ICCJ. Decizia nr. 7381/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7381
Dosar nr. 11058/54/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2004, reclamanta H.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului Caracal şi Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.F.P. Olt, anularea dispoziţiei nr. 3886 din 16 aprilie 2004 emisă de pârâta Primăria municipiului Caracal şi emiterea unei alte dispoziţii prin care să i se acorde măsuri reparatorii, în cuantum de 27.000 Euro pentru imobilul din Caracal, judeţul Olt.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în sumă de 27.000 Euro corespunzătoare valorii bunului menţionat, proprietatea autoarei sale, C.E., din al cărei patrimoniu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
În urma analizării documentaţiei anexată notificării comunicate pârâtei, Primăria municipiului Caracal, prin dispoziţia contestată, i-a acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominale cu o valoare echivalentă în sumă de 301.552.000 lei.
Reclamanta a apreciat că suma stabilită prin dispoziţie contestată este inferioară valorii reale a bunului, determinată la suma de 837.000.000 lei prin raportul de evaluare întocmit de expert N.G.
Prin sentinţa civilă nr. 524 din 26 octombrie 2004, Tribunalul Olt a respins contestaţia ca neîntemeiată, întrucât dispoziţia a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 10 lit. a) şi b) din HG nr. 498/2003 privind modalitatea de evaluare a bunurilor imobile ce nu pot fi restituite în natură.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin Decizia civilă nr. 1610 din 20 iunie 2005 a Curţii de Apel Craiova, instanţă care, în urma rejudecării cauzei, a admis contestaţia reclamantei şi a anulat dispoziţia atacată. A majorat cuantumul despăgubirilor acordate de reclamantă la suma de 986.730.0900 lei, acordate, reţinând că în mod greşit prima instanţă nu a luat în considerare raportul de expertiză tehnică depus la dosarul cauzei, care a concluzionat că valoarea bunului solicitat este indicată de reclamantă, ca şi îndeplinirea cerinţelor art. 10 alin. (6) şi (79, ca şi a celor prevăzute de art. 31 şi art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, a căror aplicare a fost făcută în cauză.
Recursul declarat de pârâte împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin Decizia nr. 3926 din 14 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia curţii de apel fiind casată iar pricina trimisă spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că în mod greşit instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe concluziile unui raport de expertiză extrajudiciară, contrar prevederilor art. 31 din HG nr. 498/2003, potrivit cărora, în scopul stabilirii valorii reale a bunului, era necesar să se dispună efectuarea unei lucrări de specialitate în cauză, îndrumare cu care s-a dispus casarea hotărârii curţii de apel.
În rejudecare, curtea de apel a dispus administrarea probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea construcţiei şi terenului aferent, lucrări care au concluzionat în sensul că valoarea bunurilor solicitate de reclamantă este în cuantum de 186.115,05 lei, sumă în limita căreia a fost anulată dispoziţia primăriei şi majorate despăgubirile acordate reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pentru Ministerul Finanţelor Publice, pârâta D.G.F.P. Olt, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 30 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât instanţa a procedat la majorarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, deşi potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată „valoarea construcţiilor expropriate şi demolate, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, valoare care, în speţă, trebuia stabilită la data de 16 iunie 2004, data soluţionării notificării şi nu la momentul judecării cauzei.
Cât priveşte criticile încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a învederat că dispoziţia instanţei privind cuantificarea despăgubirilor acordate reclamantei este lipsită de eficienţă juridică, în raport de prevederile Legii nr. 247/2005, care stabileşte o procedură specială de stabilire şi acordare a despăgubirilor finală ce nu a fost urmată în cauză.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele :
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri judecătoreşti se poate cere când aceasta „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Teza I a textului legal citat, invocată ca motiv de recurs vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti şi nu situaţia învederată în dezvoltarea criticilor încadrate în acest motiv care, de fapt, privesc greşita interpretare sau aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu referire la criticile încadrate în motivul de recurs indicat, se constată că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată (în actuala numerotare), „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz dispoziţie motivată… să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv…".
Dispoziţiile actului administrativ menţionat atât în ipoteza evocată, cât şi aceea a respingerii notificării, pot fi supuse, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din lege, controlului de legalitate şi temeinicie la instanţa de judecată, etapă ce face parte integrantă din procedura de restituire reglementată de legea de reparaţie.
Odată declanşată faza judiciară a procedurii, actul emis de entitatea administrativă nu are regimul juridic reglementat de art. 25 alin. (4) din lege, urmând a dobândi caracterul prevăzut de aceste dispoziţii legale, la momentul finalizării procedurii judiciare.
Mai mult, în speţă, actul emis de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, dat fiind modalitatea de soluţionare a cererii reclamantei, care a fost respinsă ca inadmisibilă, nici nu poate întruni cerinţele prevăzute de textul legal evocat.
Procedând la reanalizarea, în cadrul etapei judiciare, atât a îndreptăţirii reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea de reparaţie, cât şi a categoriei de măsuri reparatorii cuvenite, instanţele de judecată, în acord cu prevederile legii speciale, dar şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 din Constituţia României, au procedat şi la evaluarea despăgubirilor cuvenite, atribuţie ce ţine de sfera lor de competenţă.
Prin urmare, evaluarea despăgubirilor în această etapă a procedurii este nu numai admisibilă, dar se şi impune în scopul soluţionării legale şi temeinicie a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului judiciar, etapă finală a procedurii reglementată de cap. III din Legea nr. 10/2001, să nu poată fi stabilite dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora, cu motivarea că această abilitare o are exclusiv comisia prevăzută de pct. 16 din Legea nr. 247/2005, cap. VII, interpretare ce contravine prevederilor legale sus evocate şi care, pe cale de consecinţă, nu poate fi primită.
Sintagma „la data soluţionării notificării", ca moment procedural, odată cu declanşarea etapei judiciare, nu are semnificaţia, astfel cum eronat susţine recurenta, a datei emiterii deciziei/dispoziţiei prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, ci aceea a soluţionării definitive şi irevocabile a căii de atac exercitate împotriva acesteia.
Constatând, atât legala îndreptăţire a reclamantei la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, cât şi a categoriei acestora, legal stabilite în conformitate cu cerinţele art. 11 alin. (5) şi (6) cu referire la art. 10 pct. 8, 9 din Legea nr. 10/2001, urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEG.
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Olt împotriva deciziei nr. 54 din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7380/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7351/2007. Civil → |
|---|
