ICCJ. Decizia nr. 7682/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7682
Dosar nr. 1667/90/200.
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 2 aprilie 2007 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a chemat în judecată pe pârâtul M.C.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 11 decembrie 2006 pârâtul a fost returnat din Grecia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această tară, ratificat prin HG nr. 635/1994. În temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată de O.U.G nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeaşi lege, până la aderarea României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 404 din 26 aprilie 2007 a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut şi motivat că potrivit art. 14 alin. (2), art. 17 şi art. 18 alin. (1) din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene şi principiului preeminenţei dreptului comunitar în raport cu dreptul naţional nu se poate dispune măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie.
Instanţa de fond a conchis că pârâtul nu a desfăşurat activităţi de natură să compromită imaginea României ori care să încalce legislaţia statului elen. De asemenea, nu a încălcat nici obligaţiile prevăzute de art. 5 lit. a) şi b) din Legea nr. 248/2005, iar potrivit art. 2 alin. (3) din Protocolul Adiţional nr. 4 la CEDO restrângerea dreptului nu este necesară într-o societate democratică.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 262 A din 15 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care a invocat următoarele critici: autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură; acţiunea trebuia admisă pentru că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului M.C.A. la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (l) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Pe cale de consecinţă, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unor prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Libertatea de circulaţie a cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25, alin. (l), teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE aParlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea europeană se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 262 A din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7758/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7736/2007. Civil → |
|---|
