ICCJ. Decizia nr. 146/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 146/2008
Dosar nr. 8910/108/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 14 noiembrie 2006, pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta V.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad ca prin hotărârea ce se va pronunţa acesta să fie obligat la plata sumei de 500.000,1 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi morale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este proprietara apartamentului situat în Arad, şi că a acţionat în justiţie pe numiţii N.A. şi N.M., pentru evacuarea din acest apartament, deoarece locuiau fără forme legale.
S-a mai susţinut că în proces N.A., cu complicitatea avocatului său au întocmit un înscris sub semnătură privată, intitulat „Contract de comodat" din care rezultă că părinţii lui N.A., B.G. şi A., ar fi consimţit ca aceasta să locuiască în apartament, părinţii acesteia declarându-se proprietarii apartamentului.
Acest înscris fals a produs efecte juridice respingându-i-se acţiunea de evacuare.
Reclamanta a mai susţinut că datorită acestei situaţii a depus o plângere penală, dar pentru că înscrisul în cauză a fost produs de avocatul părţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a refuzat să o audieze ca persoană vătămată precum şi să dispună începerea urmăririi penale pentru a se efectua proba cu expertiză criminalistică grafologică.
În final s-a susţinut că timp de mai bine de un an s-a obstrucţionat cercetarea penală a făptuitorilor şi administrarea de probe până când Tribunalul Arad ca instanţă de recurs printr-o decizie civilă a dispus începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor. De atunci au trecut peste 7 luni şi organul de cercetare penală a refuzat să o audieze în calitate de parte vătămată şi să administreze proba solicitată.
Împotriva acestuia precum şi a procurorului care supraveghează urmărirea penală, reclamanta a susţinut că a formulat plângere penală pentru favorizarea infractorului, sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii şi cerere de recuzare a acestora care i-a fost respinsă nemotivat.
A apreciat reclamanta că în această situaţie, singurul mijloc legal rămas este prezenta acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 269 din 28 februarie 2007, Tribunalul Arad a respins acţiunea reclamantei, reţinând următoarele:
Din probele administrate în cauză, copia contractului de comodat şi a deciziei civile nr. 634/R din 8 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Arad, s-a reţinut că reclamanta a fost obligată să încheie cu pârâţii B.G. şi B.F. un contract de vânzare-cumpărare, în formă autentică, pentru imobilul a cărui proprietară a susţinut că este, în caz de neprezentare hotărârea pronunţată va ţine loc de contract autentic.
Din hotărârea pronunţată la prima instanţă, rezultă că pârâţii au cumpărat apartamentul în urmă cu 11 ani, respectiv în anul 1994, iar această hotărâre rămasă irevocabilă a intrat în puterea lucrului judecat.
Instanţa a mai reţinut că reclamanta nu a depus copia deciziei penale prin care s-a dispus începerea urmăririi penale şi că în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.
Astfel, aceste dispoziţii nu pot fi reţinute pentru ca se referă la fapta omului, iar în instanţă a fost chemată instituţia, şi nu pot fi reţinute nici dispoziţiile art. 1000 alin. (3), cu privire la răspunderea comitentului pentru fapta ilicită a prepusului săvârşită din culpă, deoarece din acţiune rezultă că s-a procedat într-un anumit fel intenţionat.
Prin Decizia civilă nr. 314/A din 11 iunie 2007, Curtea de Apel Timişoara a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamantă, reţinând următoarele:
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 998-999 C. civ., era necesară constatarea unei încălcări a legii, a unui abuz iar instanţa civilă nu poate aprecia asupra considerentelor şi motivelor avute în vedere la cercetarea penala, această competenţă revenind exclusiv instanţei penale.
S-a mai reţinut că împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală, reclamanta avea posibilitatea de a ataca soluţia la primul procuror conform art. 278 C. proc. pen. şi apoi în instanţă.
împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, reclamanta V.E. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului a susţinut că hotărârea instanţei de apel este contrară legii deoarece în mod greşit s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ.
Astfel s-a arătat că refuzul organelor de cercetare şi urmărire penală de a o audia timp de aproape doi ani, reprezenta un delict civil, deoarece este vătămat dreptul său constituţional şi european, privind accesul la justiţie.
Recurenta a mai formulat şi o cerere de acordare a asistenţei judiciare sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru, cerere care a fost admisă în raport de dispoziţiile art. 75 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Temeiul de drept al acţiunii promovate de reclamantă îl constituie dispoziţiile art. 998-999 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.
Motivarea în fapt a acţiunii reclamantei, vizează în esenţă nemulţumirea acesteia că în cadrul plângerii penale introdusă personal, nu a fost audiată în calitate de parte vătămată şi nu s-a administrat proba cu expertiză grafologică solicitată de aceasta.
Instanţa civilă, investită cu o acţiune civilă, nu poate să aprecieze asupra motivelor avute în vedere de organul de cercetare penală, cu ocazia respingerii cererii de probe, pentru că nu intră în competenţa sa astfel de atribuţii, această competenţă revenind instanţei penale, cum corect a susţinut instanţa de apel, conform art. 278 C. proc. pen.
Separat de acestea, reclamanta avea posibilitatea să formuleze plângere la procurorul ierarhic superior, pentru nemulţumirile sale în cursul desfăşurării cercetării penale iar rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală putea fi atacată cu plângere la primul procuror şi apoi să promoveze o acţiune civilă pentru acordarea de despăgubiri, aşa cum a fost reţinut şi în hotărârea instanţei de apel.
Pentru aceste motive, hotărârea atacată se priveşte ca legală, şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.E. împotriva deciziei nr. 314/A din 11 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 151/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1404/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
