ICCJ. Decizia nr. 130/2008. Civil
| Comentarii |
|
La 21 februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul B.E., solicitând restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani.
în motivarea cererii, întemeiate pe art. 38,art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, reclamanta a susținut că la 10 decembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Italia, conform Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 429 din 21 martie 2007, a respins cererea, reținând că:
- în speță sunt operante prevederile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului, care încă nu au fost transpuse în dreptul intern;
- potrivit directivei menționate, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, iar exercițiul acestui drept poate fi restrâns numai pentru anumite motive, care în speță nu au fost dovedite.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 401 din 4 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, cu o motivare asemănătoare.
Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri și, pe fond, admiterea cererii și restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
în motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susținut că soluția instanței de apel ar fi contrară art. 38 lit a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece:
- de la 1 ianuarie 2007, consecutiv aderării României la Uniunea Europeană, dreptul cetățenilor români la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii este reglementat de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, care prevalează față de Legea nr. 248/2005 și tratatele de readmisie anterioare;
- potrivit art. 6 alin. (1) și art. 27 din această directivă, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio formalitate, iar restrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică;
- totodată, ultimul text mai prevede că motivele menționate nu pot fi invocate în scopuri economice și că măsurile luate în primele două cazuri trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză;
- or, în speță nu s-a făcut dovada existenței vreuneia dintre împrejurările prevăzute de textele enunțate pentru restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație și ședere în Italia.
în consecință, instanțele de fond și apel au stabilit și interpretat corect dispozițiile legale aplicabile în speță, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. impunându-se respingerea prezentului recurs, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1393/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1388/2008. Civil → |
|---|
