ICCJ. Decizia nr. 7292/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7292
Dosar nr. 1470/100/2007
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 iunie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat Tribunalului Maramureş să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul S.V. a dreptului la liberă circulaţie în Franţa, pe o perioadă de până la 3 ani.
Motivând cererea, reclamanta a susţinut că pârâtul a fost returnat din Franţa la 12 decembrie 2006 în baza acordului de readmisie dintre România şi acest stat, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentinţa nr. 341 din 16 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, că în lipsa unei legislaţii interne compatibile normelor comunitare, cetăţenilor români le pot fi aplicate prevederile Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene, ale Regulamentului Consiliului nr. 1612/1968, ale Directivei 2004/38/CE şi ale Regulamentului 562/2006 al Parlamentului şi Consiliului European.
În speţă, s-a dovedit doar faptul că pârâtul a plecat din ţară, iar readmisia sa s-a făcut în mod ilegal.
Cum admiterea cererii ar duce la încălcarea normelor comunitare, faţă de principiul efectului direct şi a supremaţiei dreptului comunitar, instanţa de fond a respins cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, prin care a solicitat schimbarea sentinţei apelate, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie faţă de pârâtul S.V. pe o perioadă de cel mult 3 ani, invocând în esenţă prevederile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 din 28 noiembrie 2006 şi 901 din 5 decembrie 2006, art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Protocolul nr.4 la convenţie.
A mai arătat că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat.
Măsura expulzării este de natură să facă dovada că pârâtul nu a respectat condiţiile de intrare şi şedere în Franţa.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 231/A/2006 din 19 iunie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
Libera circulaţie a persoanelor în cadrul comunităţii europene a fost definită prin Acordul Unic European, ca una din cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei comune. Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia şi cetăţenii celorlalte state membre.
Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de intrare, şedere, deplasare, muncă, angajare sau remunerare.
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European, opozabilă României, reglementează condiţiile de exercitare a dreptului la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre de către cetăţenii Uniunii Europene, precum şi restrângerea acestui drept pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a analizat apoi prevederile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE şi ale art. 18 din Tratatul Comunităţii Europene, apreciind că norma internă intră în conflict cu norma comunitară.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor de mai sus şi pe fond, admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
Dezvoltând critica de nelegalitate, a susţinut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient şi necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
S-a susţinut că prevederile invocate sunt în deplină concordanţă cu cele prevăzute în art. 25 din Constituţia României, art. 29 din Declaraţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 paragraful 4 din Protocolul Adiţional la Convenţie.
Recursul nu este fondat.
În esenţă, curtea de apel a analizat dispoziţiile legale din dreptul intern comparativ cu normele dreptului comunitar în materie şi a statuat că simpla returnare şi nu expulzare, nu este suficientă prin ea însăşi pentru a se lua măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulaţie, în timp ce recurenta, după arătarea conţinutului unor texte legale, s-a limitat la a susţine că faptul returnării constituie temei suficient pentru luarea măsurii.
Or, pentru corecta aplicare a legii este necesar a se stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în baza acordului de readmisie şi dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau cel comunitar precum şi existenţa unui raport de proporţionalitate între faptele săvârşite şi măsura propusă.
Aceasta pentru că însuşi textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 exclude simplul fapt al returnării ca unic şi suficient temei pentru luarea măsurii folosind sintagma „instanţa poate...".
Neexistând corelaţie între considerentele deciziei atacate şi motivele de recurs, cel din urmă va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 231/A din 19 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 739/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7296/2007. Civil → |
|---|
