ICCJ. Decizia nr. 147/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 147/200.
Dosar nr.24393/3/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 31 august 2006, reclamanta R.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii motivate de soluţionare a notificării nr. 1070/2001 privind restituirea în natură a imobilului compus din teren şi construcţie situat în Bucureşti.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a anexat la notificare toate actele necesare soluţionării notificării, din acestea rezultând că reclamanta este unica persoană îndreptăţită la restituire.
Deşi a solicitat pârâtului în nenumărate rânduri să-i soluţioneze notificarea, până la introducerea acţiunii nu a primit niciun răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 1450 din 10 noiembrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea şi l-a obligat pe pârât să emită dispoziţie motivată asupra notificării nr. 1070/2001.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că notificarea formulată de reclamantă nu a fost soluţionată în termen de 60 de zile. Apărarea pârâtului, în sensul că notificarea nu a fost soluţionată întrucât reclamanta nu a depus certificatul care face dovada calităţii de moştenitor, în copie legalizată, deoarece art. 25 din Legea nr. 10/2001 nu prevede nicio condiţie legată de completarea dosarului administrativ format în baza notificării.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 429 din 11 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pârâtul avea obligaţia să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile, obligaţie pe care nu a îndeplinit-o.
Împotriva acestei hotărâri apelantul a declarat recurs critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
În mod greşit recurentul a fost obligat la emiterea unei dispoziţii motivate deoarece potrivit art. 23 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe asupra notificării.
Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra notificării poate avea două date de referinţă: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care odată cu notificare nu s-au depus acte doveditoare, termenul va curge de la data depunerii acestora.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Faţă de prevederile art. 25.1. alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prorogarea termenului de 60 de zile în care unitatea notificată trebuie să emită decizie sau dispoziţie motivată este posibilă dacă, în intervalul de 60 de zile de la data depunerii notificării, unitatea deţinătoare comunică persoanei care a făcut notificarea faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Notificarea nr. 1070/2001 nu a fost soluţionată, iar prin adresa nr. 3204 din 30 octombrie 2006 Primăria municipiului Bucureşti a învederat că notificarea nu a fost soluţionată deoarece nu s-a depus certificatul de moştenitor în copie legalizată.
Faţă de prevederile legii speciale de reparaţie incidente în cauză, Primăria municipiului Bucureşti trebuia să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile. Prorogarea termenului de emitere a deciziei/dispoziţiei asupra notificării putea avea loc dacă, în acelaşi interval de 60 de zile unitatea notificată ar fi comunicat persoanei îndreptăţite aspectele enunţate în Normele metodologice.
De vreme ce prorogarea termenului îi profită, cea care trebuie să facă dovada îndeplinirii acestor cerinţe este unitatea notificată, aspect care nu a format obiectul vreunei probatiuni. Dimpotrivă, adresa nr. 3204 din 30 octombrie 2006 a fost emisă mult după împlinirea termenului şi, oricum, a fost adresată instanţei.
Drept urmare, soluţia instanţelor de fond de a obliga unitatea notificată să răspundă notificării a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 429 din 11 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 155/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1472/2008. Civil → |
|---|
