ICCJ. Decizia nr. 7466/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 21 iunie 2004 reclamantul G.R. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să stabilească răspunderea civilă delictuală a primilor trei pârâți, atât pentru fapta proprie cât și în calitate de comitent, stabilirea răspunderii civile delictuale a Ministerului Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție pentru neidentificarea autorilor agresiunii a cărui victimă a fost reclamantul în decembrie 1989, stabilirea răspunderii civile delictuale a guvernului României pentru tolerarea agresorilor ce au executat foc asupra reclamantului în decembrie 1989.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că este certă producerea evenimentului vătămător asupra reclamantului în 21 decembrie 1989, în timp ce participa în Piața Universității la manifestațiile împotriva regimului comunist, fiind rănit prin împușcare, internat de urgență cu diagnosticul "plagă împușcată regiunea poplitee stângă cu hemoragie externă".
Reclamantul are calitatea de parte vătămată în dosarul penal al Parchetului Militar București referitor la evenimentele din decembrie 1989, în care se fac investigații cu privire la autorii agresiunii asupra reclamantului, încă neidentificați.
Prin sentința civilă nr. 693 din 27 iunie 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații. A respins acțiunea împotriva Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pe parcursul procesului a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României, iar excepția lipsei calității procesual pasive a celorlalți pârâți a fost unită cu fondul cauzei.
Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații nu pot sta în judecată ca parte pârâtă deoarece nu sunt autori ai faptei prejudiciabile și nici comitent al prepusului care se face vinovat de fapta de vătămare corporală a reclamantului.
Reclamantul a invocat față de acești pârâți o răspundere civilă delictuală pentru faptă proprie, conform art. 998-999 C. civ., coroborat cu art. 35 din Decretul nr. 31/1954. Se invocă principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, faptă săvârșită de organele persoanei juridice, cu prilejul exercitării funcției lor și în limitele puterii care le-au fost conferite.
Or reclamantul nu a indicat organele de conducere ale acestor trei persoane juridice, nu a indicat persoanele fizice cu atribuții de conducere, nu a indicat ce atribuții ale funcției de conducere exercitau aceste persoane și modalitatea exercitării lor în limitele conferite de statutele de organizare și actele administrative interne ale persoanelor juridice.
Nu poate fi reținută nici răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, tocmai pentru că nu s-a dovedit calitatea de comitent, respectiv de prepus. Victima este ținută să dovedească existența raportului de prepușenie, pe de o parte, dar și săvârșirea faptei ilicite și prejudiciabile de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de comitent.
Reclamantul nu a fost în măsură să indice concret acea persoană care ar fi avut calitatea de prepus a unuia dintre cei trei pârâți sau a câte unui prepus al fiecăruia din cei trei pârâți care au săvârșit fapta în limitele funcției încredințate de acești pârâți și cu respectarea instrucțiunilor și ordinului dat de comitenți.
Neindicarea autorului faptei, justificată pe o imposibilitate de a o indica ca urmare a neidentificării ei în procesul penal, nu justifică acțiunea civilă a reclamantului îndreptată împotriva unei persoane juridice pentru care singura justificare a calității pasive este aceea de a fi singurele entități juridice care aveau personal înarmat și care acționau pe baza unui ordin de păstrare a ordinii publice în decembrie 1989.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 108 A din data de 13 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VII- a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că, într-o cerere, calității procesuale pasive trebuie să-i corespundă aptitudinea pârâtului de a fi tras la răspundere în raportul juridic în vederea ocrotirii dreptului pretins a fi încălcat. Această calitate procesuală se determină în raport de obiectul dedus judecății.
Reclamantul a indicat generic și impersonal persoanele ce au calitatea de pârâți, ori nu se pot determina titularii obligației de reparare a dreptului încălcat decât prin individualizarea lor.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice este angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcțiilor ce le revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
în mod corect a stabilit instanța de fond că lipsa indicării elementelor concrete: organe de conducere, atribuții, persoane fizice cu atribuții de conducere etc, duce la lipsa calității procesuale pasive întrucât pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane juridice victima prejudiciului trebuie să facă proba elementelor răspunderii pornind de la fapta organelor persoanei juridice.
Nu este suficient a se indica denumirea persoanei juridice ci și a organelor sale, a persoanelor cu funcție de conducere, întrucât răspunderea civilă delictuală nu poate fi angajată impersonal sau global.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri critica, motivată în drept pe dispozițiile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanța de fond și instanța de apel au reținut că este certă producerea evenimentului vătămător ce a condus la rănirea reclamantului dar în mod greșit au respins acțiunea pe considerentul că în cauză nu sunt indicați autorii faptelor și raportul de prepușenie dintre aceștia și cei cinci intimați.
Instanțele au aplicat greșit legea, respectiv art. 1000 alin. (3) C. civ., coroborat cu art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 deoarece comitenții răspund pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor iar faptele ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor.
Simpla neindicare a persoanelor fizice, prepuși ai comitenților, nu duce la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M.Ap.N., M.I.R.A. și S.R.I.
Prin întâmpinările depuse de intimații Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații s-a solicitat respingerea recursului, hotărârile anterioare fiind legale și temeinice.
Recursul este întemeiat.
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, fundamentul raportului juridic dedus judecății, 1-a constituit împușcarea reclamantului în Piața Universității în data de 21 decembrie 1989, aspect probat cu actele medicale depuse la dosar.
A impune reclamantului, pentru a se reține calitatea procesuală pasivă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații, să arate care sunt organele acestora, respectiv persoanele cu funcții de conducere, este excesiv.
Este de notorietate, astfel încât nu mai trebuia dovedit de către reclamant, faptul că în evenimentele din decembrie 1989 au fost implicate armata, miliția și securitatea, organe ale statului care aveau personal înarmat.
Conform art. 1000 alin. (3) C. civ., comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat. Motivul acestei responsabilități fiind o greșeală ce legea prezumă că e proprie comitentului, acesta poate fi acționat direct de cei care au suferit o pagubă prin fapta prepusului lor, fără să fie chemați în judecată și prepușii.
Stabilirea raportului de prepușenie este o chestiune de fapt care urmează să fie stabilită de instanță, pe baza probelor administrate. Ceea ce interesează este determinarea persoanei fizice sau juridice în interesul căreia se desfășoară activitatea și care, la momentul săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, avea autoritatea de a da instrucțiuni și directive prepusului, de a-i supraveghea, îndruma și controla activitatea desfășurată în îndeplinirea însărcinării încredințate.
Specific speței este faptul că, nici până la data pronunțării în recurs, nu s-a stabilit de către organele competente, căror structuri ale statului au aparținut cei care au tras în persoanele aflate în Piața Universității în data de 21 decembrie 1989. Notorietatea anterior menționată, face ca indicarea în calitate de pârâți a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații să fie suficientă pentru a se putea cerceta fondul cauzei. în măsura în care vreunul dintre acești pârâți va invoca faptul că niciun prepus al său nu a tras în Piața Universității în 21 decembrie 1989, va trebui să administreze dovezi în acest sens, sarcina probei revenindu-le conform art. 1169 C. civ.
Dacă vor fi probate toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale și nu se va proba cu certitudine care este persoana care 1-a rănit pe reclamant, cei trei pârâți vor fi obligați în solidar, urmând ca apoi să întreprindă demersurile necesare pentru identificarea celui vinovat de producerea pagubei, pentru a se putea regresa împotriva lui.
Față de cele ce preced, instanțele de fond au interpretat eronat prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ., astfel încât sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
întrucât instanțele au pronunțat soluția în temeiul unei excepții procesuale, fără să se intre în cercetarea fondului, ca efect al admiterii recursului, în condițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea atacată a fost casată.
în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a fost admis apelul exercitat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 693 din 27 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și, în urma desființării sentinței, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal pentru administrarea de dovezi din care să rezulte prejudiciul suferit de reclamant.
Prin motivele de apel au fost formulate critici numai împotriva sentinței nu și a încheierii prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernului României. Drept urmare, ca o consecință a limitelor devoluțiunii, sub acest aspect soluția dată de prima instanță a rămas irevocabilă. De altfel, faptul că reclamantul intenționează să obțină pronunțarea unei hotărâri numai în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Serviciul Român de Informații rezultă și din precizarea motivelor de recurs de la fila 75 din dosarul de recurs. în consecință, rejudecarea în fond după casare se va face numai în contradictoriu cu Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerului Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații.
în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., onorariul avocatului care a acordat asistență judiciară recurentului a fost majorat la 200 lei, astfel că, în temeiul art. 69 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, Ministerul Justiției a fost obligat la plata onorariului din fondul special constituit în acest scop.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7390/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7266/2007. Civil → |
|---|
