ICCJ. Decizia nr. 7322/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7322
Dosar nr. 12049/3/200.
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la 6 mai 2005 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, SC S.D. SRL a solicitat în contradictoriu cu primarul general al Municipiului Bucureşti, G.E., SC R.I. SRL şi SC RCR P.C.S. SRL şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei de restituire nr. 1605 emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti la data de 8 octombrie 2003 cu privire la terenul situat în Bucureşti, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1289 din 14 iulie 2004 de Biroul Notarului Public M.R., încheiat între G.E. şi SC R.I. SRL, având ca obiect vânzarea terenului în suprafaţă de 1080 mp din Bucureşti, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1232 din 7 iulie 2004 la acelaşi Birou notarial, contractul fiind încheiat între G.E. şi SC P.C.S. SRL, având ca obiect înstrăinarea terenului în suprafaţă de 500 mp situat în Bucureşti, precum şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1231 din 17 iulie 2004 la acelaşi Birou notarial, contractul fiind încheiat între G.E. şi SC F & F C.I. şi având ca obiect terenul în suprafaţă de 599,98 mp din Bucureşti.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului în litigiu, ca urmare a contractelor autentice nr. 2059 şi 2060 din 9 mai 2000 încheiate la Biroul Notarilor Publici M.G. şi J.A.
Acelaşi teren, ce se suprapune peste terenul reclamantei, a fost restituit de Primărie pârâtei G.E., deşi la acea dată nu se afla în patrimoniul Primăriei, fiind înregistrat ca atare pentru opozabilitate în cartea funciară încă din anul 2002. Pentru că Primăria a dispus ilegal de o parte din terenul proprietatea reclamantei s-a solicitat constatarea nulităţii dispoziţiei de restituire şi, ca efect al acesteia, constatarea nulităţii absolute a contractelor subsecvente, pentru lipsa obiectului.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 şi urm. din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Normele de aplicare a legii, art. 948, art. 962 şi art. 966 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1410 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, dispunându-se respingerea acţiunii principale, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, dispunându-se şi disjungerea cererii principale de cea reconvenţională formulată de SC R.I. SRL, urmând ca aceasta să se judece separat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esenţă că anularea dispoziţiei emisă de Primărie se poate cere numai în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi numai de către persoana îndreptăţită la restituire conform art. 26 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001. Şi cum reclamanta nu are această calitate, a fost respinsă acţiunea, în aceste condiţii, cu toate capetele de cerere redate mai sus.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 63 A din 30 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care a fost desfiinţată hotărârea primei instanţe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
S-a avut în vedere în esenţă că dispoziţia de restituire emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001 nu poate fi contestată numai după procedura instituită după acest act normativ.
Dimpotrivă, reclamanta justificând un interes şi un drept propriu poate contesta actul dedus judecăţii în procedura dreptului comun, în raport de prevederile legale invocate. Şi, pentru că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererilor şi susţinerilor întemeiate pe dreptul comun, în raport de obiectul cererii, ce viza constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei de restituire şi a contractelor de vânzare-cumpărare, pe considerentul că la data restituirii bunul nu se afla în patrimoniul unităţii emitente, s-a decis că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. s-a dispus desfiinţarea acestei hotărâri şi rejudecarea cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC R.I. SRL în condiţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului şi menţinerii astfel a hotărârii primei instanţe, care este legală şi temeinică.
Se susţine că în mod greşit au fost invocate prevederile art. 297 C. proc. civ., întrucât admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, instanţa nu putea intra în cercetarea fondului. Acest motiv de recurs are în vedere prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine şi că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia, ceea ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în situaţia în care s-a solicitat anularea dispoziţiei de restituire a imobilului şi a actelor subsecvente de înstrăinare, invocându-se prevederile Legii nr. 10/2001 numai pentru eludarea dispoziţiilor legale privitoare la plata taxei de timbru la valoarea obiectului acţiunii.
Se arată în motivarea recursului, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. că hotărârea recurată este întemeiată pe motive străine pricinii, fără a se avea în vedere că acţiunea reclamantei nu vizează compararea titlurilor de proprietate, ci constatarea nulităţii dispoziţiei de restituire, şi pe cale subsecventă, a titlurilor de proprietate, emise succesiv.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 10/2001, precum şi pe prevederile dreptului comun, art. 938, art. 962, art. 966 C. civ., această ultimă încadrare fiind confirmată şi prin motivele de recurs.
Instanţa de fond care s-a pronunţat în cauză, întemeindu-se numai pe prevederile legii speciale invocate, a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.
În apel, această hotărâre a fost modificată, pentru considerentele redate, dispunându-se desfiinţarea sentinţei şi reluarea judecăţii pe fond, întrucât în mod greşit cauza a fost soluţionată pe baza excepţiei fără a se analiza fondul pricinii.
Soluţia este corectă, se constată că hotărârea cuprinde redarea fidelă a stării de fapt, urmată de analiza judicioasă a prevederilor legale aplicabile, astfel că toate susţinerile ce au în vedere situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura sau înţelesul acestuia nu se regăsesc în speţă.
Astfel, s-a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., pentru că în adevăr prima instanţă nu a rezolvat pe fond litigiul, soluţia fiind dată numai prin admiterea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Reluarea judecăţii de către aceeaşi instanţă este singura soluţie aplicabilă, pentru că nu subzistă în cauză condiţiile în care se putea reţine cauza spre rejudecare, conform art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
Cât priveşte celelalte susţineri făcute în recurs, se constată că ele nu sunt întemeiate, astfel că nu sunt de natură a infirma soluţia adoptată în apel.
Este exact că prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, s-a instituit o procedură specială pentru emiterea dispoziţiilor sau deciziilor emise de unităţile deţinătoare ale imobilelor preluate abuziv, precum şi o procedură judiciară specială în care acestea pot fi contestate de persoanele îndreptăţite. Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept şi al competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti de la legea generală, ea este de strictă interpretare, astfel că îşi găseşte aplicaţie numai la ipotezele la care se referă, anume la contestarea deciziei de către persoana îndreptăţită, reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare şi la alte categorii de litigii.
Aceasta nu înlătură posibilitatea ca în alte situaţii, cum este cea din speţă, ca alte persoane, în măsura în care invocă un drept propriu şi justifică un interes să poată contesta Decizia emisă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor.
De altfel, reclamanta a invocat constant în sprijinul acţiunii, anumite prevederi ale codului civil, cadru juridic ce a fost complet nesocotit de prima instanţă.
Aşa fiind, nu se poate reţine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.I. SRL împotriva deciziei 63 A din 30 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7351/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7294/2007. Civil → |
|---|
