ICCJ. Decizia nr. 1179/2008. Civil

Prin sentința civilă nr. 18 din 4 ianuarie 2007, Tribunalul Tulcea a admis cererea formulată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, a dispus anularea în parte a art. 5 din dispoziția nr. 1225 din 10 aprilie 2006 emisă de Primarul municipiului Tulcea, în sensul că a dispus restituirea în natură și a terenului în suprafață de 109,26 mp, situat în Tulcea, individualizat pe schița anexă la raportul de expertiză tehnică și a fost obligată Primăria municipiului Tulcea la plata sumei de 400 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin dispoziția contestată s-a recunoscut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea imobilului care face obiectul Legii nr. 10/2001 și a fost restituită în natură suprafața de 86,74 mp teren, însă pentru terenul în suprafață de 109,26 mp s-a făcut ofertă de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005.

A reținut tribunalul, că dispoziția este nelegală, deoarece prin raportul de expertiză întocmit de expert S.D. a fost identificat imobilul și a fost întocmită schița de plan, din care rezultă că pe suprafața de 109,26 mp teren nu există construcții și terenul nu are destinație de cale de acces, pentru că blocurile amplasate în zonă nu au scările de acces pe acest teren.

De aceea, față de prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamantei pentru restituirea în natură și a terenului în suprafață de 109,26 mp este întemeiată.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 104/C din 2 aprilie 2007, a respins apelul declarat de Primăria municipiului Tulcea împotriva acestei sentințe, reținând că raportul de expertiză întocmit în cauză a stabilit că terenul în suprafață de 109,26 mp, identificat de expert ca fiind în continuarea suprafeței restituită în natură, este cale de acces către construcțiile învecinate, blocuri, dar scările de intrare nu sunt către acest teren. De aceea, opoziția autorității locale de a restitui terenul liber este nejustificată, față de prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria municipiului Tulcea care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 109,26 mp teren, care este amenajată ca alee de acces pietonală și auto, fiind singura cale de acces spre garaje și în spatele blocurilor.

A susținut recurenta, că închiderea acestei porțiuni de teren ar duce la imposibilitatea proprietarilor de garaje de a ajunge la aceste construcții și ar face imposibil accesul mașinilor de intervenție (pompieri, salvare). Decizia este nelegală, față de prevederile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, care au în vedere suprafețele afectate unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității (străzi alei trotuare) și amenajări din jurul blocurilor de locuit, care sunt exceptate de la restituirea în natură.

Intimata P.M. a formulat întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, arătând că "motivația făcută de recurentă" nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ. și că aleea a fost făcută de persoanele care trec la garajele construite pe proprietatea sa, deja restituită prin decizia emisă de primar. Toate garajele fiind pe proprietatea sa, nu există impediment pentru restituirea terenului în suprafață de 109 mp.

Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.

Recurenta nu a invocat vreun motiv de recurs, însă criticile formulate de aceasta, care privesc nelegalitatea deciziei atacate față de prevederile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Imobilul care face obiectul pricinii fiind preluat de stat prin expropriere, în prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, în raport de care persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Articolul 10 alin. (2) din lege cuprinde dispoziții asemănătoare privind "partea de teren rămasă liberă", iar art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, invocat de recurentă, stabilește obligația entității investite cu soluționarea notificării de a verifica "destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces ...".

în prezenta cauză, recurenta-pârâtă a susținut că suprafața de 109,26 mp teren, pentru care prin dispoziția contestată au fost stabilite măsuri reparatorii prin echivalent, este amenajată ca alee pietonală și auto și este singura cale de acces spre garaje și în spatele blocurilor, iar soluția pronunțată prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, s-a întemeiat pe raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care nu au fost stabilite toate împrejurările de fapt la care să poată fi aplicate prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, pe terenul în suprafață de 86,74 mp, restituit intimatei-reclamante prin dispoziția emisă de primar, sunt amplasate 5 garaje închiriate.

Terenul pe care sunt amplasate aceste garaje (86,74 mp) nu face obiectul pricinii, deoarece dispoziția a fost contestată numai cu privire la suprafața de 109,26 mp teren, pentru care s-a făcut oferta de despăgubiri, motivat de faptul că este ocupată de alee acces.

Cu privire la această suprafață de teren, în raportul de expertiză există precizarea că are destinația de cale de acces către "construcțiile înconjurătoare" și că "blocurile care sunt amplasate în zona imediată nu au scările de intrare către acest teren", iar schița de plan anexă la raportul de expertiză cuprinde numai amplasamentul terenului care a făcut obiectul notificării, nu și pe cel al construcțiilor înconjurătoare și a căilor de acces către aceste construcții.

Greșit prin hotărârea atacată s-a reținut că terenul în suprafață de 109,26 mp este liber și poate fi restituit în natură, pentru faptul că blocurile din zona imediată nu au scările de intrare către acest teren, deși din raportul de expertiză întocmit de ing. D.S. nu rezultă că blocurile de locuințe sunt singurele construcții din "zona imediată".

în schița de plan anexă la raportul de expertiză există mențiunea că terenul restituit intimatei-reclamante prin dispoziția contestată se învecinează cu o suprafață de teren (alta decât cea care face obiectul pricinii) pe care sunt amplasate garaje, iar în declarația de apel pârâta a invocat faptul că închiderea porțiunii de teren care face obiectul pricinii duce la imposibilitatea proprietarilor de garaje de a ajunge la aceste construcții, precum și la imposibilitatea accesului unor mașini de intervenție.

Raportul de expertiză efectuat la prima instanță fiind incomplet, instanța de apel trebuia să ceară expertului să completeze expertiza ori să dispună efectuarea unei noi expertize, având ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă terenul solicitat de intimata-reclamantă este afectat servituților legale și altor amenajări, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru corecta aplicare a prevederilor acestui text, expertul trebuie să identifice toate construcțiile amplasate în imediata apropriere a terenului care face obiectul pricinii și să stabilească dacă accesul pietonal și cu mijloace de transport la aceste construcții poate fi asigurat numai pe aleea care traversează terenul solicitat de intimata-reclamantă ori există și alte posibilități de acces. De asemenea, trebuie să stabilească ce lucrări au fost făcute pentru amenajarea terenului ca alee de acces și dacă numai pe această alee este posibil accesul unor mașini de intervenție.

Deoarece, față de prevederile art. 305 și art. 314 C. proc. civ., proba cu expertiză nu poate fi efectuată în instanța de recurs, s-a admis recursul declarat de pârâtă, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării se va administra probatoriul necesar pentru stabilirea împrejurărilor de fapt la care să se poată aplica corect prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1179/2008. Civil