ICCJ. Decizia nr. 1404/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1404/200.
Dosar nr. 2272/2/2007
Şedinţa publică din 3 martie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 ianuarie 2005, C.M. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 6812/2004, emisă de Primarul municipiului Călăraşi.
In motivarea contestaţiei a arătat că, în mod greşit prin dispoziţia emisă de primar s-a stabilit ca despăgubire numai suma de 164.723.024 lei, respectiv ⅓ din suma de 494.160.072 lei, cât reprezintă valoarea despăgubirilor calculate de organele de specialitate ale Primăriei Călăraşi, că defuncta V.D. a fost în întreţinerea familiei sale, având ultimul domiciliului în Bucureşti, situaţie în care reclamanta a convenit cu surorile ei comoştenitoare, că atât imobilul ce face obiectul despăgubirilor, cât şi apartamentul din Călăraşi, să-i revină, aşa cum rezultă din partajul succesoral realizat, cât şi din declaraţiile autentice ale celor două comoştenitoare, prin care au renunţat la imobilul demolat pentru care s-au cerut despăgubiri.
Mai arată că, prin dispoziţia contestată, unitatea deţinătoare a făcut propunerea acordării de titluri cu valoare nominală sau acordarea de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, dar că, prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se stabileşte că, „în cazul imobilelor cu destinaţie de locuinţă", oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri băneşti, prevedere legală ignorată.
La data de 22 februarie 2005, contestatoarea şi-a completat acţiunea, susţinând că înţelege să conteste şi cuantumul despăgubirilor propuse prin raportul de evaluare întocmit de Comisia de specialitate din cadrul Primăriei Călăraşi.
Prin sentinţa civilă nr. 151 din 15 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Călăraşi a fost admisă în parte acţiunea completată şi s-a dispus modificarea art. 1 din dispoziţia nr. 6812/2004, emisă de Primarul municipiului Călăraşi, în sensul că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Călăraşi, acordate reclamantei este de 494.169.072 lei, în loc de 164.723.024 lei.
A fost respins capătul de cerere formulat de reclamantă prin care s-a contestat valoarea măsurilor reparatorii propuse (de 494.169.072 lei) ca neîntemeiat.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 168 A din 4 aprilie 2006 a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă C.M. împotriva sentinţei civile nr. 151 din 15 martie 21005, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Sub un prim aspect, s-a avut în vedere că, în motivarea hotărârii apelate, corect s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în raport de care, în ipoteza în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea deţinătoare, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv (în reglementarea actuală a textului, după modificarea acestuia prin Legea nr. 247/2005).
În vechea reglementare, norma arătată prevedea că, măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, adică exact ceea ce s-a stabilit şi prin dispoziţia contestată. După apariţia legii speciale de acordare a despăgubirilor, entitatea competentă a stabilit contravaloarea acestora, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor analizează dosarele după ce au fost definitiv soluţionate în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar soluţionarea definitivă a cererii contestatoarei implică nu numai emiterea dispoziţiei, ci si cenzurarea ei de către instanţă în căile de atac special prevăzute de lege.
Pe de altă parte, în virtutea noilor prevederi legislative, aşa cum s-a arătat, procedura de urmat implică şi evaluarea pretenţiilor de către un evaluator autorizat, potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Această decizie a fost casată prin Decizia nr. 10033 din 7 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, pe motivul că recurenta C.M. a invocat, pe lângă critici privind fondul, un motiv de apel distinct prin care a susţinut că prima instanţă a judecat contestaţia rară să o fi citat la termenul din 15 martie 2005, termen la care au avut loc dezbaterile şi când s-a pronunţat hotărârea, prin acest motiv de apel contestatoarea susţinând că judecata s-a făcut în lipsa ei, fără să fi fost legal citată la dezbaterea fondului.
Instanţa recurs a mai constatat că instanţa de apel a reţinut în considerente toate motivele de apel, formulate de contestatoare, inclusiv cel arătat mai sus, în legătură cu procedura de citare, dar a cercetat şi rezolvat numai motivele de apel vizând fondul pricinii, omiţând să examineze motivul de apel referitor la neregulata citare a contestatoarei pentru termenul la care a fost judecată pricina în primă instanţă, nepronunţându-se în nici un fel asupra acestui motiv.
A mai reţinut că, o asemenea omisiune constituie o încălcare esenţială a legii, respectiv a dispoziţiilor art.129 alin. (6) C. proc. civ. şi duce la casarea hotărârii, deoarece instanţa de apel nu poate să lase nesoluţionat unul dintre motivele de apel cu a cărei judecare a fost legal sesizată.
In rejudecare, prin raportare la motivele de apel şi la dispoziţiile deciziei de casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat fondat apelul pentru următoarele considerente:
Curtea a reţinut că pentru termenul din 15 martie 2005, când s-a judecat pricina la instanţa de fond, reclamanta nu a fost citată, neavând nici termen în cunoştinţă, astfel că nu au fost respectate dispoziţiile art. 85 C. proc. civ.
Împotriva ultimei hotărâri, au declarat recurs pârâţii Primăria municipiului Călăraşi şi Primarul municipiului Călăraşi, fără a indica în drept motivul de recurs avut în vedere.
În dezvoltarea cererii de recurs, pârâţii fac o prezentare a evoluţiei cauzei de la data sesizării instanţei şi până în această fază procesuală, evidenţiind susţinerile părţilor şi soluţiile motivate ale instanţelor în fiecare fază procesuală, ca în final să facă aprecieri de fond cu privire la soluţia ce se impune a fi dată în cauză, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată.
Se analizează mai multe texte din această lege, concluzionând că evaluarea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor constând în titluri de despăgubire, oferite de fondul proprietatea se va face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conchide, că instanţa de apel a reţinut corect că notificarea reclamantei a fost soluţionată cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, republicată, cu luarea în considerare a documentaţiei aferente, astfel că, dispoziţia emisă a fost dată cu respectarea prevederilor în materie, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei civile.
Se impune a fi reţinut că recurenţii omit să observe că, prin Decizia recurată a fost admis apelul reclamantei şi desfiinţată hotărârea instanţei de fond, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru încălcarea normelor de procedură, privind necitarea legală a părţilor în proces, fără a se face nicio critică sub acest aspect.
Citarea este un act procedural prin care se realizează încunoştinţarea părţilor despre existenţa procesului civil., despre locul şi data judecăţii. Acest act procedural se realizează atât în faza iniţială a procesului, cât şi în fazele succesive ale judecăţii.
Prin citarea părţilor se traduc în practică două dintre ele mai importante principii ale procedurii judiciare: contradictorialitatea şi dreptul la apărare. Numai în măsura în care părţile cunosc data şi locul judecăţii, ele sunt puse într-o situaţie de egalitate, în sensul că îşi pot pregătit apărarea, pentru ca apoi să prezinte în contradictoriu şi într-o şedinţă publică toate împrejurările de fapt şi de drept de care depinde soluţionarea cauzei.
Tocmai datorită importanţei actului procedural al citării, legea îi impune judecătorului şi obligaţii corespunzătoare. Astfel, potrivit art. 85 C. proc. civ.: „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
La rândul său, art. 107 C. proc. civ. îl obligă pe preşedintele instanţei să verifice dacă părţile au fost legal citate şi să dispună amânarea judecăţii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Această obligaţie îi este impusă judecătorului sub sancţiunea nulităţii actelor de procedură întocmite în cauză.
Dispoziţiile procedurale privitoare la citarea părţilor au un caracter imperativ, iar nesocotirea lor conduce la nulitatea hotărârii pronunţate de instanţă.
In sistemul nostru procesual, citarea părţilor reprezintă o regulă esenţială, excepţiile fiind admise de lege doar în anumite situaţii, strict determinate şi pentru motive particulare. Trebuie reţinut însă, că ceea ce legea impune, ca o garanţie fundamentală a respectării principiului contradictorialităţii, este doar citarea părţilor, iar nu şi înfăţişarea acestora în faţa instanţei de judecată personal sau prin reprezentant.
În speţă, este cert că, la data soluţionării cauzei de către instanţa de fond prin sentinţa civilă nr. 151 din 15 martie 2005 de către Tribunalul Călăraşi, reclamanta nu a fost citată în mod legal şi nici nu a avut termen în cunoştinţă, fiind încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare al părţii.
Prin nerespectarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., hotărârea este dată cu încălcarea legii, astfel că în mod corect s-a admis apelul, hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată şi cauza s-a trimis spre o nouă judecare.
In aceste condiţii, sunt nerelevante celelalte motive de recurs invocate de recurenţi, faţă de motivul de ordine publică ce a dus la admiterea apelului şi trimiterea spre rejudecare a cauzei.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere toate criticile invocate de părţi pentru pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâţii Primăria municipiului Călăraşi şi Primarul municipiului Călăraşi împotriva deciziei nr. 331A din 23 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 135/2008. Civil → |
|---|
