ICCJ. Decizia nr. 7891/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7891
Dosar nr. 697/43/2007
Şedinţa publică din 10 decembrie 2008
Constată că prin sentinţa civilă nr. 448 din 27 martie 2007, Tribunalul Mureş a admis acţiunea formulată de reclamantul B.T.S. împotriva Primăriei municipiului Târgu Mureş şi, drept consecinţă a modificat art. 1 din dispoziţia nr. 1382 din 16 decembrie 2003 emisă de Primăria Târgu Mureş prin Primar, în sensul că a admis cererea formulată de reclamant având ca obiect măsuri reparatorii prin echivalent care se vor stabili în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 936/II Târgu Mureş nr. top 3859.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr. 1382 din 16 decembrie 2003 Primăria Municipiului Târgu Mureş a respins cererea petentului având ca obiect stabilirea şi acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent asupra terenului situat în municipiul Târgu Mureş în suprafaţă de 8095 mp, înscris în C.F. nr. 936/II Târgu Mureş, nr. top 3859, întrucât nu a făcut dovada preluării de la antecesori.
S-a reţinut că, potrivit certificatului de moştenitor nr. 108 din 16 septembrie 1989 reclamantul B.T.S. este succesor, prin acceptare tacită, în calitate de nepot de fiu al defunctei B.S. (decedată la 8 noiembrie 1997), iar potrivit extrasului C.F. nr. 936/II Târgu Mureş imobilul înscris în C.F. nr. 936/II Târgu Mureş, A+1 top 3859 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 274/1971.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că terenul este ocupat de blocuri, de garaje particulare, loc de joacă pentru copii, spaţiu verde.
Reţinând calitatea de moştenitor a reclamantului după bunicii B.D. şi B.S., foştii proprietari ai imobilului preluat abuziv de către stat în anul 1971, tribunalul a constatat îndreptăţirea acestuia la măsuri reparatorii prin echivalent, faţă de situaţia juridică a terenului apreciindu-se că nu este posibilă restituirea în natură, sens în care a fost modificat art. 1 din dispoziţia atacată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând restituirea în natură a terenului identificat ca fiind liber prin expertiza efectuată în cauză, respectiv a următoarelor parcele, redate în planul de situaţie aflat în dosar ( fila 106 ): parcela înscrisă în C.F. nr. 936/II, nr. top 3859/1/1/2 în suprafaţă de 1.556 mp (între punctele 1, 2, 18, 17, 13, 12, 12, 1), a se vedea înscrierea de sub B. 21 din C.F. nr. 936/II; parcela înscrisă în C.F. nr. 1000/I, nr. top 3859/1/2/2 (garaje), în suprafaţă de 99 mp (între punctele 2, 14, 13, 17, 18, 2), conform înscrierii de sub B. 14 din C.F. nr. 936/II; parcela înscrisă în C.F. nr. 1000/I, nr. top 3859/1/2/3 (spaţiu verde), în suprafaţă de 355 mp (între punctele 14, 15, 7, 8, 11, 12, 13, 14) – înscrierea de sub B. 14 din C.F. nr. 936/II.
În motivele apelului, reclamantul a invocat prevederile art. 10.4 din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, conform cărora se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcţii uşoare sau demontabile (garaje, chioşcuri şi altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată.
De asemenea, s-a prevalat şi de dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Învestită cu soluţionarea apelului, Curtea a verificat împrejurările de fapt pretinse, respectiv dacă cele trei parcele de teren solicitate spre restituire în natură îndeplinesc cerinţa impusă de prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv aceea de a fi libere.
În acest scop, s-a efectuat o cercetare la faţa locului, conform prevederilor art. 215 C. proc. civ. (filele 50-51), s-a solicitat pârâtei să depună înscrisurile prin care înţelege să dovedească împrejurarea că terenurile revendicate nu pot fi restituite în natură.
Examinând motivele de apel şi probele noi administrate, Curtea de Apel Târgu-Mureş a pronunţat Decizia civilă nr. 21/A din 11 martie 2008 prin care a admis apelul şi a schimbat în parte hotărârea, în sensul că a restituit în natură reclamantului suprafaţa de 99 mp teren (identificată prin raportul de expertiză ca fiind liberă), menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru restul terenului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut caracterul întemeiat al criticilor reclamantului doar în ce priveşte parcela în suprafaţă de 99 mp, delimitată pe planul de situaţie, anexă la expertiza topografică efectuată în primă instanţă, prin punctele 2-14-13-17-18-2. Aceasta întrucât, în urma cercetării efectuate la faţa locului, a reieşit că pe această parcelă sunt amplasate 6 garaje edificate din tablă, pe structură metalică, fără fundaţie de beton. Acelaşi aspect a rezultat şi din cuprinsul autorizaţiilor de construcţie emise de Primăria municipiului Târgu Mureş în favoarea proprietarilor garajelor, precizându-se că sunt demontabile, urmând a fi desfiinţate la prima somare.
Or, Legea nr. 10/2001 prevede, în art. 10 alin. (3), că se restituie în natură, terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii, după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile, situaţie în care se află cele 6 garaje.
Cu privire la celelalte două parcele de teren a rezultat însă, o situaţie de fapt diferită, care nu a justificat restituirea lor în natură, aşa cum s-a pretins prin motivele de apel.
Astfel, din coroborarea concluziilor expertizei topografice administrate în primă instanţă cu constatările cercetării la faţa locului, efectuate în apel, s-a reţinut că parcela delimitată prin punctele 14-15-7-8-11-12-13-14 (contur maro), în suprafaţă de 355 mp, este ocupată de un loc de joacă pentru copii, amenajat ca atare (cu bănci, leagăn, topogan, scară pentru căţărat, mese pentru tenis şi table-şah).
Pe acelaşi teren mai sunt amplasate două cămine de colectare a apelor pluviale şi menajere, care comunică, în subteran, cu alte două cămine situate în partea opusă, pe spaţiul verde dintre blocurile de locuinţe amplasate în imediata vecinătate.
În plus, conform înscrisurilor emise de SC C.A. SA, SC E. SA şi SC E.L. SA, sucursala Mureş, a rezultat că perimetrul în care se încadrează locul de joacă pentru copii este afectat de reţele de apă şi canalizare, de reţele electrice şi de reţele pentru distribuţia energiei termice la ansamblul de blocuri din zonă (filele 18-24 apel).
Toate aceste împrejurări de fapt au condus instanţa la concluzia imposibilităţii restituirii în natură a terenului menţionat, faţă de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, (care stabilesc că pentru suprafeţele afectate amenajărilor de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent).
În ceea ce priveşte parcela delimitată prin punctele 1-2-18-17-18-12-12-1 (contur verde pe planul de situaţie aflat la fila 109 dosar fond), s-a constatat că probele administrate în cauză au atestat împrejurarea că aceasta are o suprafaţă de 486 mp, iar nu de 1556 mp, cum a susţinut reclamantul prin cererea de apel, şi este aferentă imobilului situat în str. S., nr. 15, care constituie în prezent proprietatea unei terţe persoane, B.E., dobândită prin uzucapiune, în baza sentinţei civile nr. 1963 din 10 aprilie 2003 a Judecătoriei Târgu Mureş.
În aceste condiţii, nefiind desfiinţat titlul actualului deţinător legitim al terenului revendicat de reclamant, restituirea acestuia în natură s-a constatat a nu fi posibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În acest sens, s-a susţinut că instanţa de apel trebuia să constate posibilitatea restituirii în natură şi a celorlalte două parcele de teren, înscrise în C.F. nr. 936/II, nr. top 3859/1/1/2, în suprafaţă de 1.556 mp şi respectiv, cea înscrisă în C.F. nr. 1000/I, nr. top 3859/1/2/3, în suprafaţă de 355 mp.
În privinţa posibilităţii restituirii în natură a acestor parcele, instanţa trebuia să observe dispoziţiile art. 10.4 din HG nr. 498/2003 potrivit cărora „norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal, fie construcţii, indiferent de destinaţia acestora, fie construcţii uşoare sau demontabile".
- În ipoteza în care instanţa de apel avea dubii asupra existenţei şi întinderii suprafeţelor libere restituibile în natură, ar fi trebuit să ordone efectuarea unei noi expertize topografice care să delimiteze exact suprafeţele de teren deţinute de antecesorii reclamantului, precum şi suprafaţa de teren liberă. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât şi din expertizele anterioare rezultă că terenul menţionat ca „loc de joacă" are o suprafaţă mai mare decât cea menţionată, de 355 mp.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a arătat că se opune admiterii recursului, Decizia atacată realizând o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în ce priveşte stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent asupra celor două parcele de teren, imposibil de restituit în natură.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
- Deşi invocă nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurentul nu arată în concret, în ce ar consta acele forme procedurale, a căror nerespectare să ducă la lipsirea lor de efecte juridice şi în consecinţă, la aplicabilitatea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Faptul că instanţa de apel nu ar fi ordonat o expertiză pentru a lămuri întinderea suprafeţei de teren amenajată ca loc de joacă (întrucât, potrivit susţinerii recurentului, acest teren nu ar fi doar de 355 mp), nu se subsumează motivului de recurs invocat.
Pe lângă faptul că instanţa nu a avut, potrivit criticii din recurs, dubii în legătură cu întinderea acestui teren (identificat prin raportul de expertiză şi indicat ca atare de reclamantul însuşi prin motivele de apel), o asemenea împrejurare nu echivalează cu ignorarea formelor procedurale.
În realitate, prin critica adusă deciziei, recurentul susţine caracterul nelegal al acesteia din perspectiva unor mijloace de probă care ar fi trebuit administrate deşi lipsea obiectul probaţiunii (în condiţiile în care terenul fusese deja identificat, neexistând cum se susţine, „dubii" asupra amplasamentului sau întinderii acestuia).
- În privinţa modalităţii în care a apreciat asupra imposibilităţii restituirii în natură a celor două parcele de teren [critică încadrabilă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.], instanţa de apel a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 10/2001.
Astfel, faţă de regimul juridic al acestora (loc de joacă pentru copii şi respectiv, proprietatea unei persoane fizice particulare), s-a stabilit corect imposibilitatea restituirii în natură dată pe de o parte, de dispoziţiile art. 10 alin. (2) (pentru terenurile afectate unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent) şi pe de altă parte, de împrejurarea că asupra terenului proprietate particulară a altei persoane, intimatul nu mai are calitatea de unitate deţinătoare, pentru a putea dispune restituirea.
Susţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură şi terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare şi demontabile, este fără fundament, raportat la elementele de fapt rezultate din probele administrate şi reţinute de instanţa fondului.
Imposibilitatea restituirii în natură nu s-a datorat existenţei unor construcţii pe teren, ci faptului că, aşa cum s-a arătat, o parcelă este afectată amenajării de utilitate publică, dată fiind destinaţia prezentă a acesteia, de loc de joacă pentru copii, iar o altă parcelă aparţine unei terţe persoane (neparticipante în actuala procedură judiciară şi care deţine o hotărâre judecătorească, sentinţa nr. 1963 din 10 aprilie 2003 a Judecătoriei Târgu-Mureş, care i-a recunoscut, pe calea uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului), aşa încât intimatul nu mai putea dispune de ea pe calea restituirii în natură.
Potrivit considerentelor expuse, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B.T.S. împotriva deciziei nr. 21/A din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7894/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7831/2007. Civil → |
|---|
