ICCJ. Decizia nr. 7374/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7374
Dosar nr. 3961/95/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8 din 11 ianuarie 2007 Tribunalul Gorj a respins cererea reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâtul B.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a constatat că pârâtul a fost returnat din Spania la 3 noiembrie 2006, în baza acordului încheiat între România şi Spania. Cererea reclamantei se încadrează în prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, însă, în acţiune, reclamanta nu a arătat care este motivul pentru care pârâtul a fost returnat din Spania.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 6/1 din Legea nr. 248/2005, modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006, cartea de identitate valabilă constituie documentul de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene şi că Directiva 38/CE din 29 aprilie 2004, în art. 27 alin. (1), prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, dar că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, pârâtul, ca cetăţean al Uniunii beneficiază de aceste drepturi, iar dispoziţiile legislaţiei Uniunii cu privire la libera circulaţie prevalează celor din legea naţională.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 284 din 15 martie 2007, a admis apelul Direcţiei Generale de Paşapoarte din Ministerul administraţiei şi internelor împotriva sentinţei nr. 8 din 11 ianuarie 2007 a Tribunalului Gorj pe care a schimbat-o în sensul că a admis acţiunea şi a dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie a intimatului B.A. pe teritoriul Spaniei pe o perioadă de un an de la data returnării.
Pentru a hotărî astfel curtea de apel a reţinut că dreptul la libera circulaţie este un drept fundamental prevăzut de art. 25 din Constituţie însă condiţiile exercitării acestuia se stabilesc prin lege, nefiind un drept absolut.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 248/2005 fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi orice persoană care nu mai îndeplineşte cerinţele de şedere aplicabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante, situaţie în care s-a aflat pârâtul B.A., aşa cum rezultă din declaraţia dată la poliţia de frontieră.
Până la data aderării României la Uniunea Europeană, în temeiul art. 52 din Legea nr. 248/2005, măsura restrângerii dreptului de liberă circulaţie în străinătate, în condiţiile art. 40, se referă la teritoriile tuturor statelor. per a contrario, după 1 ianuarie 2007, dată de la care România a aderat la Uniunea Europeană, măsura restrângerii exerciţiului de liberă circulaţie urmează a fi dispusă în condiţiile art. 39 din Legea nr. 248/2003 numai pe teritoriul statului de unde a fost returnat, prevederile art. 52 din aceeaşi lege, care au avut un caracter tranzitoriu nemaifiind aplicabilă.
Pentru aceste considerente curtea a limitat pârâtului dreptul la libera circulaţie numai pe teritoriul Spaniei pe durata de un an.
Împotriva deciziei a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, susţinând că din interpretarea art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005, rezultă că hotărârea prin care s-a dispus restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie în străinătate fiind executorie, calculul perioadei stabilită de instanţă se face de la data pronunţării şi nu de la data returnării.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prioritatea şi superioritatea dreptului comunitar invocată din oficiu în baza rolului activ, circumscris obiectului cauzei, determinat de părţi, care are iniţiativa litigiului, impun casarea deciziei în integralitate şi respingerea acţiunii Direcţiei Generale de Paşapoarte.
Integrarea României în Uniunea Europeană şi dobândirea de către cetăţenii români a cetăţeniei europene reclamă aplicarea legislaţiei comunitare, care consacră şi protejează dreptul la libera circulaţie, limitarea acestui drept operând în cazuri excepţionale motivate printr-un interes naţional de ordine publică, siguranţă şi sănătate publică. Legea nr. 248/2005, care restricţionează dreptul de liberă circulaţie pentru simpla returnare a cetăţeanului fără ca această măsură să fie motivată printr-una din situaţiile vizate de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, vine în contradicţie cu legislaţia comunitară şi justifică aplicarea cu prioritate a acesteia.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul Comunităţii Europene, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi şi obligaţii, iar faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul Uniunii Europene statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speţă, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Spania pentru şedere ilegală, fără să fi fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie a intimatului-pârât doar pe motiv de şedere ilegală în Spania, ar fi încălcat principiul proporţionalităţii.
Întrucât măsura restrângerii libertăţii de circulaţie nu mai operează, examinarea motivului de recurs privind data de la care măsura poate opera rămâne fără relevanţă.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova urmează a fi admis.
Faţă de această situaţie, examinarea celui de al doilea motiv de recurs apare ca fiind de prisos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei nr. 284 din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi păstrează sentinţa civilă nr. 8 din 11 ianuarie 2007 a Tribunalului Gorj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7534/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7380/2007. Civil → |
|---|
