ICCJ. Decizia nr. 7906/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7906
Dosar nr.45991//3/2007
Şedinţa publică din 10 decembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la 18 decembrie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a cerut restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie al pârâtului M.C. în Germania pentru o perioadă de cel mult 3 ani, returnat în baza Convenţiei încheiate între Ministerele de Interne ale celor două ţări, invocând incidenţa art. 38 lit. a) şi art. 5 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 265/F din 8 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că măsura solicitată de reclamantă nu poate fi primită, întrucât nu este dată niciuna din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, potrivit cărora restrictionarea libertăţii de şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă doar pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Prima instanţă a reţinut şi că legea internă intră în conflict sub acest aspect cu legislaţia comunitară care, dat fiind principiul supremaţiei dreptului comunitar, se aplică cu precădere.
Prin Decizia civilă nr. 308 din 18 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI - a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
Instanţa de apel a reţinut şi faptul că soluţia se impune şi în raport de situaţia de fapt invocată, faptul că pârâtul ar fi suferit o condamnare la pedeapsa închisorii pentru neplata unei amenzi pe teritoriul acestui stat, anterior situaţie de retrimitere în ţara de origine supusă analizei în prezenta cauză, faptă care nu poate justifica reţinerea uneia din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directivă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta susţine că instanţele au înlăturat în mod eronat aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziţii care impun o singură condiţie pentru restrângerea libertăţii de circulaţie, aceea a returnării persoanei dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat, nefiind relevant motivul pentru care s-a dispus această măsură.
Susţine recurenta că printr-o astfel de reglementare, legiuitorul intern a stabilit că libertatea de circulaţie, drept prevăzut şi de art. 25 din Constituţie, nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea unor reguli, fapt care este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi ale Protocolului adiţional nr. 4 la CEDO, prin care, art. 2, se garantează dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate dar se instituie şi restrângeri ale exerciţiului acestui drept.
De asemenea, recurenta afirmă că limitarea se impunea cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că pârâtul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare în statul german, cetăţenii români având obligaţia de a respecta condiţiile de intrare şi de şedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii precum şi legislaţia acestora.
Totodată, recurenta susţine că aprecierea instanţei de apel referitoare la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE este greşită dat fiind că, în opinia sa, dispoziţiile Legii nr. 248/2005 nu contravin dispoziţiilor Directivei, ele constituind doar cadrul juridic intern pentru libera circulaţie a cetăţenilor români în statele membre ale Uniunii Europene, acest act normativ intern fiind aplicabil atât anterior datei de 1 ianuarie 2007, cât şi ulterior acestei date.
Analizând criticile formulate care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect, că dispoziţiile invocate, ale art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, ca temei al cererii de restrângere a dreptului la libera circulaţie, vin în conflict cu Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
Aceasta, în condiţiile în care, norma internă impune drept singură condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, în timp ce normele Directivei permit restrângerea exerciţiului acestui drept fundamental în situaţii excepţionale, privind motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică [art. 27 alin. (2) din Directivă].
Faptul că pârâtul a fost condamnat, pe teritoriul Germaniei, la o pedeapsă cu închisoarea (pentru neplata unei amenzi), pedeapsă pe care a executat-o, nu constituie în sine, motivul suficient al îngrădirii libertăţii de circulaţie.
Soluţia se impune, în raport de prevederile art. 27 alin. (2) din Directivă, potrivit cărora „condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" (referitoare la restrângerea liberei circulaţii), astfel încât, coroborat şi cu faptul că nu există dovezi că pârâtul ar persista în săvârşirea unor fapte contravenţionale ori penale, rezultă că nu este îndeplinită exigenţa normei comunitare, conform căreia „conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii" [art. 27 alin. (2) teza a II a].
Ca atare, cum prin admiterea acţiunii, aşa cum solicită recurenta, s-ar ajunge la nesocotirea principiului proporţionalităţii în adoptarea măsurii restrictive, în mod just instanţele de fond au dispus respingerea acesteia.
Susţinerea recurentei în sensul aplicării în continuare şi după 1 ianuarie 2007 a dispoziţiilor Legii nr. 248/2005, care impun drept singură condiţie pentru restrângerea libertăţii faptul ca persoana să fi fost returnată în baza unui acord de readmisie, motivată de faptul că acestea nu contravin dispoziţiilor Directivei ci constituie cadrul juridic intern pentru libera circulaţie a cetăţenilor români în statele membre ale Uniunii Europene, de asemenea, nu poate fi primită.
Astfel, la data la care instanţa trebuie să aprecieze asupra măsurii îngrădirii dreptului la libera circulaţie, normele de drept comunitar sunt pe deplin aplicabile iar potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Or, sub acest aspect, instanţa de judecată, ca autoritate a statului cu obligaţii decurgând din aderare, trebuia să interpreteze şi să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi finalităţii directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autorităţile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
Nici împrejurarea că Directiva nu a fost transpusă încă în dreptul intern, nu poate conduce la o altă interpretare întrucât acest fapt ar contraveni jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, potrivit căreia „jurisdicţiile naţionale sunt obligate să se abţină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului urmărit de respectiva directivă" (în acest sens, hotărârea din 4 iulie 2006 a Marii Camere).
Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 308 din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7907/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7903/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
