ICCJ. Decizia nr. 1153/2008. Civil
| Comentarii |
|
La 13 septembrie 2006 reclamanta O.E. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iași a solicitat anularea dispoziției nr. 2292 din 2 august 2006 emisă de pârât, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului ce a fost situat în Iași.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, întrucât actul de partaj voluntar încheiat cu sora sa M.C. în anul 1946, este nul absolut, acesta nereprezentând voința sa reală, fiind obligată să semneze un asemenea act, întrucât regimul comunist nu îi permitea să dețină două locuințe, forțând-o să înstrăineze astfel imobilul în cauză.
La termenul din 25 octombrie 2006, Tribunalul Iași, a dispus conexarea în prezenta cauză a dosarului nr. 14506/2006, în care reclamanta V.M., a contestat aceiași dispoziție motivată de aceleași considerente.
Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 2688 din 29 noiembrie 2006, a respins acțiunea formulată de reclamantele O.E. și V.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iași.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, următoarele:
Din actele de stare civilă aflate la dosar, rezultă că reclamantele sunt fiicele defunctului C.P., care prin actul autentic din 4 septembrie 1937, a dobândit proprietatea asupra imobilului situat în Iași, format din două corpuri de casă și terenul înconjurător.
Autorul reclamantelor a decedat la 28 martie 1939 iar acestea și-au împărțit moștenirea prin actul de partaj voluntar din 27 iulie 1946, imobilul revenind în integralitate sa reclamantei M.V.C.
în speță, imobilul în litigiu a fost preluat de stat de la C.V.M., care la data preluării era proprietarul imobilului, astfel încât reclamanta O.E. nu are calitate de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.
A mai reținut prima instanță, că drept dovadă, că actul de partaj voluntar a reprezentat voința reală a părților stă cererea adevăratului proprietar V.M. care a solicitat restituirea imobilului.
în ceea ce o privește pe pârâta-reclamantă, instanța de fond, a constatat că cererea sa de restituire a fost formulată abia la 6 martie 2003, termenul limită, 14 februarie 2002, fiind depășit.
De altfel, contestația formulată de V.M. a vizat numai respingerea cererii formulate de sora sa O.E., motivat de aceiași pretinsă nulitate a actului de partaj voluntar.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele O.E. și V.M., susținând că respingerea acțiunii s-a axat pe faptul că aceasta nu ar fi îndreptățită la restituirea imobilului, deși la dosarul cauzei există actul de partaj voluntar, din care rezultă că O.E. este proprietara imobilului, iar în ceea ce o privește pe V.M., primarul avea obligația să răspundă notificării în termenul prevăzut de Legea 10/2001.
Apelanta O.E. a mai arătat că a fost invitată la primărie pentru identificarea terenului și completarea dosarului cu acte doveditoare, fiind atenționată că nu este proprietara terenului solicitat.
Au mai pretins apelantele că, datorită salariaților primăriei care nu au comunicat situația existentă apelantei V.M. aceasta nu a putut formula notificarea în termenul prevăzut de lege.
Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 57 din 18 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele O.E. și V.M. împotriva sentinței civile nr. 2688 din 29 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel, a reținut în esență, că singura persoană îndreptățită la măsuri reparatorii era V.(C.)M. proprietara imobilului din momentul preluării acestuia de către Statul Român.
Deși apelanta V.(C.)M. avea vocația conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, la măsurile reparatorii, aceasta nu a respectat procedura specială reglementată de acest act normativ și nu a formulat notificarea în termenul defipt de lege, aspect recunoscut de însăși apelantă în motivarea apelului.
Susținerea apelantelor privind neformularea în termen a notificării de către V.M. ca urmare a faptului că Primăria Municipiului Iași nu ar fi informat-o pe aceasta cu privire la împrejurarea că apelanta O.E. nu ar fi îndreptățită la măsuri reparatorii datorită actului de partaj voluntar a fost înlăturată cu motivarea, că legea a stabilit un termen unic pentru depunerea notificărilor de către toate persoanele care puteau beneficia de măsuri reparatorii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs O.E., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că este singura moștenitoare a defunctului C.P. conform certificatului de moștenitor nr. 9 din 14 martie 2002 și că sora sa V.M., a renunțat expres la moștenirea defunctului C.P.
în aceste condiții de fapt și de drept, nu este cu putință să se rețină că doar V.M. ar fi avut calitatea de persoană îndreptățită, cât timp aceasta este străină de moștenirea tatălui C.P.
Că actul de partaj voluntar este caduc și nu poate produce nici un fel de efecte juridice, singura persoană îndreptățită fiind aceasta.
Recursul este nefondat.
Din actul de partaj convențional autentificat sub nr. 3381 din 27 iulie 1946 rezultă că O.E. și C.(V.)M. au împărțit averea moștenită de la autorul lor C.P. decedat la 28 martie 1939.
Prin actul de partaj voluntar M.C. a primit în exclusivă și absolută proprietate lotul nr. 2 compus din bunurile arătate la pct. 1, 2 și jumătate din bunul arătat la pct. 4.
La pct. 1 din actul de partaj sunt menționate casele din Iași, grav avariată de pe urma bombardamentelor aeriene, compus din două corpuri de clădire cu tot locul înconjurător, așa cum sunt descrise prin actul autentic transcris de Tribunalul Iași, secția a III-a, la nr. 6017 din 4 septembrie 1937.
Imobilele în litigiu au fost preluate de la C.M. așa cum rezultă din procesul verbal de preluare nr. 1513 din 11 decembrie 1953.
în aceste condiții, în mod corect au reținut ambele instanțe că recurenta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1116/2008. Civil → |
|---|
