ICCJ. Decizia nr. 7894/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7894
Dosar nr. 1035/103/2007
Şedinţa publică din 10 decembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin dispoziţia nr. 4171 din 22 decembrie 2006, Primarul municipiului Roman a respins notificarea nr. 139 din 13 noiembrie 2006, prin care reclamanţii L.G., G.L., L.O. şi M.L. au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat loc. Roman, ca fiind tardiv formulată, motivat de faptul că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la 7 februarie 2007, reclamanţii au cerut anularea dispoziţiei, repunerea în termenul de notificare şi înaintarea spre soluţionare, în sensul acordării de măsuri reparatorii, comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Roman.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii persoanei îndreptăţite în accepţiunea Legii nr. 10/2001, defunctul M.L., în calitate de soţie supravieţuitoare şi fii, că acesta a decedat după o îndelungată suferinţă la data de 31 iulie 2002, şi au susţinut că au formulat notificarea în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005 întrucât nu au cunoştinţe juridice iar dreptul de proprietate este imprescriptibil.
Prin sentinţa civilă nr. 1027/C din 13 decembrie 2007, Tribunalul Neamţ a respins cererea.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că termenul de formulare a notificărilor a fost prevăzut prin dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 (6 luni de la intrarea în vigoare a legii) şi a fost prelungit, succesiv până la data de 4 februarie 2002.
Ca atare, instanţa a constatat că notificarea depusă de reclamanţi la data de 13 noiembrie 2006 este formulată cu mult peste termenul legal instituit de legiuitor.
Instanţa a reţinut că spitalizarea autorului lor în perioadele de timp evidenţiate în biletele de externare datate 26 iunie 2002, respectiv 23 aprilie 2002, deşi constituie o situaţie de imposibilitate obiectivă de formulare a notificării, nu justifică repunerea în termen cât timp, ulterior încetării acesteia, persoanele pretins îndreptăţite nu au formulat notificare. în acelaşi sens a opinat instanţa şi cu privire la dovada medicală datată 18 martie 2006, potrivit căreia unul dintre moştenitori a suferit o plagă muşcată care a necesitat îngrijire medicală o zi.
Prin Decizia civilă nr. 77 din 3 aprilie 2008, Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat de reclamanţi pentru aceleaşi considerente reţinute şi de tribunal, cu menţiunea că termenul de notificare este un termen de decădere şi nu un termen de prescripţie şi, ca atare, nu este susceptibil de întrerupere, suspendare ori repunere în termen în condiţiile Decretului nr. 167/1958.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanţii reiterează aspectele de fapt ale cauzei şi susţin că au formulat cerere de acordare de măsuri reparatorii atunci când au „avut posibilitatea fizică" să o facă.
Recurenţii susţin că în raport de prevederile Legii nr. 247/2005 erau îndreptăţiţi să formuleze o astfel de notificare şi că, în raport de prevederile art. 101 C. proc. civ. şi art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 erau îndreptăţiţi să fie repuşi în termenul de notificare, cât timp au dovedit că autorul lor a avut o afecţiune medicală gravă, că după decesul acestuia moştenitorii nu aveau un temei legal pentru a face notificare, temei care s-a ivit odată cu apariţia Legii nr. 247/2005, sens în care citează diverse paragrafe din lucrări de specialitate juridică referitoare la natura acestor termene.
Analizând criticile formulate de reclamanţi, care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, notificarea, act procedural necesar fi efectuat de persoanele îndreptăţite în scopul obţinerii unor măsuri reparatorii instituite pentru anumite categorii de persoane prin legi speciale de reparaţie, a fost prevăzută prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care au intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, act normativ prin care s-a reglementat regimul juridic a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 21 alin. (1) din lege, în forma iniţială, persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii aveau obligaţia să notifice cererea lor entităţii deţinătoare a imobilului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen care a fost prelungit prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
Termenul de notificare, cuprins între data de 14 februarie 2001 şi data de 14 februarie 2002, este un termen de decădere întrucât durata sa este determinată prin lege iar, potrivit art. 21 alin. (5) din lege, nerespectarea sa atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.
Regimul juridic al termenului de decădere este cel prevăzut de dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., dispoziţii prin care se reglementează condiţiile în care persoana care a pierdut un termen impus pentru efectuarea unui act de procedură poate cere repunerea în termen, adică condiţiile în care o persoană poate cere şi obţine efectuarea actului procedural după expirarea termenului legal şi nu cel prevăzut prin dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, cum greşit invocă recurenţii.
În această situaţie, potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. civ., actul de procedură (prevăzut de legiuitor a fi efectuat într-un anumit termen care a fost depăşit dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii) se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării şi în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.
În speţa supusă analizei, reclamanţii au invocat, pe de o parte, că au formulat notificarea datată 13 noiembrie 2006 în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, fără a arăta care dispoziţii ale acestei legi reglementau o astfel de posibilitate şi, eventual, termenul în care se putea formula iar, pe de altă parte au cerut repunerea în termenul de notificare prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, mai sus arătate, termen care a expirat în data de 14 februarie 2002.
Or, prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu a fost prevăzută posibilitatea formulării de notificări pentru acordarea de măsuri reparatorii privind imobilele care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, caz în care invocarea dispoziţiilor acestui act normativ de către reclamanţi în justificarea pretenţiilor este doar una formală şi nu poate fi primită.
Singura normă juridică prin care a fost reglementat termenul pentru depunerea notificărilor a fost prevăzută în art. 22 (fost art. 21) din Legea nr. 10/2001 iar această normă nu a suferit nicio modificare prin dispoziţiile Legii nr. 245/2007.
Referitor la solicitarea de repunere în termenul de notificare prevăzut de dispoziţia legală menţionată, termen care a expirat în data de 14 februarie 2002, instanţele de fond au reţinut în mod corect că împrejurarea invocată, anume starea de boală a autorului lor, existentă pe perioada termenului de notificare, deşi de natură să împiedice formularea notificării, nu justifică repunerea în termen cât timp moştenitorii săi nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., adică în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării cu arătarea motivelor împiedicării.
În acest context al analizei este de observat că reclamanţii au formulat notificare abia la data de 13 noiembrie 2006, adică la circa 4 ani de la decesul autorului lor şi, respectiv, de la data expirării termenului de notificare, şi o cerere de repunere în termen direct în faţa instanţei de judecată la data de 7 februarie 2007, cu mult după încetarea cauzelor pe care le invocă a fi fost de natură să împiedice respectarea termenului legal.
Aşa fiind, cum hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii L.G., G.L., L.O. şi M.L. împotriva deciziei nr. 77 din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7902/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7891/2007. Civil → |
|---|
