ICCJ. Decizia nr. 7898/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7898
Dosar nr.4596/30/2007
Şedinţa publică din 10 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 2377 din 14 noiembrie 2007, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis, în parte, cererea formulată la data de 11 iunie 2007 de reclamanta Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timişoara şi a obligat pe Primarul municipiului Timişoara, să soluţioneze notificările formulate de reclamantă în dosarele administrative nr. 738/D06X-4053 din 30 iulie 2001 şi, respectiv, nr. 164/DO6XII-4091 din 16 august 2001, prin emiterea unor dispoziţii motivate.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că pârâtul avea, în raport de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, obligaţia de a răspunde notificării formulată de reclamanţi în termen de 60 zile de la data depunerii acesteia sau, după caz, a actelor doveditoare, obligaţie pe care însă acest nu şi-a îndeplinit-o, caz în care se impune admiterea cererii.
Prin Decizia civilă nr. 85 din 25 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul municipiul Timişoara, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timişoara, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâtul susţine că nu a fost dată pasivitatea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 în soluţionarea dosarelor administrative menţionate, caz în care, în mod greşit a fost primită cererea reclamantei.
Pârâtul enunţă mai multe cauze care au dus la întârzierea soluţionării dosarelor, anume lipsa unui răspuns din partea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, necesitatea clarificării juridice a regimului unora din spaţiile situate în imobilele a căror restituire se solicită, declanşarea unor procese referitor la unul dintre acestea şi, respectiv, formularea unor plângeri penale de către reclamanţi împotriva membrilor comisiei.
Analizând criticile formulate de pârât, care se circumscriu numai motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În drept, regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001.
Potrivit acestei legi, persoanele îndreptăţite la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii, prealabil declanşării procedurii judiciare, au obligaţia de a notifica cererea lor, în termenul prevăzut de lege, persoanei juridică deţinătoare a bunului.
Corelativ, legiuitor a instituit în sarcina unităţii deţinătoare a imobilului obligaţia de a răspunde cererii notificate printr-o decizie ori dispoziţie motivată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, legiuitorul instituind termene atât pentru înregistrarea notificării cât şi pentru depunerea actelor doveditoare.
Procedura administrativă prevăzută de art. 22 şi urm. din Legea nr. 10/2001 este obligatorie însă, nefinalizarea acesteia în termenele, condiţiile şi formele impuse prin lege, nu constituie un impediment în declanşarea procedurii judiciare pentru obligarea entităţii deţinătoare să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie asupra notificării.
Cu alte cuvinte, prin împlinirea termenului legal mai sus arătat, unitatea deţinătoare a imobilului este de drept în întârziere cu privire la nesoluţionarea notificării iar partea interesată este îndreptăţită să-i ceară în justiţie îndeplinirea obligaţiei de a face stabilită de legiuitor în sarcina acesteia, anume de a răspunde cererii care i-a fost notificată, favorabil ori nefavorabil.
În speţa supusă analizei, reclamanta a notificat pârâtului pretenţiile sale din data de 27 iulie 2001 şi 10 august 2001, notificări la care nu a primit răspuns până la data sesizării instanţei, 11 iunie 2007, caz în care acesta era de drept în întârziere cu privire la neîndeplinirea obligaţiei de a emite dispoziţie sau, după caz, decizie cu privire la cele două notificări, sub acest aspect nemaifiind necesar administrarea de dovezi cu privire la culpa sa.
Cât timp termenul legal a expirat, pârâtul nu poate justifica întârzierea nici prin invocarea unor chestiuni de fapt de natura celor arătate prin cererea de recurs, chestiuni care, de altminteri, nu justifică o întârziere atât de mare în soluţionarea notificărilor şi, cu atât mai puţin, nu poate solicita a se impune reclamantei aşteptarea finalizării procedurii administrative.
Aşa fiind, cum hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 85 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7903/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7899/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
