ICCJ. Decizia nr. 1277/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1277
Dosar nr. 7278/99/200.
Şedinţa publică din 27 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2006, reclamanta T.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iaşi, anularea dispoziţiei nr. 700 din 22 martie 2006 emisă de pârât.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că în mod greşit, prin dispoziţia atacată, a fost respinsă ca tardiv formulată notificarea sa, înregistrată sub nr. 295/2005 la BEJ Z.C.
Prin sentinţa civilă nr. 1944 din 6 septembrie 2006, Tribunalul Iaşi a respins ca neîntemeiată acţiunea întrucât notificarea reclamantei a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, astfel încât dispoziţiile actului atacat se verifică a fi legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, cale de atac soluţionată prin Decizia nr. 107 din 29 iunie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, instanţă care a desfiinţat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare tribunalului.
A reţinut că prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 în urma intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, s-au reglementat noi categorii de imobile preluate abuziv aşa încât, este firesc ca, în atare ipoteză, persoanele îndreptăţite să aibă posibilitatea legală de a le solicita deţinătorilor pe calea procedurii instituite de legea specială de reparaţii.
Termenul pentru formularea notificării, prevăzut de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi operant şi în noile ipoteze reglementate prin legea modificatoare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a învederat că termenul de 12 luni determinat pentru formularea notificării şi prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, este un termen imperativ a cărui nerespectare atrage, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (5) din lege, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.
Reţinând că, în speţă, ar fi operat un nou termen pentru formularea notificării, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii pronunţate în apel în sensul menţiunii hotărârii primei instanţe.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată „persoana îndreptăţită va notifica în termen 6 luni (termen ce a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului". Nerespectarea termenului legal menţionat atrage, în conformitate cu dispoziţiile alin. (5) ale aceluiaşi articol „pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
De menţionat că titlul legal citat nu a suferit modificări ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001.
Termenii folosiţi în redactarea acestui text de lege indică caracterul imperativ al normei legale arătate, care impun încadrarea termenului de 12 luni pentru notificarea persoanei juridice deţinătoare, în categoria termenelor legale, imperative şi de decădere, care nu sunt susceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termen, asemenea termenului de prescripţie extinctivă.
Sancţiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege, fără posibilitatea legală de a reitera realizarea sau valorificarea lui, după expirarea termenului impus de lege pentru exercitarea sa.
Raţiunea instituirii termenului prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată ca termen de decădere, a rezultat din preocuparea legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare şi finalizare a reparaţiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau preluate în orice mod de acesta.
Greşite şi lipsite de relevanţă juridică faţă de considerentele expuse sunt şi dispoziţiile instanţei de apel privind introducerea unei noi categorii de imobile preluate abuziv prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 de modificare şi completare a Legii nr. 10/2001, întrucât şi în vechea formulare a legii se prevedea, la art. 2 lit. c), că în conţinutul noţiunii de imobile preluate abuziv intră şi „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989", categorie în care, prin HG nr. 498/2003 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a legii, s-a arătat că se includ şi donaţiile făcute în baza Decretului nr. 410/1948 şi Decretului nr. 478/1954, adică situaţia în speţă.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis cu consecinţa casării deciziei atacate şi respingerii apelului reclamantei împotriva hotărârii primei instanţe care va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Iaşi împotriva deciziei nr. 107 din 29 iunie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de reclamanta T.E. împotriva sentinţei nr. 1944 din 6 iunie 2006 a Tribunalului Iaşi pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1385/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1354/2008. Civil → |
|---|
