot sentinţa, în sensul că admite contestaţia formulată de reclamantul G.J. şi anulează art. 3 din dispoziţia nr. 772 din 27 decembrie 2001, emisă de primarul municipiului Bistriţa.
Dispune restituirea în natură către reclamantul G.J. a cotei de ½ din imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 395 mp şi acordă despăgubiri pentru ½ din suprafaţa de 1450 mp.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge recursurile declarate de pârâţii Primarul municipiului Bistriţa Năsăud, Ş.D. şi Ş.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7296/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7347/2007. Civil → |
|---|
