ICCJ. Decizia nr. 7824/2007. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 57 din 23 ianuarie 2007, a respins, ca neîntemeiată excepția tardivității cererii de chemare în judecată și drept consecință, a admis cererea formulată de reclamantul N.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului Odobești în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului parte indiviză din 120 mp teren și casă de locuit, situat în orașul Odobești, pentru considerentele ce urmează.
Pretinsa comunicare făcută de pârâtă nu îndeplinește condițiile legale cerute de Legea nr. 10/2001, astfel că excepția este neîntemeiată.
Terenul în litigiu a fost cumpărat de defunctul N.N. împreună cu fratele său N.S., defunctul având 1 din imobil. Succesorii defunctului sunt reclamantul și N.L. în calitate de fii.
Imobilul în litigiu nu a făcut obiectul donației ce a fost acceptată prin declarația de acceptare autentificată sub nr. 1482 din 12 iulie 1966, donația fiind făcută de unchiul reclamantului N.S. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 20 din 5 februarie 2003 intră sub incidența art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 care, sub sancțiunea nulității, interzice înstrăinarea bunului până la soluționarea procedurilor administrative.
Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 201/A din 15 mai 2007, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința în sensul că a respins cererea ca tardiv formulată.
Prin considerentele hotărârii se arată că dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 a fost comunicată la 30 iulie 2003, conform recipisei nr. 678, împuternicitei reclamantului, S.A.C.
Conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, reclamantul avea obligația să atace actul în termen de 30 de zile, iar introducerea acțiunii la 16 decembrie 2006, după mai bine de 3 ani de la data comunicării, atrage sancțiunea tardivității.
Se mai arată că în apel a fost depusă procura autentificată referitoare la imobilul în litigiu, astfel încât soluția primei instanțe este corectă în raport de probele administrate de apelantă în cursul acelei judecăți.
Decizia a fost atacată cu recurs de reclamant, criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează.
Pârâta, prin borderoul de expediție și recipisa nr.678 nu poate face dovada conținutului corespondenței, pe de o parte, iar pe de altă parte ștampila cu data poștei este ilizibilă, inclusiv pe exemplarul oficial.
De asemenea, corespondența nu are o confirmare de primire care să dovedească că a ajuns la destinație, anterior regulii stabilite de art. 86 alin. (3) C. proc. civ.
Instanța de apel, primind înscrisurile depuse în apel de pârâtă, a încălcat principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărare propria culpă.
Primăria Odobești, prin întâmpinarea formulată solicită respingerea recursului cu motivarea că recurentului i-a fost adus la cunoștință conținutul dispoziției, prin grija mandatarului său.
Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., încadrare dată de instanță conform dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. față de împrejurarea că se invocă încălcarea unor norme de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., reține cele ce succed.
Termenul de 30 de zile în care persoana care este îndreptățită poate ataca dispoziția motivată de respingere a notificării curge conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 de la comunicare.
Comunicarea actului emis în faza administrativă dispusă de legea de reparație trebuie să fie certă și nu dedusă din înscrisuri ce atestă expedierea unei corespondențe către mandatara recurentului.
înscrisurile comunicate au fost expediate în regim de recomandată și, ca atare, dovada comunicării se poate face doar prin dovada de primire.
Osebit de aceasta, deși recipisa de expediere a recomandatei are o rubrică specială, denumită "indicații speciale" nu există vreo mențiune referitoare la conținutul corespondenței.
Instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 86 alin. (3) C. proc. civ., a considerat greșit că dispoziția atacată a fost legal comunicată.
Vătămarea suferită de recurent constă în aceea că fondul pretențiilor sale nu au mai fost analizate, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. decizia instanței de apel a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7871/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7818/2007. Civil → |
|---|
